Azi am făcut niște exerciții la matematică cu fi-mea, prilej să își aducă impresionanta colecție de creioane și carioci, de care este foarte mândră. Mi s-a lăudat de vreo câteva ori că are foarte multe dar că parcă ar mai avea nevoie de niște carioci. În paranteză fie spus, i-am luat un set de carioci 3D de ziua lui fracsu, carioci de care avea cea mai mare nevoie, iar acum zac într-o lădiță.

Ghinionul ei a fot că a auzit-o fratele ei când se lăuda. Pentru că următoarele 10 minute, până când a fost prins, a fost ocupat să bage pe șestache cariosi și creioane în canapea, de unde e cel mai greu să le recuperezi și unde, dacă nu știi că sunt acolo, nu cauți.

Îl prind pe drac, îi fac morală, nu e bine, nu e frumos, e sora ta, trebuie să avem grijă de ea, noi suntem bărbați, avem grijă de familiile noastre etc.
– Ai înțeles, Andrei?
– Da, tati, am înțeles.

Și pleacă spre dormitor unde, în timp ce închidea ușa, făcea exact așa…