Când am ieşit prima dată pe stradă cu bicicleta, eram puţin temător la maşini. Totuşi, procentul de autoturisme care consideră bicicletele nişte obiecte de decor e destul de mic. Dacă eşti atent, nu păţeşti nimic.

În schimb, inamicii publici numărul 1 sunt motocicliştii. Claxoane, urlete, înjurături, tentative de lovituri, toată gama de ţărănisme se revarsă de la posesorii de suctere sau motoare. Pentru că, vezi doamne, îi încurci. Asta să nu spuneţi că nu e ceva clasic rromânesc, că e. Dă-i omului puţină putere asupra altui om şi vei vedea cu adevărat ce animal zace în el.

Inamicul public numărul 2 sunt babele.
Aceste foste femei pur şi simplu nu se dau la o parte, nu te ocolesc şi nu se lasă ocolite. Dacă trotuarul are 2 metri, în mod sigur spre tine va veni o babă, mergând sigură pe mijlocul trotuarului şi privindu-te flegmatic. Tu ce să faci, te opreşti, aştepţi să treacă doamn, desigur, cât mai încet şi îţi continu drumul.

Dacă cumva la un semafor se află o babă, pe locul ăla de trotuar mai teşit, pentru biciclete, fii sigur că indiferent de lăţimea trotuarului, ea nu se va da la o parte. E locul ei şi va sta fix în faţa ta, privind prin tine. Tu, desigur, îţi iei bicicleta la spinare şi te urci pe trotuar prin altă parte.

Las la o parte că pe pistele de biciclişti se plimbă gospodine grăsune împingând căruţuri cu ghemotoace chirăitoare, gospodine care te privesc ca pe un extraterestru când vrei să treci. Să presupunem că protejăm generaţia tânără.

Ah, rromânul, acest animal plin de pretenţii…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.