Din motive obiective, soacra-mea s-a trezit ca vrea un imprumut. Unde sa mergem noi? Haide la Bancpost, ca e singura care te primeste cu pensia mai mica de 800 de lei.
La Bancpost se intra pe o usa mica, mica, in fata careia e un paznic mic mic si batran batran, care te indruma spre biroul credite.
Adica la etajul doi.
Pe scari, desigur. Fara lift. Oamenii trebuie sa dovedeasca ca sunt sanatosi si capabili sa duca un imprumut la capat, nu?
Ajungem la etajul doi. In fata unicei usi de acolo, o aglomeratie care imi aducea aminte cu drag de meciurile de rugby din fata alimentarelor, cand cumparam tacamuri, sau salam cu soia, 200 de grame de caciula, pe bon.
Noi, fiind de tipul smecher, intram inauntru, sa ne interesam ce si cum.

– Fiti amabil, in legatura cu un credit, dorim niste informatii.
– Va rog sa astepati afara.
– Da, am inteles, dar noi vream sa stim doar daca e posibil sau nu.
– Va rog sa asteptati afara, cand va va veni randul veti fi informat.
– Stiti, noi nu vrem decat o informatie mica..
– Domnule, dumneata nu auzi? Iesi afara imediat din birou!

Am iesit spasit, si ne-am amestecat in marea masa de doritori de credite de la usa. Circa 15 oameni. Inghesuiti intr-un hol e 4 metri patrati. Fara geamuri. Fara scaune. Scoacra-mii i s-a facut rau si nah, ce sa faca, s-a pus in cur pe treptele de la scara. Nu a trecut mult, si a trecut o pizda de aia din banca, impreuna cu unul din gelatii ei colegi, si in trecere i-am auzit „ce animale, nu pot sta in picioare, sau pe scari”.

Am stat circa o ora si jumatate, asteptand sa isi termine cafelele doamnele de la banca, sa discute ultimul meci domnii, sa urce si sa coboare de 20 de ori intre etajul 1 si 2, pentru ca nu-i asa, nu se poate sa ai un copiator in fiecare birou, trebuie sa fie unul singur, la etajul unu. Trebuie copii pentru fiecare client? Da. De ce nu e copiator? E scumpe do`le, si Bancpost e inca de stat, in mentalitati.

Vestea buna e ca se poate lua imprumutl. Domnilor de la Bancpost, va urez multa sanatate si fericire, pe fatza, in limba rromales.