Atunci când internetul e plin de papagali

Postarea de mai sus a dărâmat ieri serverele facebook, la câte share și like a luat, plus cuvinte de laudă, iată, companiile românești ÎN SFÂRȘIT încep să ia atitudine, yeeee, victorie #rezist.

Să cităm puțin, din istorie:

Ascensiunea lui Nelu Iordache, inceputa prin 2004, s-a bazat pe firma de transport aerian Blue Air si pe cea de constructii de drumuri Romstrade. Si tot de la cele doua companii i s-a tras si caderea, scrie Capital.

In decembrie 2012, omul de afaceri a fost arestat preventiv dupa ce, conform procurorilor DNA, ar fi deturnat 25 de milioane de lei primiti de Romstrade pentru constructia unui tronson din autostrada Arad-Nadlac. O parte din fonduri ar fi fost utilizate pentru a achita o serie de datorii urgente ale Blue Air. Cateva luni mai tarziu, Iordache a fost trimis in judecata sub acuzatii de frauda cu fonduri europene, inselaciune, fals, spalare de bani si delapidare.

Fostul afacerist a reuşit, în perioada 2007 – 2012, să pună mâna pe contracte cu statul de peste 2 miliarde de euro. Şi cu Blue Air a câştigat, în 2008, un contract uriaş de aproape 45 de milioane de euro. Compania efectua servicii de transport aerian pentru Poşta Română.

Deci o companie înființată de un om care s-a îmbogățit din corupție și afaceri cu statul, vine cu o declarație în care susține lupta anti-corupție.

Iar internetul preia gulguta asta coruțiană și o înghite nemestecată, aplaudând respectuos în picioare.
GIzăs.

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

29 comentarii

  1. #1

    pai blue air chiar a rezistat unui scandal de coruptie. ei nu au gresit cu nimic cu postarea.

  2. #2

    Sky high trolling (although with low cost).

  3. #3

    Blue Air = un fel de Antena 3 cu stewardese

  4. #5

    Cred ca se pregateste o farsa sau cel putin se exerseaza una: sa-i prostim pe oameni, noi fiind corupti/hoti, sa mimam lupta contra coruptiei si hotiei. Pe urma vine o intrebare (dupa parerea absolut idioata): daca hotul/coruptu ii da in gat pe fostii asociati, va fi vazut cumva reabilitat si iertat de vazul lumii? ”Da, maica, a furat, da’ macar a mai facut ceva SI i-a dat in gat pe fostii lui prieteni hoti.”

    Pe urmatoarele saptamani & luni, as zice sa fim un pic atenti.

  5. #6

    Eu nu pot sa inteleg care e legatura dintre printscreenul articolului si articol. Nu sunt troll si nici nu incerc sa fac misto, doar ca nu inteleg!

  6. #7

    Sarantoci. Auzit-ati de Lufthansa? :)))

  7. #9

    :)) L-am întâlnit pe N.L. de câteva ori, e haios rău. Spre deosebire de alți mici și mari corupți pe care i-am cunoscut, n-are fițe și nu-și ascunde jenat trecutul („M-a băgat Băsescu la bulău”). A, și se duce regulat la sală. Yum

    • #10

      Cine e N. L. ?

    • #11

      Erratum: NL=NI:) Mai bine băgam ceva și mai codat, gen „Istoria ieroglifică”

    • #12

      A scapat sapunul in fata ta?

    • #13

      Pentru un om de teapa ta ma mir ca esti liber.In mod normal trebuie facut ceva cu tine.Urgent.

    • #14

      Shto?

  8. #15

    Daaa. Curat murdar! Gurile rele si destul de bine informate sustin cu credibilitate ca si acum Domnul Nelu Iordache este in spatele acestei companii, dar nimeni nu zice asta in gura mare.

  9. #16

    Din cate stiu, Blue Air a fost vandut catre o companie care nu mai are nici o legatura cu Nelu Iordache. Astfel mesajul lor ar putea fi considerat „legitim”

    • #17
      Arhi

      am furat, dar acum suntem curati, nu?

    • #18

      Daca un corupt cumpara o masina…face cu ea ce face si apoi o vinde…cu ce e de vina masina sau noul proprietar? Trebuie sa poarte stigmatul coruptiei atat masina cat si cel care a cumparat-o?

    • #19
      Arhi

      doar ca coruptul a infiintat o companie, pe care a crescut-o prin coruptie si jaf, dupa care a vandut-o, doar ca tot el era proprietar si pe firma cumparatoare, care iarasi a vandut unui grup de piloti care de fapt sunt de parada pentru proprietarul de drept, despre care tot mai multi spun ca e in continuare nelutu. concluzia e ca firma, avand personalitate juridica de sine statatoare, devine complice la acel furt si coruptie. aa ca nu poate spune, dupa ce isi schimba proprietarul dar stai, noi suntem curati si uscati. pentru ca nu sunt, cat timp exista datorita banilor din furt si coruptie. the end. cu placere.

    • #20

      daca un om cumpara din târg o bicicleta furata, trebuie sa poarte stigmatul? daa

    • #21
      Arhi

      mersi, better than mine

    • #22

      Compania nu a fost vanduta ci a fost cedata unei agentii de turism din Belgia a carei actionari era directorul Racaru si niste piloti. A fost cedata cu , adica rutele, sloturile de aeroport si ceva maruntis. In spatele acelei agentii de turism inmatriculate in Belgia este Nelutu Iordache and co!

    • #23
      Arhi

      nooooooooooooooooooooooooooo

  10. #24

    Blue Air e detinut de Blue Air AMS, adica o firma care a preluat compania printr-o tranzactie ciudata. Firma asta a fost înfiinţată cu o lună înainte sa preia Blue Air de doi angajaţi ai Blue Air (un pilot şi un funcţionar), un antreprenor fără rezultate deosebite în afaceri şi patroana unei agenţii de turism obscure din Bruxelles, veche parteneră de afaceri a Blue Air. În schimbul a şase milioane de lei şi al angajamentului de a onora biletele deja vândute, aceştia au devenit noii patroni.

    (Preluata de la un amic jurnalist)

    • #25
      Arhi

      da, iar toate zvonurile o dau in proprietate lui jordash. desigur, e greu sa cauti amanuntele astea, mai bine zici ca Da domnule, bicicleta era furata, dar cumparatorul a dat bani legali pe ea

  11. Cum zicea și nemuritorul Gambeta: „Dacă a luat o dată mită, să nu-i distrugem viața! Așa era în tranziție”

  12. Ce s-a furat, (daca s-a furat) 🙂 asta este. Sa lasam in urma trecutul si sa mergem inainte.