Scriind postul de mai jos, cu doamna profesor doctor docent stiințolog, mă gândeam cât de mult ne lipsesc nouă, în licee, profesorii reali, cei care au pasiune pentru predat, cei care cresc generații de copii și le modelează mințile pentru că asta simt, pentru asta trăiesc, asta îi ghidează în viață, nu pentru că e un salariu bunuț, muncă decentă și job pe viață.

Am luat la rând, mental, toți profesorii pe care i-am avut de-alungul celor 4 ani. Măcar cei de care mi-am amintit. Professorul de engleză, dirigintele. Era ocupat să facă chestii de diriginte la ora sa. Și cam atât. Profesorul de chimie. Un șpăgar care ne obliga să îi cumpărăm o carte, în fiecare trimestru. L-am întâlnit, odată, pe scări la universitate, jegos și duhnind a alcool, vindea cărțile alea, probabil. Profesorul de matematică. Un tip înalt, fără carismă, fără dăruire, nu știa să predea matematica. Deși pot face operații matematice în minte, gen înmulțiri cu sute, mii sau milioane, oricum, irelevant, urăsc matematica, pentru că l-am detestat pe el. Profa de română nu mi-o amintesc, e un blank alb în dreptul chipului ei. Știu doar că ne dădea să memorăm rahaturi și mi-a dat 10 că am învățat luceafărul. Profa de fizică era bună, adică arăta bine. Și eu eram bun, la fizică, dar când a văzut că matematic nu putem ține pasul, ne-a abandonat și făcea caterincă în ore, așteptând să treacă 50 de minute. Velicu, la geografie, îmi dădea 3 la fiecare început de trimestru, cu mențiunea că e treaba mea cum iau 7 în teză, ca să trec.

SIngurul de care îmi aduc aminte cu plăcere este Radu Enache (cred că așa se numește), directorul adjunct al liceului, omul care m-a luat, la începutul clasei a 9 a și m-a pus să pun bazele laboratorului de informatică. În 1989-1990, când exista doar HC85 și TimS, și alea primite de pe undeva. Bine, neexistând profesori, laboratorul acela s-a transformat în Cine are răbdare să se încarce Castle of Wolfenstein de pe casetofon și ceva BASIC IF THEN GOTO. Dar da, pot spune că el mi-a arătat un drum în viață, drum care, într-un final, m-a adus aici. Din fericire, altfel, acum eram tovarăși de alcool cu foștii mei colegi pe care i-am mai văzut prin Gara de Nord, impiegati de mișcare sau șefi de tren.

Altceva, nimic. Oricum, pe vremea aceea nici măcar ideea de consiliere profesională nu exista, așa că nu o pot lua în calcul. Dar bănuiesc că acum există.
Pentru voi există vreun profesor care v-a marcat viața? În bine sau în rău.