Desigur, ca un împuțit de popă să ne învețe copiii despre doamne doamne.

Potrivit curriculumului pentru clasa pregătitoare supus dezbaterii, miercuri, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, copiii vor studia o oră pe săptămână religia. Ei vor învăţa cum să închine, vor afla rolul lui Dumnezeu în viaţa omului, vor participa la activităţi caritabile şi vor fi duşi la biserică.

Printre activităţile de învăţare la care vor lua parte copiii se numără organizarea de discutii despre rolul lui Dumnezeu în viata omului, exercitii de învatare a închinarii (gestul închinarii, cuvintele însotitoare), organizarea de activităţi caritabile şi chiar vizite la biserică.

“Biserica este un spatiu cu înalte valente educative pentru ora de religie. Profesorul poate organiza vizite la biserica cu elevii cu diferite ocazii si scopuri: pentru participarea si observarea anumitor slujbe bisericesti; pentru a primi Sfânta Împartasanie; pentru discutii cu preotul pe teme religioase sau pentru a organiza în comun diferite evenimente importante pentru comunitate ori activitati de întrajutorare a membrilor acesteia”, se precizează în documentul publicat pe site-ul MECTS.

Rețineți că ne aflăm într-un stat laic da? Un stat laic, unde reprezentanții ministerului educației consideră că împărtășania e una din chestiile profud educative pentru mințile tinere.

rromânia, te detest. Ești alcătuită și din jegurile acestea, care fac asemenea legi. rromânia, mă piș pe relieful tău, pe munți și mare și câmpie. rromânia, ești un jeg de țară, care nu merită să existe. rromânia, sper să rezolv și eu problema cetățeniei mizerabile care o am în buletin. Dacă am noroc.

via Dan Căpitan de Play

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.