Dacă îndrăznești să scrii aici sau la bricoler un articol favorabil sau măcar echidistant despre credință, ți-ai asigurat o furtună de rahat, pentru că există un singur răspuns general acceptat: huo! De asta am și ezitat puternic să scriu ceva pe subiect, dar în momentul în care baronul mi-a tăiat salariul pe două luni pentru că nu mi-am îndeplinit planul de articole, a trebuit să mă conformez.

Nu prea e compabilă credința în Dumnezeu cu inteligența superioară, așa-i? Nici nu prea e cool să crezi în Dumnezeu când știința a venit cu explicații suficiente încât să nu mai fie nevoie de El.

Adăugați la asta și agresivitatea conservatoare a creștinilor, misticismul accentuat al unor culte și abundența de superstiții care acompaniază orice religie, și credința devine deja polul care atrage toată crema complexelor de superioritate din online: Doar tâmpiții cred.

Pentru mine, întrebările filosofice sunt altele:

  • Big Bangul a fost un eveniment aleator, sau a fost rezultatul unei Voințe?
  • Evoluția este un proces recursiv autodemarat, sau există o Gestiune?
  • Există o ecuație simplă, care definește tot Universul, și dacă da, cât de mici suntem în fața Minții care a gândit-o?

Întrebările adevărate ale credinței nu sunt centrate pe „sărbătorim duminica sau shabbatul”. Nu ești mai deștept dacă ești ateu, ci efectiv ai ales să-ți răspunzi altfel la întrebările fundamentale ale existenței.  Și atâta timp cât trăiești consecvent în adevărul tău și nu încerci să judeci pe alții pentru că au altul, cred că ne putem înțelege.