Scris de un tanar absolvent

Sunt proaspăt absolvent al unei facultăți de stat, cu profil economic și momentan sunt în căutarea unui job. Ce am găsit pe piața muncii din România? Jale. Nimic, nimic, nimic bun. De la firme micuțe cu puțini angajați, la marile corporații din România, cuvântul profesionalism a dispărut de mult din peisaj.

Povestea pe care doresc să o relatez începe simplu. M-am hotărât să mă angajez vara asta, să încerc să pun în practică puținele lucruri utile care le-am învățat în facultate. Problema nr. 1?

Aproape toți angajatorii români doresc absolvenți cu experiență. Profilul proaspătului absolvent? Minim 1-2 ani de experiență, dacă se poate în toate domeniile, cunoștințe informatice foarte vaste, 2-3 limbi(să poți să exersezi cu șefii) străine la nivel avansat și totul pe un salariu, dacă se poate, minim pe economie.

Stau și mă întreb: Când ar putea avea timp studenții de la construcții, politehnică, arhitectură și altele de toate acestea? Pentru cei care nu știu, studenții de la facultățile de mai sus au program de dimineață până seara, uneori chiar 12 ore pe zi. Așteptările angajatorilor români ar fi ca studentul să își ia un part-time (4-6 ore pe zi) ca să vină gata pregătit de muncă și instruit, după terminarea facultății. Ce mai contează că nu ai avea timp să faci asta? Dormi 4 ore pe noapte și devii un mic robot.

Problema nr. 2?
Angajatorii români nu știu să spună nu. Când spun asta nu mă gândesc la faptul că nu te pot refuza, indiferent de solicitările pe care le faci și încearcă din toate puterile să îți facă pe plac. În niciun caz. Angajatorii români nu știu să răspundă la solicitările de angajare. Dacă ai multe din atributele enumerate la problema nr. 1, te vor suna să te programeze la un interviu. Dacă nu, așteaptă.

Am trimis minim 70 de mailuri către departamentele de resurse umane ale diverselor companii, inclusiv marile companii. Rezultatul? Maxim 10 răspunsuri. Chiar dacă am specificat clar în corpul mesajului că aș prefera un răspuns, indiferent de natura acestuia.

Este atât de greu să compui un e-mail în care să mulțumești candidatului că te-a contactat și să îi explici că nu este potrivit pentru postul respectiv sau că nu se mai fac angajări? Se pare că da. Pentru că orice mic experiment se încheie și cu exemple o să ofer câteva.

Piața bancară, marile companii de pe piață – am rămas plăcut impresionat de BCR, Unicredit și Citibank. Au fost singurele bănci care s-au deranjat să îmi răspundă solicitării. Îmi place că acordă importanță detaliilor și dacă aș fi în situația să aleg între aceste bănci și restul de pe piață, le-aș alege pe acestea cu ochii închiși.

Printre băncile care nu pun preț pe Client Service aș enumera: Milennium, RBS, ING, Emporiki, BRD, Raiffeisen, Banca Transilvania, Banca Carpatica, Alpha Bank. Degeaba investesc aceste bănci bugete enorme în publicitate, dacă nu pun mare preț pe relația bancă-client. Același gust amar mi-a lăsat-o piața de telefonie mobilă și fixă, piața furnizorilor de servicii de cablu și piața companiilor de cercetări de piață.

Am reușit să descopăr cu prilejul acestui mic experiment diferența dintre companiile care cresc an de an, în ceea ce privește cota de piață și restul concurenților. Un lucru pe cât de simplu pentru unii, pe atât de greu de aplicat pentru alții: atenția la detalii și consolidarea relației cu clientul – indiferent dacă solicitările acestuia sunt pozitive sau negative, dacă sunt interesante sau neinteresante pentru companie. Totul se reduce la expresia ,,clientul nostru – stăpânul nostru,,.