Atunci când românii vor să fie mai catolici decât papa la fumat

Niciodată, nimeni, niciun stat, nicio organizație suprastatală, NIMENI nu a reușit să eradice un viciu. NIMENI și nimeni nu va reuși vreodată. Indiferent cât de mult ar fi interesați hipsterii fiecărei generații de sănătatea celor din jur, întotdeauna cei ce doresc să își satisfacă un viciu, o vor face. Indiferent de legislații sau piedici.

Comisia de sănătate a Senatului a acordat marţi raport de respingere propunerii legislative pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care folosirea ţigaretelor electronice este asimilată ţigărilor obişnuite şi în consecinţă este interzisă în spaţiile publice închise.

Uite, cu faza asta mi se pare că se sare calul. Avem deja o legislație anti fumat foarte bună. Exagerată în unele locuri, dar, overall, foarte bună. Nu mai simți mirosul ăla împuțit de țigări în orice locație ai intra, nu mai mănânci cu fum în gât, de la oamenii de bine de lângă tine care tocmai au servit o masă copioasă și acum servesc o țigară în nasul tău, plini de civilizație, poți să mergi cu copiii în cluburi de biliard fără să ți-i afume cei ce sudează țigări una după alta.

Din păcate, ca de altfel întotdeauna, oamenii nu știu când să se oprească. Am obținut ceva bun, nu e suficient, trebuie să obținem tot. Hai să interzicem și vapatul, să interzicem și iqos, și glo, SĂ INTERZICEM TOT!!! Motiv? Trebuie să salvăm oamenii de la ei înșiși. Partea mai disturbantă este și declarația inițiatorului legii:

senatorul USR Cristian Ghica, a explicat că proiectul are menirea „să prevină şi nu să interzică”.

Deci da, interzicem orice fel de inhalare de nicotină, dar de fapt nu interzicem, prevenim. A dat, nu a luat, era bicicletă, nu mașină. Cu faze de astea face usr 1 pas înainte, 10 înapoi. Face chestii bune, după care apare un năuc de ăsta care vrea binele popular conform cum l-a învățat mă-sa că e mai bine și totul se duce dracului.

Aș vrea să se înțeleagă foarte clar. Sunt împotriva a orice înseamnă fumat, tatăl meu e mort de cancer la gât, făcut, cel mai probabil, de la fumatul a x pachete de țigări carpați zilnic. Niciodată nu o să fac reclamă pentru țigări, fie ele iqos, glo sau alte denumiri și nu o să particip la evenimente organizate de ei. Da, știu, spre deosebire de vloggeri, eu am coloană vertebrală și nu vreau să îmi hrănesc copiii cu bani obținuți din moarte.

Dar mai las-o-n mă-sa de treabă cu interzisul ăsta dement. Vapatul nu deranjează pe nimeni, iqosurile alea, în afară de mirosul îngrozitor de bășini nu lasă niciun fel de fum, gudroane și alte porcării.

Toate interzicerile astea absurde nu vor duce decât la un singur lucru. Încălcarea legilor tâmpe și înflorirea comerțului la negru. Ceea ce mă face să cred că Ghinea ăsta este plătit de mafia țigărilor, care prosperă doar în astfel de momente.

88 comentarii

  1. #1

    Ai si tu dreptatea ta dar pe termen lung este o masura buna, ok va inflori comertul la negru dar multi efectiv se vor lasa de fumat, vapat etc.Este la fel ca si cu armele in USA si Romania, noi avem o legislatie in care armele sunt interzise sau ma rog se procura greu si din ce stiu nu cred sa fi avut vre-un mass shooting pe la noi in schimb peste ocean este ceva frecvent sa mai moara cate 30-40 de oameni cand un John este nervos.Eu sunt pur si simplu socat cum in USA iti poti cumpara pistoale, arme automate, arme de asalt asa pur si simplu doar pentru ca ai dreptul.

    0

    • da, si am auzit ca daca interzici sexul, scade numarul de avorturi si sida

    • #3

      Dacă interzici sexul, creste numărul de labe

      0

    • Futere non Futere, laba necesarum est, după cum zicea un clasic.

      0

    • Îhî, d-aia a scăzut alcoolismul, consumul de alcool, etc pe timpul prohibiției.

      0

    • #6

      Armele nu sunt un viciu, nu le poti compara. Daca interzici total fumatul se vor face fabrici clandestine unde se vor face tigari fara filtru si probabil va creste traficul de contrabanda. Cea mai buna metoda a fost si ramane educatia combinata cu un pret mai mare.

      0

    • #7

      @Ady-P solutia este sa interzici ceva inainte sa fie folosit pe scara larga.
      La fel cum s-a facut si cu „drogurile legale” acum cativa ani.

      Au fost interzise, nu au disparut de tot, dar consumul este mult mai mic decat daca ar fi fost permise in continuare.

      0

    • #8

      Stii ca mor mai multi oameni in accidente auto decat impuscati? hai sa interzicem masini!
      Stii ca in romania nu e interzis sa cumperi un cutit? vrei sa iti zic ce poti face cu el?
      E vorba de cum privesti un obiect/o situatie nu ce poti face cu el.

      0

    • #9

      Nu interzici masinile, dar reglementezi folosirea lor.
      Interzici accesul pe plaja, in parcuri, limitezi viteza in zonele rezidentiale, etc.

      0

  2. Gigel asta de la USR are in declaratia de avere un Tico din 97. Valoarea de piata e la vreo 25 de euro cu plinul facut … ori are omul umor, ori e mama hipsterilor.

    0

  3. Si uite vine valul de ”dar vai, fumatul”…

    0

  4. #12

    In Finlanda alea electrice sunt interzise electronicile unde sunt și alea normale interzise de câțiva ani, ceea ce mi se pare normal, muie la fumători și muie PSD :)

    0

  5. #15

    ” Vapatul nu deranjează pe nimeni” Serios? Injur de fiecare data in gand cand trece vreunu care zici ca e locomotiva si emana miros de cirese sau capsuni scoase prin cur.

    0

    • te iriti la fel cand trece vreo pisi data cu 5 kile de Dior? sau cand put aia in autobuz?

    • daca este interzis sexul in public, de ce ar fi permisa laba?

      0

  6. Mi se pare o problema care nu exista. Rata de oameni care fumeaza tigara electronica e destul de mica inca la noi in tara, deci de aici putem trage 2 concluzii: 1. nu afecteaza pe prea multi. 2. cei ce se vor apuca acum de tigara electronica vor fi deja obisnuiti ca nu pot fuma inauntru.

    0

    • #19

      Tocmai fiindca este un procent mic de oameni care fumeaza tigari electronice, ar fi fost un moment bun sa se interzica in spatiile publice.
      Asa, cand procentul va creste, va fi mult mai dificil si vor fi mult mai multim oameni afectati.

      0

    • @Andrei, fix asta am zis si eu:)))

      0

    • Ce vorbesti?

      Suntem 8 colegi la birou dintre care fumeaza 5. Din astia 5, 3 fumeaza electronice.

      0

  7. #22

    „Niciodată, nimeni, niciun stat, nicio organizație suprastatală, NIMENI nu a reușit să eradice un viciu.” Si totusi, intr-o gramada de tari musulmane nu se bea alcool. In Singapore cica nu sint drogati. In Coreea de Nord se zice ca nu sint vitezomani… Eschimosii nu fumeaza…

    0

    • ahahahahaha dada ,fix nu se bea.alcool la musulmani. in singapore nu ar fi procese pentru asta, daca nu ar exista droguri. nu sunt vitezomani acolo unde nu sunt masini iar la.polul nord nu creste tutun, in schimb se drogheaza cu rinichi de foca

    • #24

      cand ai zis de rinichi de foca, nu stiu de ce, dar m-am gandit imediat arsinel

      0

  8. Poate ca sunt in minoritate aici; parerea mea ca ca poti fi fumator pasiv cand altii vapeaza pe langa tine. Asta nu inseamna neaparat ca imi afecteaza plamanii insa cantiatea aia de nicotina pe care o respir imi afecteaza capaciatea mea prorpie de a rezista viciului.

    0

    • Cantitatea aia de nicotina second e de 200 de ori mai mica decat inhaleaza un fumator, adica in limite normal acceptate. La fumatul pasiv celelalte substante sunt periculoase, gudronul ca exemplu.
      La electronice, inclusiv IQOS, calitatea aerului ramane in limite normale, mult diferit fata de tigari. Ramane doar disconfortul olfactiv pe care cei mai pizdificati dintre noi il resimt. Ba fetelor, jumate din orsul meu pute a cacat ars de la o statie de prelucrat cacatul sau ceva, si cand merg la mall sa-mi iau blugi as vrea sa simt un miros de cirese trase prin cur decat cacat pur dat prin mixer.
      O simpla cautare: https://www.news.com.au/lifestyle/health/health-problems/uk-report-finds-there-is-no-harm-in-passive-vaping-heres-why/news-story/03ba2a38ecea7eb35f7a296122487d3d

      0

    • #27

      Tudor, te răsfeți. Man up

      0

    • sau man in:))

    • Am cautat:
      https://www.nhs.uk/live-well/quit-smoking/passive-smoking-protect-your-family-and-friends/
      How safe is e-cig vapour?
      Research into this area is ongoing, but it seems that e-cigs release negligible amounts of nicotine into the atmosphere and the limited evidence available suggests that any risk from passive vaping to bystanders is small relative to tobacco cigarettes.

      „Riscul e mic” e diferit de „Riscul nu exista.” Si de fapt nu stim exact.
      Sunt un individ care n-a fumat niciodata regulat dar simt inca nevoia sa fumez desi n-am mai aprins o tigara de doi ani.
      Ce stiu eu e ca viciul asta e produs de o substanta numita nicotina (desi cancerul e cauzat mai ales de fum). Si ca sa ma feresc pe mine de viciul asta as vrea sa stau departe de nicotina. Oricat de putina ar fi ea.
      Faptul ca tigatile alea electronice put ma lasa rece. Sunt nevoit sa suport un coleg indian care pute mult mai nasol.

      0

    • se stie ca am fost un mare avocat, in cercul meu mic, al interdictiei fumatului. Da bah tudor, lasa-ti si tu putini floci la vaginu ala care esti, macar sa acopere un pic ideea ca esti o pizda proasta.
      vai tu, nu poti sa iti tii in frau viciul. Da bah. si io cand imi daduse un semn ficatu si nu mai beam alcool ma duceam si eram trist in bar. toti aia beau bere, ragaiau a bere si, eventual, mai cadea si bere pe jos si mirosea a bere. Asta nu inseamna ca ma apucam sa fac pe isus si sa le daram lor sticlele ca eu nu pot sa beau.

      0

    • @tudor: iti plac vinetele? Daca da, esti deja dependent.

      0

    • animalule: Stiu ca delictul de opinie se pedepseste cu mult jeg pe internet. Cu toate aste ( sau tocmai de asta) imi apar opinia: vreau sa stau departe de nicotina si sper ca legea sa ma ajute. Ce basini fumezi tu e treaba ta.
      @Cetin: cocina asta incepe sa puta daca nu e cineva care sa o curete din cand in cand. Si nu e de la fum de tigara.

      0

    • inteleg ca te simti jignit de animaloo, dar nu ai nicio retinere sa imi numesti situl cocina. nice. smart.

    • @Cetin: Sincer speram ca postul meu ala sa nu apara. Sau sa apara editat. Ca de asta am zis ca e nevoie de cineva care sa faca curat din cand in cand.
      Sunt convins ca si tu si anumaloo puteti injura mult mai cu spor ca mine. Ca de aia voi aveti blog si eu nu.
      In final tu setezi limitele unei conversatii sanatoase.
      Scuze unde e cazul si multumesc unde e cazul
      Numai bine!

      0

    • cred ca limitele unei conversatii le seteaza membrii acelei conversatii. eu nu particip la conversatiile unde nu vreau sa fiu prezent. este usor idiocracy sa astepti ca o sa va moderez eu comentariile.

    • In loc sa ne mai certam mai bine zic o poezie.
      Sunt o pizda fara floci intr-o cocina de porci.

      0

    • eu nu ma cert cu tine. tu, singurel, te-ai amestecat intr-o discutie care este sub sau, in fine, peste nivelul tau. si dupa aia vii la mine Tati, nenea m-a jignit. serios? ce te retine sa ii zici lui bogan du-te ba in mortii tai ca nu am ce discuta cu tine? de ce vii la mine sa iti port razboaiele?

    • Vezi? Sunt lucruri mai nasoale decat vapatul pasiv :))

      0

    • Imi place ce tudor are probleme, dar se asteapta sa ii lupte altii razboaiele.
      Are o problema cu tutunu, deci sa ii interzica domle statu orice interacțiune cu tutunu. El are un viciu.
      Il fac eu pizda proasta ca alege sa isi tina lupta cu viciul (desi nu am auzit in viata mea un fumător care sa zica… Mmm miros de electronica, mi-e pofta de tigara) asa ca, in loc sa imi raspunda mie/sa ma ignore se plange la cetin „nenea, animaloo are blog stie sa injure mai bine decat mine”

      Funneh

      0

    • Cum as putea spune unui porc sa foloseasca furculita?
      Ma doare-n pula, pardon, pizda de cum mori tu de cancer la plamani. Si de celelalte vicii ale tale. Ca esti prost si-ti vinzi casa la pacanele sau pe curve sau la ruleta online.
      Sunt un sustinator al legalizarii marihuanei, al tuturor drogurilor inchipuite precum si al legalizarii prostitutiei sau altele asemenea.
      Tot ce ma intereseaza e ca viciile tale sa nu aiba nici un efect asupra mea (sau a altora care nu au putere de consimtamant).
      Si aduc argumente ca vapingul in spatii inchise care e un viciu al tau ma afecteaza pe mine.
      Iar singura ta grohaiala e.. hai sictir jigodie

      0

    • #41

      Poate sa ii explice cineva lu’ bou’ asta ca atunci cand vaca lui ii da in troaca rosii, cartofi si vinete suge si nicotina.

      0

    • incearca si putina coerenta. se vede ca nu stii sa jignesti. Practic, nu ai inteles nimic din textul meu, dar…

      Hai sa iti explic cu vapingu si viciul tau. vapingul are cantitatea de nicotina si risc pe care o ai cand treci pe langa gradinita. si s-ar putea ca un copil de acolo sa vrea sa te bata. Da, nu poate sa te bata ca desi esti un papagal totusi ala e un copil mic de 8 ani. Dar, tu te duci la director si ii zici ca nu iti pasa RISCUL EXISTA si ai mai fost batut cand erai mic. Cam asta este vaping+riscul tau.

      Ah. Ca in spatii inchise poa sa puta, ca iqosu ala pute ca dracii, e partea a doua. E alta discutie si daca vorbim de cladiri de uz normal (mol, cinema etc) da, ar fi normal sa nu se lase la liber. Daca vorbim de baruri…deja se schimba discutia.

      0

  9. #43

    Gândul 1: Pe mine mă distrează pizdele* care încep să se strâmbe, să se foiască și să tușească ostentativ când îmi fumez pașnic și patrician țigara în stație la 21. Vapingul mi se pare efeminat și hipergay :)
    Gândul 2: Cetin e om bun și cu simțul măsurii, dar în alte școli de gândire (ideologul antipauper Zoso) s-a ajuns deja la inepții fulminante, ceea mai recentă fiind triada (liniștiți-vă, n-are treabă cu Hegel) sărăcie-țigară-băutură.
    Asterisc:
    https://www.theguardian.com/artanddesign/2018/sep/25/origin-of-gustave-courbet-scandalous-painting-revealed

    0

    • Sincer si fara niciun fel de greturi, pur si simplu ma ineaca fumul de tigara, badumtsss, nu mai pot respira, zici ca mi-ai dat una peste nas. Dar nu-i bai, ma mut, schimb locul, ma duc mai incolo etc, incerc sa-mi fac sa-mi fie bine.
      Ma stramb, in schimb, cand dau de acei fumatori care nu pot sta locului si simt nevoia sa-si plimbe fumul dintr-un colt in altul al peronului. Stai naibii in jumatatea ta, ce sa fac, sa tot fug de tine?!

      0

    • #45

      Păi cam da, Maria, fugi. Sau îți pui o mască.
      #everybodysayluv

      0

    • @maria: așa și eu, îl așteptam pe fiu-meu intr-un parculet, era unul la 20 de m de mine care fuma, ma uitam, al draqu fum numai în nasul meu venea. Ma miscam eu, fumul după mine, ca-n „Tom și Jerry „. #truestory
      Ok, înțeleg ca sunt emasculat și pizdificat, dar de ce sa respir fum nesolicitat, în public, chiar și outdoor?!
      Cum era aia cu democrația „bla-bla-bla, poți sa faci ce vrei atâta timp cât drepturile tale nu le îngrădesc pe ale altora”?!
      Poate exagerez, dar nu cred :)

      0

    • #48

      Da,o fi vapatul hypergay,dar sa vezi cancerul pulmonar de la fu mat ce hypermanly e .

      0

  10. #49

    IQOS si GLO au prins o amploare. In mall-uri vad cate un stand unde e o pisi la caserie si inca 2 sau 3 fitoase care stau pe acolo si freaca menta.

    Pe de alta parte, eu nu pot intelege de ce femeile fumeaza mai mult ca barbatii? Una-doua vezi tipe indiferent de varsta cu tigari. De ce fumeaza ele atata?

    0

    • este vorba de nivelul de rezistenta al organismului la dependenta de substante. de exemplu, femeile alcoolice sunt mai putine, dar mai ”devotate”!

      0

    • De ce aveau ăia din Piața Victoriei telefoane cu luminițe!?

      0

  11. Usor off topic, la Constanta, in septembrie 2018, se fumeaza in draci in salile de nunti. Nu as fi crezut daca nu as fi vazut. Cand am vazut scrumiere pe masa ma gandeam ca sigur e ceva adaptare a lor pt resturi, gen scobitori, samburi de fructe si alte mizerii…nope, folosite pt fumat, cum le-a dat producatorul sau Al de Sus (Phillip Morris sau altul). Mi s-a aparut ciudat fiindca legea ce prevede interzicerea fumatului in spatii inchise, publice, parea surprinzator de bine implementata chiar si in catunuri.

    0

    • vezi, aici intervine exagerarea. e nunta mea, nu eveniment public. ce kkt are statul treaba cu asta?

    • un motiv in plus sa nu mergem la nunti!

      0

    • Io cand primesc invitatie la o nunta, asta e prima intrebare care o pun: Se fumeaza? Altfel nu vin.

      0

    • Daca era nunta lui Peter Imre sau faza cu fumatul era pe wishlist-ul mirilor (nefumatori, btw) semnul de intrebare era estompat, dar asa a fost evident ca regula salii respective este sa permita fumatul, ceea ce contravine legii. Si nu am neaparat o problema cu fumatorii, cum nu am nici macar cu coffeeshopurile din Amsterdam, dar chiar ma obisnuisem sa nu mai intru in localuri imbacsite de fum. Nu are nicio treaba statul roman in localurile din Ct, fii linistit :))

      0

  12. #57

    Aștept ziua în care o să fie interzis portul plasturilor cu nicotină în locurile publice.

    0

    • nu se poate sa lasam asemenea obiceiuri grosolane. cum le explic eu copiilor ca omul acela are un viciu??

    • #59

      In principiu riscul ca acel plasture sa te atinga si pe tine este destul de redus… spre zero.
      Spre deosebire de fumul/aburii/vaporii de la tigarile electronice.

      0

    • Este pe Discovery sau altceva “morti idioate”
      Si e una care s-a lipit de tot: lipit pe tot corpul cu plasturi nicorette sau ceva asemanator.
      Duce lumea! Si aduce!
      Si raportu-i la aduce.
      Cum sa NU te opresti din fumat??
      De hai c-asa si …etc, de stie.
      Hai invers!
      Functional sometimes!
      Nu-s ca Mark Twain care se lasa in fiecare zi.
      Sunt doar unu care consuma tigari si isi doreste sa stopeze, complet e ideal, insa o diminuare, e foarte bun.
      Ura!
      Fum la carnati, ceafa si tot ce ne trece prin cap. ( hai, cum ar fi afumata? )

      0

  13. #61

    Pe Elefterie, lângă Piața Operei, un 5toGo în aceeași incintă cu o vinărie, cică de fițe. Intru la vinărie cu un tip să bem o cafea. Pe mese niște suporți de la iGlo, din ăia de puși meniul în ei etc. Se apucă tipul să vapeze, vine ăla de la cafenea/vinărie: „Fumatul este interzis, dar nu aveți voie nici cu țigara electronică”. Păi cum, că aveți reclame la țigări electronice pe fiecare masă?! Da, dar intră mirosul în vin. Ok…

    0

  14. #62

    Fiind țărănoi,când văd o chestie din aia de vapat,mă gândesc la radio cu lămpi.Am iesit ieri cu motorul si am avut plăcerea,până să ies din oras,să prind in fata mea la semafor două dieseluri euro CM (Copșa Mică).Am empatizat cu orice mumie si cu macroul afumat.As fi strâns cu drag in brate trei plutoane de vapagii,fumători si samani amazonieni ingramaditi într-o garsonieră confort trei.

    0

  15. #63

    Da’ romanul Burebista, Burebista cum a reusit sa interzica?! Cred ca Daea l-au si omorat…

    0

    • Păi ăla a scos toate viile. Și pe vremea aia era um pic mai greuț (nu imposibil) cu importurile. :)

      0

    • #65

      Nu era imposibil chiar deloc:). Sa nu uitam ca pe vremea aia dacii (sau getii) aveau puternice legaturi comerciale cu cetatile grecesti de la Marea Neragra (chiar la un moment dat Burebista cucerise cateva, daca nu ma insel).

      0

  16. #66

    Mersi Boss, da’ nu trebuia…

    0

  17. daca este interzis sexul in public, de ce ar fi permisa laba?

    0

  18. #68

    Posesor de microbuz si remorca, asigur transport de iglo/iqos / cum dracu se mai numesc, de la adresa la adresa . Pret foarte bun

    0

    • #69

      să știi că mă rog la Alah să’ți violeze pomohaci copiii și să dormi pe stradă bulangiule

      0

  19. #70

    Ba, lasati-o in sula calului ca iqos alea miros a sosete fierte. Serios, cand mananc si imi vine miros d-ala, imi vine sa-mi vars plamanii. Suport mai bine mirosul de tigara decat rahaturile alea invelite in staniol.

    0

    • #71

      De acord, si mie mi se pare ca miros mai urat dacat tigarile clasice.
      Cu mentiunea ca mirosul nu se propaga atat de departe.

      0

  20. Sa interzică grasele in mall, strică afacerea.

    0

  21. Sefu,
    Iqos si altele nu lasa gudroane. Doar miros. Si nicotina. De asta injur pe astia care trag de ele in spatii inchise gen cinema. Cinema city nu are o problema cu asta. Afi cotroceni mall de asemenea. Am dovezi ca sa zic asa.
    Grija mea este totusi fata de copil.daca eu nu fumez langa el, nu accept sa inhaleze nicotina aiurea cand merge la film sau umbla prin mall dupa legoul vietii.

    0

  22. Mie imi vine sa ii bat cu parul pe aia/alea care fumeaza in lift sau pe scarile rulante de la metrou. Da, se mai intampla mizeriile astea in Bucurestiul anului 2018.

    0

  23. #76

    Sunt de acord. Legea anti fumat oricum nu a rezolvat mare lucru, numarul de fumatori nu a scazut, doar ca acum sau ingheata afara sau se duc in locuri care fenteaza legea si pot fuma inauntru. In schimb cu iqos ul sunt ok, eu il folosesc si daca ai decenta sa intrebi persoanele din jur daca este ok sa il folosesti sau daca te abtii pe drumul cu mijloacele de transport in comun, o vad ca o alternativa mai buna fata de fumatul clasic.

    0

    • #77

      Si daca ma intrebi, iar eu iti spun ca ma deranjeaza ca fumezi iqos langa mine ce faci ?
      Te duci afara sa fumezi ? Sau te enervezi si imi spui ca sunt exagerat ?

      0

    • Sincer, nu mi se pare că legea antifumat era pt ăia care fumează. Plămânii lor, problema lor, banii lor de țigări.
      Era pt ăia care nu fumează și erau obligați sa le respire fumul pt că puțini fumători aveau decența să întrebe dacă deranjează.

      0

    • #79

      Ma duc sa fumez in alta parte sau ma abtin pana ajung in alt context in care o pot face. E ca si cu fumatul la altii in casa, intrebi inainte daca se fumeaza, nu iti aprinzi tigara nonsalant de pe hol, nu tine de viciu sau de dispozitiv, ci de bun simt. Cum nici eu nu vreau sa imi sufle cineva fum in fata, nici macar abur de la iqos, chiar daca il folosesc si eu, asa pot sa inteleg si eu ca nici altcineva nu vrea asa ceva. Iar acum exista localuri in care ai voie sa folosesti genul asta de dispozitive sau tigari electronice si localuri in care nu, cum exista si localuri in care se fumeaza tigari clasice si localuri in care nu(chiar daca pentru astea exista lege), deci nu face diferenta o interdictie stupida. Diferenta e sa nu dai peste un nesimtit care poate la fel de bine sa iti sufle un nor de fum in fata pe trotuar

      0

  24. #80

    eu sunt de părere să le interzică pe toate, inclusiv electronicele
    ce să ne mai complicăm, le interzicem pe toate și aia e

    0

  25. #81

    Iqos si glo sunt acelasi cacat cu tigarile. Nu le-au acceptat prin alte parti si le baga in romania.
    Eu oricum sunt scarbit de cata reclama la tigari se face in romania.

    0

  26. #82

    In calitate de fost fumator, vaper si acum iqos-ar va pot spune din experienta mea ca:

    Pe locul 1 la dezavantaje este fumatul, asta nu e discutabil.

    Vapatul (al2lea pas al meu) nu m-a ajutat sa trec peste gandul de a mai vrea inca o tigara. Vapam non stop si din cand in cand mai simteam nevoia sa fumez ( cam 1 la 2-3 zile)
    Dupa 3 luni de vapat exclusiv am inceput sa simt din nou miros, gust si cel mai important mi-a disparut stratul ala alb de pe limba. De altfel nici maroz nu prea mai scuipi dimineata .

    iQos am incercat de curiozitate si am observat ca imi potoleste mai puternic setea de fumat.
    E clar mai daunator decat vapatul . Ai gust de rahat in gura ca de la tigari, iese fum ca de la tigari DAR filtrul este curat,nu arde (deci nu papi gudron cu lingurita) etc.

    Ca top al meu in functie de sanatate.
    1 te lasi dreq de tot
    2.vapat
    3.iqos
    4.tigari

    0

    • Brother! Cacat de ala alb am si eu pe limba
      Daca nu ma las anul asta de tigara, oficial, sunt cel mai mare tampit de pe cetin.ro
      Momentan sunt cu toate 3. Macar sa scot tigara. Am zis! (din nou)

      0

    • sunteti siguri ca nu sunt secretii feminine remanente?:)))

    • remanente bine. Omul zice ca dupa o luna fara tigara a scapat, eu pot sa confirm ca dupa o luna fara sex n-a disparut :))

      0

  27. un post fain, se comenteaza la greu, o poza faina pt atragerea atentiei, comentezi in rind cu cititorii. felicitari

    0

  28. #88

    Asteptam cu nerabdare momentul in care alesii neamului vor initia prevederi legislative clare si despre cum sa ne futem! Asteptam sa se interzica sexul anal, pe motiv ca nu prea e sanatos si ca e cam dureros pt unele femei, asa ca unele feministe de la USR vor sari de cur in sus! Pentru binele nostru, nu stiati? Deja mi-e sila de astia, ai dreptate , Cetin!

    0

Citește și...

Una din marile probleme ale știrilor și subiectelor din ziua de azi este fake news. Sub umbrela așa zisului jurnalism, cea care permite orice, pentru că e libertate de opinie, poți minți, poți inventa, poți inventa inclusiv teroriști și vânzători de arme în românia, ca porcul ăla din UK și să nu pățești […]

Citisem zilele trecute o discuție pe internet, despre faptul că, în România, nu se fac case/apartamente cu ferestre mari. Și aici e chestie de mentalități. Oamenii nu consideră ferestrele ca pe un atu al casei, ci ca pe o cheltuială. Nu vreau să cheltuiesc prea mult pe ferestre, nu? Ce mare brânză fereastra? […]

Dragă tată – sau tătuțule, că sunt puțin emoționat, sunt la a doua sticlă de ceai. M-am gândit să-ți scriu și să-ți mulțumesc că m-ai îndemnat să dau la facultate. Țin minte că într-o zi, când am venit acasă, am intrat pe poartă și tu stăteai rezemat în coada cazmalei și mi-ai zis: […]

Scris de Robert Agachi -Alo!Alo!Casa Moise?     -Alo!Da, domnișoară.     -Așteptați vă rog să va fac legătura ,că vă caută Dumnezeu dar acum e pe linia cealaltă cu Noe…     -Da’ durează mult domniță, că e tarziu și as vrea să dorm, că mâine tre’ să mă duc iar cu […]