La ce să NU te aștepți după ce treci granița

Mă gândeam că, poate, e cazul să scriem și despre ce nu găsești, după ce ce treci granița, pentru că nu e doar lapte și miere și sunt și chestii nașpa.

Nu trebuie să te aștepți să găsești internet la fel ca în românia. Nu, serios, băieții de la Mitocu Dragomirnei, de la mine, au internet mai bun decât ce găsești în germania. Acasă am internet de 200MB, cică garantați, dar seara la 8 nu trebuie să vrei să faci streaming, că nu mai merge nimic, toată lumea e acasă și se dă pe internet. Și pentru asta plătesc 20 de euro în primul an, 30 în următorul. Pe de altă parte, neavând nici un fel de download mare, nu prea te deranjează decât rar, când sughiță streamingul.

Telefonie mobilă. Este scumpă rău și nu neapărat bună. Există un duopol, Telekom și Vodafone (la fel ca și la internet. nu râdeți, am internet prin cablu coaxial), duopol care vinde telefonie mobilă extrem de scumpă, dar cu oferte bune la telefoane mobile de top și subcontractori care vând telefonia mai ieftin, dar cu oferte vax de telefoane. Ca exemplu, cea mai ieftină cartelă Telekom este 10 euro și ai la ea 1 GB de internet LTE și 9 cenți pe minut. După epuizarea gigabitului, se limitează la 64 de kilo, dar eu nu am reușit să o folosesc cu 64 ăia. Asta așa, pentru cei ce îmi explicau că în economia de piață nu se face monopol, iar prețurile se reduc singure, concurențial. Desigur, pentru munchenezul mediu, care are un salariu de 3000E, 30e sunt fix pix.

Unitatea denominatorie este euroul, prin urmare, este cea mai ieftină chestie din magazine. Hot dogul la Ikea e 1 euro, covrigul ieftin este 1 euro, inclusiv magazinele chinezești au, drept cel mai ieftin comparator, totul la un euro.

O să râdeți, iarăși, dar în magazinele germane nu se găsește spirt. Am întrebat și eu, ce strecoară săracii nemți prin pâine și mi s-a răspuns că Jack Daniels. Tot din categoria nu găsești sunt și condimentele clasice românești, e greu să dai de pătrunjel, leuștean, mărar, cimbru, tarhon, enibahar (link afiliat). Foi de dafin (link afiliat) cu 4 euro punguța de 1.5 grame. Desigur, găsești și la chinezi, cu 1 euro, dar sunt mai mult praf de dafin. Cola la 1.25 e 1.5 euro în kaufland, cea de 0.5 este 2.75 euro în mall.

ȘI pentru că mall, în malluri se plătește parcarea, nu ai gratuitate. Ba, mai mult, în EInkaufscenter Neuperlach PEP, am plătit 1.5 eu ca să urinez. Yep, WC cu bani, într-o mizerie de mall care arată ca în construcție. Cu porți automate la intrarea wc-ului și un pakistanez bănuitor care umblă după tine, să nu cumva să le furi săpunul.

În farmacii nu iei medicamente fără rețetă. Exceptând niște mizeriuțe de astea mici de răceală, pe care le poți lua, la o adică, și de pe amazon, nu iei nimic. Ceea ce a picat super prost pentru mine, la început, având în vedere chestiile anti alergice pe care le folosesc. Sigur, puteam lua Aerius și Claritin, dar alea sunt pansament la piciorul de lemn. Nici măcar creme gen Triderm nu poți lua fără rețetă.

Iar cea mai groaznică chestie este că, la KFC, NU EXISTĂ SOS GLENN!!!!!! Sos dulce acrișor, keciap, curry, chestii de astea. NU AU SOS GLENN! Este incredibil, ultragiant și îngrozitor, mai ales pentru nemți, care consumă usturoi în cantități industriale.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

99 comentarii

  1. #1

    ” NU AU SOS GLENN!”

    Acum am inteles ce a generat negativismul din postarile de azi. 😀

    Thumb up 0
  2. #4

    Pentru inceput precizez ca nu stiu daca e la fel in toata Germania dar in Nürnberg exista toate condimentele enumerate. Trebuie doar sa cauti putin care e mai convenabil. Recomand Kaufland si Edeka.
    Trebuie sa existe un magazin romanesc in zona unde gasesti mai multe produse din tara. De ex. telemea, cascaval, icre, salata de vinete.
    Referitor la medicamente eu le iau de la europa apotheek online ca e mai convenabil si iar cele cu reteta sunt 5 eur, restul plateste casa de asigurari. Cele cu reteta de la doctorul de familie. Reteta rosie e cu plata de la asigurari, cea verde platesti pretul complet si e valabila 3 luni, in care poti lua medicamentele parca de 3 ori.

    Thumb up 0
  3. #5

    Condimentele clasice romanesti sunt considerate plante ”vechi” care se utilizau acum zeci de ani. Ar trebui sa le gasesti pe la magazine de gradinarit, la ghiveci.
    KFC este de rahat cam in tot vestul Europei. Pe linga lipsa sosului Glenn, nu au nici strips picante. Mai au o problema in sensul ca nu sunt crocante. De obicei sunt pline de ulei si devin gretoase. KFC este prima oprire cum ajung in RO. Ei si Gil.

    Thumb up 0
    • #6

      In anglia miroase a mortaciune si totusi lumea cumpara la greu. Nici ala din romania nu ma mai impresioneaza, ultima data storceai uleiul din ele.

      Thumb up 1
  4. #7

    cine draq mananca la KFC in west, mi se pare ultima ghenã

    Thumb up 0
  5. #10

    Ai zice ca in aia 2.75eur pt o cola te poti macar pisa pe moca. Doar in mizeria de dragonjl rosu mai stiu sa existe in ro taxa la wc.

    Thumb up 0
    • #11
      Arhi

      toate benzinariile sunt cu plata:))

    • #12

      Cu plata, dar cu bonul dat de aparat, te duci frumos si cumperi ceva din benzinarie si se scade taxa de buda din ceea ce cumperi. N-au nevoie de romani, bulgari, in tranzit care fac dezastru in buda si pleaca fara sa cumpere nimic.

      Thumb up 0
    • Sînt mai de treabă nemții, să te piși în benzinării costă 50 de cenți, dar bonul plății de juma de euro îl poți da la casă, singur sau. dacă strîngi, mai multe odată, pentru produse din benzinărie…

      Thumb up 0
  6. #14

    Nu ai spus cat costa abonamentul la cablu.Sunt convins ca nu vezi acolo Liga Campionilor in pachetul de baza ca la noi la Telekom.Adica gratis! Am pe cineva in Anglia care plateste 60 de lire ca vada Sky sport! Doar pentru pachetul sport, in plus fata de abonament!

    Thumb up 0
  7. #15
    • Am cerut noi spirt la farmacie in Austria. Cand a auzit tanti ca vrem juma de kil a facut infarct aproape, s-a cautat mult si bine de o sticla si ne-a pus dramuit si cu mare grija :)))))))

      A intrebat foarte atent si de multe ori de ce avem nevoie si nu a priceput nimic din nevoia noastra de dezinfectat diverse suprafete :))))))))

      Thumb up 0
    • #17

      Pentru diverse suprafete exterioare exista dezinfectanti mai buni ca spirtul, care pute si poate sa distruga si suprafetele dezinfectate pe langa germeni.
      Iar pentru alea interioare, gen suprafata stomacului, exista si pentru ele dezinfectanti mai buni 🙂

      Thumb up 0
    • #18
      Arhi

      eu imi rod pielitele si bag degetele in spirt dupa aia. its my thing

    • #19

      Pentru pielitele de la degetele: kodan cu sau fara alcool (spray) sau sterilium, solutie ce arata ca spirtul (se gaseste si la litru), dar mult mai puternica. Le gasesti in farmacii Daca nu e voie cu nume de produse, sterge linistit mesajul.

      Thumb up 0
    • #20
      Arhi

      problema pielitelor e ca, de cand ma stiu, mi se desprinde pielea din jurul unghiilor. daca s ar si vondeca, would be great

  8. #21

    Am crezut ca ti-ai cautat GP imediat dupa cazare. Cauta-ti acum si ia-ti repede ce-ti trebuie pentru primavara.

    Thumb up 0
  9. #22

    Dar boss, la noi multifunctionalele „nu platesc la fel ca in strainatate, huoooo”!

    Thumb up 0
  10. #23

    Fii fericit ca se gandesc aia se te fereasca de radiatii prin preturile alea uriase la internet pe mobil :))

    Thumb up 0
  11. In Germania nu prea face nimeni piraterie, de aia nu e nevoie de sute de MB sau linii gigabit.
    Pe urma in tari unde sunt multi musulmani nu prea e nevoie de prea multe minute de telefonie mobila pentru ca aia nu prea vorbesc la telefon, nu le permite religia. In tari unde sunt multi romani a venit Digi si da minute si date la gramada, iar de anul asta or sa se apuce sa vanda si fibra.

    Thumb up 0
    • Apropo, pentru produse romanesti in Germania la un pret decent vezi la astia: https://www.winklerswurst.de/;
      Proprietarul e un sas de pe la Medias, sunt oameni seriosi si livreaza oriunde in lume fara batai de cap.

      Thumb up 0
    • nasol… bine că le permite să facă detonatoare din celulare.

      Thumb up 0
    • #27

      Ce zice de netflix sau altele similare(i.e hbo go)? Pt aste nu trebuiesc banda?

      Thumb up 0
    • #28

      i.e = iata exemplul (in loc de . ex:) 😀

      Thumb up 0
    • „In Germania nu prea face nimeni piraterie, de aia nu e nevoie de sute de MB sau linii gigabit”
      clasicul „daca e in nemtia e bine”

      Thumb up 0
    • #30

      Alex – i.e. nu înseamnă iată exemplul, înseamnă mai degrabă „adică”. După i.e. se pune virgulă.

      Thumb up 0
    • #31

      „de aia nu e nevoie de sute de MB sau linii gigabit”
      bați câmpii cu grație.

      World of Warcraft la mine are 50 gigabytes instalat – și e instalat cu licență și abonament de la mama lui, de la Blizzard.
      Tot procesul de instalare, patch-uri periodice livrate de Blizzard și utilizarea propriu-zisă se face doar online.

      Thumb up 0
    • „Dudzilor” era trolling fata de articolul asta: https://cetin.ro/tara-unde-torente/. Mai usor cu patima asta.

      Thumb up 0
    • #33
      Arhi

      wwlcome to my world

    • bai, din pacate faza cu „daca e in germania” am vazut-o de atatea ori incat nici nu mai stiu cand plm e serioasa/troling. Trist

      Thumb up 0
  12. #35

    Arhi, am mâncat eu azi sos Glen si pentru tine.
    Da, KFC in vest e o gluma proastă. 🙂

    Thumb up 0
  13. #36

    sunt curios ce viteza are netul in arabia saudita

    Thumb up 0
  14. #41

    „e greu să dai de pătrunjel, leuștean, mărar, cimbru, tarhon, enibahar (link afiliat). Foi de dafin (link afiliat) cu 4 euro punguța de 1.5 grame”. La ce-ti mai trebuie cimbru si foi de dafin daca ai capsuni cu 2 oiro kilu’?

    Thumb up 0
  15. Ca și în Flandra în Germania toate acele produse, mirodenii etc le găsești în magazinele germane turcești.
    Și în Belgia toate toaletele sînt cu plată, inclusiv cele din McDonald, KFC șamd.
    Plătesc peste 100 euro pe lună pentru net, 100 mega, tv digital, boxset și un abonament mobil mic.

    Thumb up 0
    • sunt in be (brugge) de 6 ani. n-am gasit vreun mec unde sa platesti la wc. pe autostrada la peco dai 50 centi, dar iei ceva de bon plus diferenta.

      am net nelimitat, la Proximus (fostul Belgacom), cel mai mare pachet, cu 50€. Doar internet. Nu folosim tv sau tel fix.

      descarc torrente cu 4-4.8 MB si upload cu 1.5 MB in uTorrent.

      40€ abonament telefon retea Base, nelimitat in retea, 5 GB net sau cateva sute de minute in alte retele, 600 minute in europa in orice retea..etc.. am mers cu 4G peste tot cand am venit in ro in vacanta.

      daca stii unde sa cauti, gasesti orice produse din lumea asta. doar la inceput mai intampini probleme, dar dupa o perioada nu-ti va mai lipsi nimic.

      medicamenta doar cu reteta. spirt la mag rom.

      Thumb up 0
    • Lol :)) scuza-ma. mare dreptate. Noi ocolim mec-urile din centrele oraselor. Aglomeratie, mizerie. Da, am fost aici cand s-a deschis si cand a fost nevoie sa merg cu sotia cand era gravida sa faca pp. Da, era o baba care taxa 50centi. Asta ptr ca ar intra oricine sa faca pp kk. Oricine de pe strada, ceea ce nu e ok. Si wc e la mansarda. Adica ai ocazia sa-ti plezneasca ceva in tine pana sus.
      Dar da, ai dreptate. Noi mergem doar in afara oraselor unde ai parcare, si merg, de regula, aproape doar cei de prin zona, nu turisti. Ceea ce e diferenta enorm de mare. Aici nu platesti. Nici in Brugge, nici in Oostende, nici Roeselare etc

      Thumb up 0
    • În mallul de pe Meir, cea mai fițoasă chestie de shopping din Antwerpen, vine lumea din Nederlands, din Germania etc, există o singură toaletă, la subsol, cu 50 de cenți. Nicăieri în Tenerife, dar nicăieri nu am văzut/găsit toalete cu plată și, spre deosebire de civilizata Belgie, erau peste tot, inclusiv în marketul de catier/proximitate. Nu mai zic de malluri, în Meridian de pildă, erau cîte două, uriașe, pe fiecare etaj….
      „Asta ptr ca ar intra oricine sa faca pp kk. Oricine de pe strada, ceea ce nu e ok.”???? Cum adică să nu fie ok? Adică dacă sînt turist pe stradă și mă taie nevoia trebuie să mă cac pe mine? Asta-i civilizație?
      Adevărul este că mai zgîrîie brînză ca belgienii, nu am întîlnit… La vechea casă, vis a vis de o academie de artă, vedeam mereu un moș care ieșea din casă și se pișa alături pe zidurile parcării. Să nu tragă apa, m3 costă :)) …

      Thumb up 1
    • #49
      Arhi

      asta cu wcul cu plata in mall mi se pare dementa. bine, iar idiotii care merg acolo, de o prostie infinita. deci eu ma duc sa imi cheltui banii in locatia pe care tu o inchiriezi si imi ceri bani ca sa ma pis. fmm.

    • Cetin, am văzut, nu o dată, toaletă de restaurant cu plată…

      Thumb up 0
    • din punctul meu de vedere, si nu vorbesc de mall-uri, ci de ceva independent gen mec, kfc etc care nu se afla in mall., plata e ok. de ce as lasa pe oricine sa foloseasca toaleta gratuit?
      da, civilizatie, dar daca ar fi gratuit, ar fi si mizerabil. e punctul meu de vedere..

      Thumb up 0
    • Am dovezi foto pentru ceea ce spun: Pasajele și lifturile și colțișoarele din locurile cu toalete inaccesibile/cu plată/inexistente, de exemplu gările din Finlanda erau mizerabile și miroseau îngrozitor a pișat.
      Acolo unde toaletele erau la liber/numeroase/accesibile, de exemplu în Spania, toate acele locuri erau curate etc.
      Pînă și în Paris în locurile publice au montat toalete publice gratuite. La fel în Varșovia.
      Banii pe care i-ar cheltuii niște gospodari ne-zgîrîie brînză pe întreținerea unor astfel de toalete gratuite, minim de civilizație, ar avea ca efect o atmosferă frumos mirositoare și prietenoasă față de cetățean, față de turist….

      Thumb up 1
  16. #53

    Concluzia mea: 1. Vrei internet rapid (al treilea in lume, ????) hai înapoi; 2. Vrei viață, nu mai fi așa pretențios. 🙂

    Thumb up 0
  17. ah…cu netu e bine aici. Mai dau 16e (pe langa cei 1500 de la chirie) si am ridicat bitii de la 100 la 500.

    Thumb up 0
  18. #63

    in germania era net super mult dar de cand cu emigrantii a tebuit sa imparta la mai multi si nu mai ajunge. trebuie sa mai treaca cativa ani sa se adune iarasi.

    Thumb up 1
  19. #64

    Irlanda de Nord la 2 km de centrul orașului BT mi-a oferit 2 mega pe adsl la prețul de 55£ . Și pt 25 £ am telefonie mobila cu nelimitat in UK și 12 Giga de net din care doar 3 pot face hotspot către laptop.

    Thumb up 0
  20. #65

    Duopolul ala din Germania sigur nu are legatura cu reglementarile statului. Cei de la Orange nu intra in Germania, o piata de miliarde, probabil pentru ca le este frica de competitie sau ceva. In .ro a avut curaj sa intre Cosmote pe o piata firava in erau deja Orange si Vodafone dar asta doar pentru ca grecilor le place riscul, nu pentru profit. Si spaniolilor de la movistar cred ca le tremura chilotii de frica la gandul ca, intrand pe piata germaniei, ar putea sa-si dubleze cifra de afaceri.

    Thumb up 0
  21. #66

    @arhi bun venit in lumea civilizata

    Thumb up 0
  22. #67

    incearca Edeka pentru cumparaturi (si verdeturi in special). eu sunt multumit de ce gasesc la ei (dar au si preturi maricele)

    Thumb up 0
  23. #68

    boss, muta-te in Finlanda, acolo ai 4g nelimitat si convorbiri interne nelimitate la vreo 20-25 euro pe luna

    Thumb up 0
    • #69

      boss muta-te in Romania. la 20 de oiro ai giga bit…si mii de minute internationale. insa intre timp se pare ca oamenii apreciaza altceva decat internet ieftin la viteza mare si minute multe.

      Thumb up 0
  24. #70

    de internet nu stiu dar Lyca mobile e f popular printre romani. exista si in Germania: https://www.lycamobile.de/en/

    Thumb up 0
    • #71

      Lyca e o companie dubioasa detinuta de un dubios, anchetati pentru frauda si spalare de bani. Cartelele sunt vandute in magazine infecte de paki si indieni, eu cel putin nu as da banii unor asemenea specimene indiferent cat de buna e oferta.

      Thumb up 0
    • #72
      Arhi

      prefer un abonament mare unei tepe paguboase:))

    • #73

      habar n-aveam. auzisem si eu de ei. eu nu ii folosesc pentru ca exista tescomobile care-s f buni aici si la care am abonament.

      Thumb up 0
    • Lycamobile prezită avantaje și este țintit pentru publicul de emigranți extracomunitari și români. Aceștia toți sînt încîntați că au la cartelă, 12€/30 Jours, Appels illimités vers Lycamobile Belgique
      500 Minutes vers Inde, Bulgarie, Canada, Pologne, Roumanie, USA et Belgique, SMS illimités vers Lycamobile Belgique, 1 GB Data și nu se cere domiciliere etc, alte acte decît un act de identitate.
      Așa că își iau din asta și vorbesc continuu aproape la telefon între ei…

      Thumb up 0
    • #75
      Arhi

      1und1, nelimitat in UE si 5 GB internet, 14E

  25. #76

    cu netul depinde de zona in care stai, upgrade-urile se fac foarte anevoios (trebuie autorizatie de la primarie sa poata sapa santurile si apoi acoperi la loc) si esti printre norocosii care au cablu deja… multi au balaraia aia de „vector technik” de la telekom cu maxim 50MB (si upgrade-ul asta e recent, pana acum 2 ani aveau DSL16k (3MB or so maxim)).

    Thumb up 0
    • #77
      Arhi

      cica or sa faca in curand upgrade la fibra. doamne-ajuta sa nu creasca si pretul, ultima oara cand au facut upgrade au dublat pretul in luna urmatoare

    • #78

      Iti fac de obicei oferte, eu am primit upgrade gratuit de la 120 la 200MB (la unitymedia in bw). de routere sa iti faci grija ca ce au ei default e jale, eu am luat un fritzbox (acum le poti cumpara legal din mediamarkt sau de pe net, pana acum un an si ceva aveau monopol si nu dadeau voie sa se vanda astea pentru cablu pe piata, trebuia sa le iei doar prin ei cu niste costuri destul de maricele adicente la contract, un fritzbox iti marea cam 4-5 euro suma lunara).

      Thumb up 0
    • #79
      Arhi

      am fritzboxul moka

  26. #80

    Dulceata nu gasesti, decat o peltea infecta.
    Nu exita pachet pe care sa il trimit copiilor si sa nu contina 6-7 borcane facute in casa.
    A si nu gasesti nici pufuleti. Cand am mers prima data am uitat sa iau din timp, asa ca m-am oprit pe drum la un Kaufland sa iau 20de pungi, pe care le-am aruncat in portbagajul oricum full si am trantit capacul. Daca ma controlau pe la vama umpleam strada de pungi.

    Thumb up 0
    • #81
      Arhi

      cica au la magazinul romanesc. dar ala are program pana la 12. la 11.45 era inchis:))

    • #82

      Pufuleti au in Edeka, eu nu mananc, mai ia nevasta din cand in cand, trebuie sa stii unde sa te uiti, au rafturi speciale pentru produse de import (au multe prostii pe acolo, rabdare sa ai sa te uiti si sa te obisnuiesti cu pozitionarea lor)

      Thumb up 0
    • #83

      Acum trei ani nu erau, ii luasem pentru niste kinderi de romani prieteni cu fi-mea.

      Thumb up 0
    • #84

      Fiica-mea are 4 ani si n-a gustat pufuleti. Prefer sa-i dau fructe… Ce plm de pierdere e ca daca pleci din tara n-ai pufuleti pentru copii???>

      Thumb up 0
    • #85

      Sunt si magazine est europene, unde se gasesc printre multe produse rusesti si bulgaresti si pufuleti romanesti, branza de burduf si inca 2-3 produse. Varza murata la real sau la rusi/turci, marar si patrunjel cam peste tot, leustean doar uscat in magazine bio, tarhon doar la mama, acasa.

      Thumb up 0
    • #86

      Pufuleti și semințe găsești și în real la secțiunea cu produse italiene/grecesti/rusesti/turcesti. Tot acolo mai găsești și pate Ardealul, eugenia & diverse.

      Condimente, cum au scris și alții: edeka, rewe, real, kaufland.

      Medicamente (paracetamol, dicarbocalm, ibuprofen) primesc în pachet de la ai mei.

      Telefonie mobila am de la lidl (care cred ca subcontracteaza de la fonic. Ăștia la rândul lor cred ca subcontracteaza de pe undeva). Ai puțin mai multe minute/sms decât ce ai pus tu în screenshot, în rest cu netul e doliu.

      Acasă am de la 1&1 dar din păcate doar de 16k. Mai mult nu „duce” linia.

      Auzeam la radio acum câteva zile discuții ca (guvernul?) ar vrea sa investească nushcate miliarde ca să upgradeze la fibra dar asta va dura din păcate mulți ani.

      Thumb up 0
  27. #87

    Eu folosesc Telefonica O2, doar ca sa mai sparg din duopolul asta. Vodafone sunt niste infecti cu un customer service de 2 bani. Vezi cu abonamentele, daca ai data de sfarsit si nu le spui efectiv ca vrei sa-l termini cu 3 luni inainte, ti-l prelungesc automat cu inca un an. Am patit asta cand ne-am dus sa inchidem un abonamet cu 1 luna inainte, teapa, in 50 E pe un an in loc de cartela.
    Mirodenii se gasesc la Edeka si la turci sau poate sunt piete volante in weekend. Pufuleti – poti sa-i incerci pe cei de copii de la Hipp.

    Thumb up 0
  28. #88

    Ai plecat cu vreun „proiect”? Pe ce vei lucra?

    Thumb up 0
  29. #90

    Free France,20€,4g/100gb,voce nelimitat,fix international nelimitat,roaming voce nelimitat UE+2.5 gb luna.

    Thumb up 0
  30. #91

    Sosul de usturoi de la Hellman’s seaman destul de mult cu sosul cu usturoi de la KFC. Cel la sticla.

    Thumb up 0
    • #92

      Lipsa sosului de usturoi a devenit o problema in relatiile romano-germane. Presedintele KJ priveste cu preocupare problema. Madam Merkel nu si nu, verboten la deutschland, baejnebun, iti dai seama ce aer ar fi in U-Bahn daca toti ubermenschii ar baga aripioare de pui cu sos de Knoblauch?

      Thumb up 0
    • #93

      @mircea Sunt o ardeleanca blonda: imi traduci, te rog? :)))

      Thumb up 0
  31. #94

    Nemtii nu au SMANTANA!!!!

    da-i in ma-sa de urati, ca nu stiu sa manance si sa bea bine!
    noi mancam smantana, ei mananca iaurt. noi bem vin, ei beau pisoarca aia de bere.

    Thumb up 0
    • #95

      Au Schmand. E fix smantana.

      Thumb up 0
    • #96

      Schmand sau Creme freche si smantana pentru frisca Schlagsahne. Noi folosim mult iaurt grecesc.

      Thumb up 0
  32. #97

    Am stat si m-am gandit, mie singura chestie care imi lipseste cu adevarat in anglia este slanina. In spania ce am gasit ceva asemanator cu slanina. Nu eram asa mare fan, dar mi-am adus la craciun niste slanina si dimineata cu doua feliute din alea de spanina nu mai imi trebuia mancare pana la 12.

    Thumb up 0
  33. #98

    DA pielite, spirt si leustean. I feel your pain.

    Thumb up 0
  34. #99

    Cand ai alergie si nu gasesti antihistamine, n-ai mancat leustean de 3 luni, te taie o nevoie urgenta si trebuie sa platesti intrarea la toaleta si, colac peste pupaza, nu mai ai nici internet, adu-ti aminte ca suferi pentru ca urmasii tai sa traiasca intr-o lume mai buna, chiar daca nici ei n-o sa aiba leustean si internet.

    Thumb up 0