Bătaia e ruptă din rai

Scris de G.A.

Se spune că bătaia e ruptă din Rai. Tind să cred că nu e adevărat. Cel puțin mie nu mi s-a părut că bătăile încasate ca și copil au fost rupte din rai, sau că au avut ceva Dumnezeiesc în ele. A deschis Cetin o rană veche prin ultimul articol, mai ales partea din final, unde zicea că știe că și noi am luat bătaie. M-a dus cu gândul la trecut, la lucrurile pe care aș vrea să le uit, dar nu am cum, deoarece mă bântuie în fiecare zi și la fiecare pas.

Nu am povestit multor persoane prin ce am trecut, sunt și unele lucruri pe care nu le voi dezvălui probabil niciodată, deoarece sunt mult prea dure și nu aș putea nici să le articulez foarte bine, deoarece de fiecare dată când ajung la astfel de discuții, când mă deschid partenerei de viață și povestesc frânturi din aventurile prin care am trecut, mi se înmoaie genunchii și simt cum mă cuprinde un tremurat incontrolabil. Știu că probabil vor fi câțiva ”cetiniști” care mă vor lua la mișto, dar mi-am asumat asta înainte de a mă apuca de scris.

Singurul de la care am primit corecțiile a fost tata, om format în armată, toată viața lui făcând parte din această instituție, om respectat și apreciat de colegi și prieteni. Ceea ce nu știa nimeni e ce se întâmpla acasă, în timpul lui liber. Nu mă înțelegeți greșit, nu era cu bătaia în fiecare zi, dar când se întâmpla s-o primesc, era crunt. Nu știu exact cum s-a întâmplat, cum s-a ajuns la situația respectivă, dar știu că pe la vârsta de 3-4 ani, când am început să înțeleg lumea din jurul meu, trăiam deja cu frică, să nu cumva să îi ies din cuvânt, să nu cumva să cer ceva, pentru că știam din start că răspunsul este NU.

Eram un copil căruia îi plăcea să citească, să socializeze, să își exprime sentimentele, elev premiant din clasa I-a până la sfârșitul liceului. Dar zi de zi simțeam cum lumea mea se prăbușește, mă uitam cum ieșeau copiii la joacă pe străzi, în timp ce eu trebuia să stau încuiat în casă. Să nu cumva să mă strice anturajul, cică. Prima bătaie pe care mi-o amintesc cu adevărat a fost fix din această cauză, am vrut să ies la joacă și am încălcat regula de a sta încuiat în casă. După o tură de 24 de ore, așteptându-mă cu un băț (atunci mi se părea mai degrabă o coadă de mătură), m-a întrebat ce am vrut să fac. Înainte să apuc să răspund ceva, deja începuse să folosească bățul pe post de bătător de covoare, lovind numai la picioare, și nu s-a oprit decât atunci când s-a fărâmițat nuiaua, rămânând doar bucata ce o ținea în mână. Era vară, iar picioarele mele purtau dungi de zebră însângerate, m-a întrebat o vecină ce am pățit, eram cu mama de mână, am spus că e de la tata, iar urmarea acasă a fost o altă bătaie că de ce povestesc altora ce am pățit.

Au trecut ani de zile, traumatizat, cu tot felul de interdicții, bătăi pentru nota 9 luată la școală, învățam de frică, nu de plăcere, nici nu pot exprima în cuvinte cum se simte un copil de gimnaziu care nu vrea să meargă de frică acasă ca a luat nota 8 la gramatică de exemplu. Eram îngrozit și singura mea salvare și relaxare erau bunicii, unde mergeam cu drag și îmi petreceam weekend-urile, erau la 10 minute de mers pe jos. Simțeam așa o ură atunci, uneori după o ceartă nemeritată sau o palmă fără rost mergeam în camera mea și în hohote de plâns mă loveam cu capul de perete ca să mi se pară mai suportabilă durerea ce o aveam în suflet. Sunt sigur că au fost și momente plăcute și frumoase în familie (de mama nu s-a atins absolut niciodată), dar au fost eclipsate sau pur și simplu șterse din mintea mea.

Altă dată, eram la liceu, numai ce a apărut internetul pe modem de 56kb, începeam să învăț și eu din tainele web-ului, miRC, etc. Vin acasă într-o duminică de la bunici, pe masa din bucătărie găsesc un plic cu un biletel ”Uită-te în plic, discutăm când vin acasă, suntem la gratar”. În plic era o factură de câteva sute de lei (destul de mult pe atunci) la telefon, datorită unei convorbiri de 2 ore în Olanda sau ceva de genul. Se făceau pe atunci astfel de mânării, știam că și alții au pățit, deși nu sunase nimeni. Știind ce tratament urmează să primesc atunci când va reveni acasă, caut o explicație, ceva cu care să mă scot, știind că iar mi-o iau pe cocoașă nevinovat. Mă uit pe data convorbirii, era fix în săptămâna în care eram toți plecați de acasă la bunicii din altă zonă a țării, părinții tatălui meu. Mândru de descoperirea făcută, mă rog de un vecin să mă ducă la locul de grătar, să le demonstrez că nu eu am sunat, că nu am fost niciunul acasă în ziua aceea. Ajung la locul unde erau ai mei, cu plicul în mână, merg spre tata să îi arăt data efectuării apelului, moment în care zdraaaang, două palme peste bot : ”Nu ai citit că vorbim acasă, ce cauți aici, vrei să mă faci de rușine?”.

Am ajuns să fiu un copil timid, începusem să fiu tot mai închis în mine și să ascund lucruri de părinți, să ii mint și să încerc să îmi văd de școală. Lucru ce a dus la alte probleme, mai grave și mai greu de explicat și povestit. Sunt multe alte evenimente pe care aș putea să le descriu, dar deja m-am întins destul de mult și o să merg spre deznodământ. Ideea e că, la o fază ce mi-a umplut paharul, după o bătaie pentru că nu am ajuns acasă la ora la care mi s-a spus și am și mințit privind locul unde am fost (am avut voie să merg la cinema, dar am ales să merg cu colegii la darts), tata, urcat pe mine după o serie de pumni, îmi aruncă o privire de dispreț și îmi spune : ”Ești un căcat, asta ești !”. Având deja 18 ani, a doua zi am plecat de acasă, fără să știe nimic de mine timp de vreo două săptămâni. Acesta a fost impulsul de care a avut nevoie pentru a-și revizui comportamentul și mentalitatea. Știu că au fost câteva zile în care a fost oribil pentru ei ca părinți, mai ales pentru mama mea, dar a fost un rău necesar până la urmă. Schimbarea nu s-a petrecut peste noapte, evident, dar din prima zi în care m-am întors mi-a promis că nu mă va mai atinge și mă va lăsa să imi trăiesc viața și s-a și ținut de cuvânt. Am terminat liceul, o facultate și între timp am și plecat din țară. Însă în anii de până la plecarea mea…

După atâția ani trecuți merg cu drag acasă la părinții mei, știu că am un prieten adevărat în tata, iar schimbarea lui este pur și simplu incredibilă după tot acest timp. Știu că el este o excepție într-o lume în care unei asemenea persoane îi este greu spre imposibil să se schimbe în bine. Uneori mă gândesc la alți copii care probabil au rămas complexați, au ajuns la rândul lor bătăuși sau au sechele atât de grave încât niciun psiholog sau psihiatru nu îi mai poate ajuta.
Morala : NU VĂ BATEȚI COPIII – NICIODATA !!!

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

sau în Cont: RO34INGB0000999907997658

85 comentarii

  1. #1

    Eu n-o să bat niciodată covoare!

    Thumb up 19
    • #2

      Pentru că n-am.

      Thumb up 25
    • #3

      Si mie imi cam era frica cand ma bateau tata si mama cu ciomegele dar nu stateam sa astept, o luam la fuga. Oricum cel mai mult imi era frica cand ma bateau cu toporul sau cu lopata, ca trebuia sa fug iute si sa mai si feresc capul sa nu ma nimereasca daca aruncau cu ele dupa mine. Mai faceam si eu nazbatii, ce-i drept, mai dadeam foc la casa, mai vindeam butelia familiei pe 10 soldati de plastic, mai incercam sa invat purceii abia nascuti sa inoate in fantana, mai intram cu fata vecinului in porumb sa ne jucam de-a doctorul in pielea goala pana dadea ma-sa peste noi taman cand ii luam temperatura cu termometrul portabil, mai imprumutam televizorul de la un alt vecin care n-avea fete, fara ca el sa stie, tot felul de nazbatii. Am avut o copilarie frumoasa, dar plina de peripetii si adrenalina.

      Thumb up 2
    • #4

      Ai facut o gluma de tot cacatul, maestre. Ai ragait in cel mai pur stil romanesc.

      Thumb up 17
  2. #5

    Nu spun ca e si cazul tau dar sunt parinti care spun:
    „am procedat f bine, a terminat o facultate, nu a ajuns ca baiatul vecinului Ionescu care a fost liber si nu a luat bataie dar acum atarna de o banca in cartier, etc. bla bla”.
    Nu stiu care e procentajul exact dar cred ca f multi dintre copiii nascuti pana in 1990 au fost batuti acasa. Adica toti cu care am in scoala si cu care am vorbit pe tema asta au fost batuti.
    Abuzurile erau norma si nu exceptia. Inca se mai intampla in suficiente cazuri ca sa faca de un cvorum la referendum.
    Vestea buna e ca violenta e in scadere.

    Thumb up 7
    • #6

      Stai liniștit, că și după 90 au fost bătuți copiii.

      Thumb up 16
    • #7

      @Victor – da, mai aud si eu asta, ca uite unde am ajuns, ca o duc bine, sa nu ma plang de ei asa de mult.

      Thumb up 0
    • Da si eu sunt un special snăufleic nascut in ’99 si m-au cotonogit si pe mine , ai mei, destul de bine.Da’ spre deosebire de Cetin, eu am primit palme ca greseam (s-au oprit in 6-8 , ca ma „palmuiam” eu).Ironic este ca atat cat am trait am facut greseli pe care pana intr-a 11-a am reusit sa le accept si sa nu le mai regret, vazand partea buna : aceste greseli au fost chiar faine.Si inca sunt.

      Sa fii batut creeaza blocaje psihice.Nu esti doar intr-o stare de cacat, dar ai si perspectiva de invatare a lucrurilor din jurul tau limitata.Pe mine nu doar parintii , ci si colegii (nu ma bateau) ma faceau prost pentru orice lucru gresit – am fost chiar batut si umilit , fiind un copil bun , timid , caruia ii placea sa invete.
      Acum , odata cu maturizarea, pot spune ca timpul a vindecat aceste rani.Gandurile inceteaza sa mai rumege aceste otravuri fiindca inuitia ii spune mintii sa treaca peste, caci viata trebuie sa mearga mai departe.

      Si totusi mai exista acea frica, mergand noaptea tarziu in cartier, pe langa golani, cocalari si tigani , intrebandu-ma : „Oare nu m-as simti mai bine daca as omori pe unul dintre ei?Oare ar conta viata lui?Dar a mea?” si-mi inchipui cum e sa infigi cutitul in inima, vazand sange si cum e sa ti se franga o viata printre degete – si ma trezesc si-mi spun „Nu.Esti extrem de prost, penibil si degenerat mintal.”.Mereu mi-am zis ca-s asa.Dar mama a zis ca nu-s.Ea nu stie.Dar voi stiti, acum.

      Sunt nebun?Sau nu?

      Thumb up 0
  3. #9

    Pe de o parte pot intelege iertarea, ca un bun crestin sau sub motive logice (legatura emotionala de un anumit nivel).
    Pe de alta parte insa nu inteleg cum poti sa inghiti durerea si sa mergi mai departe, dupa anumite traume. Nu vorbesc de pedeapsa sau razbunare, insa pur si simplu pui punct si rupi orice legatura. De tot, nu conteaza daca respectiva persoana traieste, e fericit sau moare, nu vreau sa stiu ca exista.

    Thumb up 11
    • #10

      @Bigbear – a fost o perioada destul de lunga in care nu am avut contact, perioada in care am vazut schimbare de atitudine si caracter, ceea ce inseamna ca un om se poate schimba sau corecta daca are taria necesara.

      Thumb up 1
  4. #11

    Bătăile ofițerului de tata erau cu centura, cu cleștele de rufe și mai apoi cu pumnii. Și foarte dese. De ce mă caftea, de ce făceam din ce în ce mai multe nefăcute… Asta pînă la vreo 16 ani cînd a dat să mă lovească și cînd l-am izbit de perete i-a sărit respirația. De atunci nu m-a mai atins, de frică cred… Dădea cu gura, dădeam și eu și el făcea pe victima, memorabilă, înlăcrimat, Ahhh, puiule de șarpe care te-am crescut la sîn….”.
    Am plecat și mi-am văzut de viață, a murit de ceva ani, nu am fost la înmormîntare și nici la mormîntului lui vreodată. Regret doar că nu l-am cotonogit niciodată zdravăn, să-l văd adormind măcar o dată plîngînd așa ca mine puștan de atîtea ori…

    Thumb up 43
    • Astora cu tati ofiteri va vand un pont: cel mai probabil erau si ei umiliti zilnic de catre superiorii lor si defulau acasa.

      Thumb up 7
  5. #13

    Îmi amintesc că ai mai mărturisit partea aceasta din copilăria ta pe blog în trecut și mai ales cât a contribuit la felul în care îți educi propriii copii ( sau poate confund cu un articol de pe gaben.ro ) .
    Dar nu pot să-mi imaginez ce s-a întâmplat de la 18 ani până la vârsta curentă încât ai găsit forța necesară reconcilierii cu tatăl tău și te-ai convins că absența a corecțiilor fizice e preferabilă celei mai mici „bătăi” părintești .
    Nu mă ințelege greșit te rog, abordarea pe care o propui și pe care o urmezi tu ar trebui să fie obiectivul oricărui adult cu copii, dar mi se pare că vrei să spui mai mult de atât, că e inadmisibil să-ți bați copilul în orice circumstanțe. Am înțeles bine ? Mai sunt și alte experiențe din viața ta de după 18 ani care au contribuit la convingerea asta ?

    Thumb up 1
    • articolul nu e scris de mine

    • #15

      Nu exista „mici batai parintesti”. Odata ce ai ridicat mana sa iti bati copilul, i-ai pierdut increderea. E inadmisibil sa iti bati copilul in orice circumstante. Nu exista zona gri. Asa cum nu iti bati colegii de munca, vecinii, prietenii, asa e inadmisibil sa dai in propriul tau copil pentru ca nu esti capabil sa il educi altfel.

      Thumb up 26
    • #16

      Nu numai ca este inadmisibil sa bati pe cineva, indiferent ca este om sau animal.

      Este de asemenea de neconceput sa-ti abuzi copilul mental (nu numai copilul, oamenii in general)… sa-l privezi de dragoste daca nu face cum vrei tu, sa-l ameninti ca nu-l mai iubesti, sa-l iei la misto……

      Chestiile astea raman in subconstient, distrug vieti…

      Btw… eu nu am fost nici batut nici amenintat nici nimic… am avut dpadv o copilaie minunata si imi pare nespus de rau cand aud asa ceva….

      Thumb up 10
    • #17

      @Marian – nu Cetin a scris acest post, dar da, ai inteles bine, spun ca e inadmisibil sa iti bati copilul, indiferent de circumstante. Daca un caine poate fi dresat fara sa il atingi macar, parerea mea e ca iti poti educa si copilul la fel, fara sa ii aplici corectii.

      Thumb up 3
    • #18

      Vă mulțumesc pentru clarificări, @Paul T și @cetin .

      Thumb up 1
  6. Nici pe vremea lui Ceasca, nici acum, parintii nu sunt educati sa fie parinti. Omul a incercat asa cum a stiut, provenind din mediul militar, unde violenta de limbaj sau fizica era singura metoda de a impune respect si ordine. Si-a dat seama ca a gresit in acele doua saptamani, s-a schimbat, ceea ce dovedeste ca nu e o bruta fara minte. Problema este ce facem cu generatiile de parinti de azi, cum rezolvam situatia?

    Thumb up 16
    • #20

      @7, Incerc sa nu vorbesc despre cazul de fata tocmai sa nu influentez persoana dar eu daca ma intrebi pe mine, in relatia cu ai mei, vad altfel lucrurile

      Tu esti baiat destept dar acum sincer imi lasi impresia strict pe comentariul asta ca vorbesti tampenii si faci un fel de Sindromul Stockholm. Te rog nu o lua ca jignire dar incerc sa explic.
      „Omul a incercat asa cum a stiut, provenind din mediul militar, unde violenta de limbaj sau fizica era singura metoda de a impune respect si ordine. ” – ca om, trebuie sa ai minimum de inteligenta sa nu amesteci borcanele. Asta pe langa faptul ca ar fi de preferat sa ai un gram de empatie sa te pui in situatia aluilalt. Pai mah, in cazul asta, daca un parinte ar fi boxer profesionist categoria grea, ar trebui ca ai lui copii sa fie saci de box in casa? Nu, serios, ce cacat de treaba are profesia? E o scuza de cacat.

      „Si-a dat seama ca a gresit in acele doua saptamani, s-a schimbat, ceea ce dovedeste ca nu e o bruta fara minte. ” – I-au trebuit 18 ani de pumni sa isi dea seama in 2 sapt ca „a gresit” si „s-a schimbat”? Ce inseamna pentru tine „a gresi” cand tu dai in cineva lipsit de aparare? Pentru mine „a gresi” inseamna asta, ai un copil sa zicem care are o problema psihologica si cateodata se smuceste din mana si fuge aiurea in strada fara sa constientizeze pericolul. Si tu tipi la el ca nebunul speriat ca era sa-l loveasca o masi a, fara sa realizezi ca smucirea asta e parte din problema lui mentala, e un simptom, termenul se numeste bolting daca vrei sa vorbesc la concret. Si te prinzi facand corelatie imediat si iti dai seama ca ai fost idiot ca ai tipat aiurea pentru ca el nu intelege, nu are elementele cognitive sa inteleaga din cauza problemei lui. Si te prinzi imediat ca ai gresit ca poti tipa la infinit ca nu merge pana nu intelege si iti dai seama ca alte solutii trebuie abordate, gen wrist link, service dog special antrenat pentru bolting sa se lase in jos sa opuna forta, insotitor constant, lucrat la comenzi, etc. Tu imi zici mie ca ti-au trebuit 18 ani de violenta domestica sa te prinzi in 2 sapt ca „ai gresit” si hai sa dam clear browser history si cache si sa ne facem ca o luam de la inceput? Iti zic eu doua explicatii:
      1. S-a prins ca acel copil a crescut si ca el nu mai are avantajul fizic pe care il folosea tot timpul si ca la un moment dat acel copil poate exploda si sa-i dea una-n gura sa-l lase lat
      2. S-a prins ca ramane singur si la batranete nu ii aduce nimeni canuta cu apa si in curand nu va mai fi in putere si va depinde de ajutor si nu va avea de unde. Asta cred ca l-a speriat cel mai mult.

      Repet, vorbesc la nivel general, rog autorul sa nu ia in seama xe zic, e mai mult pentru @7 raspunsul

      Thumb up 26
    • #21

      @&: crezi? Eu cred ca astfel de oameni nu rationeaza asa. Cred ca pentru astfel de oameni instinctul ca „nu are cine sa-mi aduca un pahar de apa la batrinete” e mai puternic decat orice forma de ratiune. Asta si rusinea. Rusinea ca cine stie ce va spune/face copilul si va ajunge in final tot el, parintele sa dea socoteala.
      Iti dai seama ce frustrare a strans tatal ala pe parcursul vietii ca sa-si bata copilul in halul asta?

      Thumb up 3
    • Cristi, faptul ca in alea doua saptamani s-a prins ca a gresit si apoi, pe o perioada mai lunga de timp, s-a schimbat, imi arata mie ca nu batea de placere. Daca era asa, batea si nevasta, si vecin si etc. Iti respect opinia, dar eu merg in continuare pe ideea ca omul, venind din militarie si obisnuit cu anumite metode de ”educare”, nu si-a imaginat ca face ceva rau si nu si-a pus niciodata problema ca bataia nu e chiar cel mai dorit lucru pentru prunc. Pana la un moment dat.

      Thumb up 2
    • @7
      „Daca era asa, batea si nevasta, si vecin..”
      Greșești aici. Maică-mea era pâinea lui Dumnezeu in public, pocăită (baptistă dacă nu greșesc) și respectată în comunitatea ei, ba chiar se comporta excepțional cu copiii.
      Acasă în schimb mă călca în picioare constant (în ultimii ani cu făcălețul), că mințeam, că nu mâncam toată mâncarea și o aruncam, că i-am distrus tinerețea, că sunt fix ca taică miu (l-a dat afară din casă când rămăsese însărcinată), etc. Până nu am fugit de acasă de aproape 30 de ori până când în sfârșit cei de la protecția copilului m-au bagat într-un centru de plasament, nu am scăpat. Și acolo am crescut din momentul respectiv.
      Deci nu, nu mereu abuzatorii se comportă așa și în public. De cele mai mult ori e chiar invers.

      Thumb up 14
    • Gabi, cu parere de rau fata de suferintele tale, nu ai inteles ce am zis. Nu stiu cum as putea fi mai clar. Nu am zis ca s-ar fi manifestat si IN PUBLIC, am zis ca daca ar fi fost un sadic, un descreierat total, fara vreo intentie buna, ar fi batut si pe altii, din pura bucurie a faptului. Nu ca sa educe, ci doar ca sa bata. Faptul ca pe nevasta-sa nu o batea in mod constant arata niste chestii. La fel si faptul ca s-a schimbat dupa soc. In fine, renunt la subiect.

      Thumb up 1
    • #25

      @Cristi si @7 – aveti amandoi in oarecare masura dreptate. Probabil si ideea de canuta cu apa si-a facut efectul, dar mai ales faptul ca am pastrat o anumita distanta pentru o perioada destul de mare, am fost rece si chiar nepasator. A fost mai mult de aparenta, dar a fost necesar, chiar daca stiam ca sufera din cauza asta.

      Thumb up 1
  7. #26

    Acum cativa ani m-au atins putin articolele astea, dar acum nimic, cred ca e de bine. Iesitul de sub influenta lor este solutia, dar trebuie facuta la timp.
    Pur si simplu au o preconceptie care ii face sa nu poata accepta ca tu le poti spune chestii, la unii e mai slaba chestia asta si te intelegi cu ei, altii in schimb sunt ca un tanc cand vine vorba de asta. Da daca esti sigur pe tine nu prea au ce sa iti faca.
    Ca o paralela si copiii englezilor mancau bataie, dar pe astia parca i-a intarit sau inrait nu prea i-a distrus emotional, acum astia tineri sunt cam fatalai asa, dar am niste colegi care o luau hardcore, i-a spus unu lu masa “fuck off” si i-a dat tacsu un pumn de a trecut prin usa, si povestesc fara probleme despre asta si nu vad urme ale batailor in comportamentul lor. Diferenta pe care o vad in schimb este ca astia nu luau bataie pentru chestii cretine cum lua baiatu asta din articol. Din ce imi povestesc luau bataie pentru chestii care i-ar fi bagat la inchisoare gen, faceau cumva in asa fel incat sa ii urmareasca politia si smecheria era sa scape si cand nu scapau atunci isi luau bataie.

    Thumb up 2
  8. #27

    Am intrat intr-o doara pe site, la ultima tigara inainte de culcare, am citit postarea de mai sus si m-a busit plansul. Fiindca ce a scris autorul mi se potriveste si mie in proportie de 90%. Nu era tata, era mama. Singura nota de 9, nota nu medie, a fost la desen in clasa 1. In toate clasele i-VIII. Fugit de acasa, bifat. Dungi pe picioare, bifat, invatat sa lupt, bifat, ridicat mana si aparat in sfarsit la 18 ani, bifat. Furtun de la masina de spalat, batul ala in dublu exemplar cu care se inmuiau rufele intr-o oala uriasa de pe aragaz, cureaua de la pantalonii lui tata. Traume? Mi-a fost si imi este frica sa am copii. Daca nu ma pot controla si intr-un moment de suparare ii lipesc creierul de pereti? Ca doar sunt fiica mamei. De-a lungul vietii, daca un barbat ridica tonul la mine, il paraseam in secunda 2. Si acum, la 40 de ani, sunt mereu in garda. Nu-s nebuna, asociala si nu umblu cu pistolul dupa mine. Dar imi suna un clopotel in cap la orice semn de agresivitate. Si la randul meu am devenit un om agresiv in comportament. Nu sparg farfurii si nu fac crize de isterie, dar taxez din vorbe orice si pe oricine si sunt mereu in garda. Dupa 18 ani nu m-a mai altoit maica-mea, a vazut ca am capatat curaj si nu mai stau ca vita sa ma bata. Baaai! eram atat de proasta si paralizata incat stateam ca vaca in fata maica-mii si ea ma lovea cu ce apuca. Vara-mea, in schimb, om normal, fugea in jurul mesei cand voia ma-sa s-o bata, Eu stateam drepti si incasam. In fine. Au trecut anii, am o relatie buna cu parintii, am trecut peste. Am iertat dar n-am uitat.

    Thumb up 48
    • #28

      @ Oana – e OK sa ierti, dar sa fii sigura ca nici ei nu uita, cel putin la mine asta functioneaza.

      Thumb up 2
    • Oana, ai încercat să mergi la un psiholog? Te-ar ajuta foarte mult. .

      Thumb up 3
  9. #30

    Un porc care nu ar trebui iertat niciodata, iar la batranete ar trebui zvantat in bataie ca Visinescu la parnaie.

    Thumb up 8
  10. #31

    Felicitari pentru articol si pentru puterea pe care ai avut-o de a scrie ce ai pe suflet

    Voi comenta strict in numele meu fara sa incerc sa influentez deciziile cuiva si strict din punctul meu de vedere, cu variabilele mele, cu relatia mea, cu actorii mei, fiecare avand alte variabile pe care le va lua in calcul.

    Consider ca noi, incepand de la o anumite varsta, chiar mai devreme de 18 ani, suntem responsabili pentru actiunile noastre si ca dupa o varsta trebuie sa-ti faci calculele in functie de actiunile tale. Carandu-i pumni unuia si apoi venind si zicand „am gresit, ma voi schimba” nu denota decat cersit de mila si imi provoaca o lipsa de respect pentru acea persoana. Cu atat mai mult cand faci acest lucru persoanelor lipsite de aparare, copiilor, sotiilor, batranilor sau persoanelor imobilizate la pat, tu stiind ca acele persoane sunt total dependente de tine.

    Eu am niste reguli dar nu va ghidati dupa mine. Pentru mine, exista o diferenta intre „tata” si persoana care m-a facut. La fel cum e intre lider si sef. Tata inseamna mai mult decat atat. Poti sa ma concepi intr-o sesiune de 3 minute de dat din cur, dar sa nu poti fi capabil sa fi tata. Sigur, poti sa ma contactezi la niste ani dupa, e posibil sa iti raspund sau nu, depinde de mine, dar dupa toate astea niciodata nu vom fi „prieteni” pentru ca asa ai trasat relatia de la inceput, nu voi veni niciodata deschis la tine sa-ti cer sfatul avand incredere in tine, cand am facut-o mi-ai dat doua in gura zicand „vorbim acasa”. Va fi o relatie de hai sa ne prefacem ca nu ne omoram intre noi, dar nu va fi o relatie deschisa. O alta regula pe care o am e ca nu conteaza ce ai facut pana atunci, daca tu l-ai rupt cu bataia, eforturile tale de pana atunci se anuleaza. Degeaba ai facut nu stiu ce chestii daca te-ai cacat in capul meu dupa, si santaje emotionale de genul „ai uitat cand faceam nu stiu ce” nu-si au rostul. Scuze de genul „am muncit ca sa ai ce manca” nu isi au locul, asta e responsabilitatea si obligatia ta ca parinte, ti-ai asumat asta cand ai conceput un copil. Chiar si daca abandonezi copilul, protectia copilului te va pune sa dai o parte din venit catre acesta.

    Thumb up 10
  11. #32

    Sau au făcut copii animalic din instinct indiferent că își doreau asta sau nu, era o datorie, pt. familie, țară etc. E unul din modurile în care ne afectează educația care e la nivelul genunchiului broaștei.

    Thumb up 4
    • #33

      Am așa o vagă senzație că mulți d-aici suntem făcuți pt că:
      1. Decret
      2. Presiune socială.
      3. Decret
      4. Presiune socială

      Thumb up 17
  12. #34

    Din ambele părți am primit palme (la fund), curele de toate grosimile (vai ce ustura aia subțire a maică-mii), cred că doar de vreo două ori chestii mai rigide. Nu foarte frecvent dar suficient cât să nu uit senzația de la o repriză la alta. Cu toate astea eu zic că am ieșit normal la cap. Contează gradul de abuz și umilire dar probabil și din ce aluat ești făcut. Citind povești din astea mi se pare acum că la mine a fost lejer.

    Fiu-meu mai ia o palmă lejeră la fund la câteva luni, nu cred că dacă nu aș fi fost bătut ar fi fost altfel, eu sunt mai strict și faptul că (excluzând școala) stăm tot timpul împreună mărește șansele de conflict.

    Thumb up 1
    • Palma aia la fund e o scurtatura, ajungi atunci si doar atunci mai repede la un rezultat. Sau doar iti versi niste nervi sau frustrari generate de faptul ca fiul tau nu s-a comportat asa cum ai prevazut tu ca o sa se comporte. Problema e ca toate imprumuturile astea aduna dobanda. Bataia, chiar daca nu foarte dura, umileste, iar noi suntem cumva o societate umila. Cand am iesit afara din tara primele dati, undeva in copilarie / adolescenta, aveam impresia ca toti copiii de varsta mea sunt obraznici, ca-si permit lucruri cu adultii pe care eu nu le visam. De fapt aia era normalitatea, de fapt (si) de aia societatea lor e gandita si organizata altfel fata de a noastra. Noi suntem umili din familie, din educatie, nu stim sa vorbim public, nu stim sa argumentam, nu stim sa acceptam un contra-argument valid pentru ca nu ne-a fost necesar. Noi ori impunem ori ne e impus prin violenta de diferite grade. Stii de ce se plang investitorii cand vin in Romania in primul rand ? Lipsa de leadership decent, nu gasesc oameni care sa nu abuzeze de functie impotriva angajatilor. Si toate astea cred ca vin din umilirea generatiilor din ultimii ani, incepand din familie, continuand cu scoala si apoi la lucru.

      Thumb up 30
    • #36

      @CSB, da, știu că nu e scenariul ideal, însă măcar nu sunt ipocrit. Eu cred sincer că minim trei sferturi din cei care se bat în piept în public că-s neprihăniți au mai scăpat o palmă sau două, dar acum nu e ”corect” să recunoști. Am râs amar ascultând o emisiune Zurli la radio unde invitați erau o familie din asta, cu gura mare peste tot, cum că ei ”nu și nu”, și când aia mică a zis LIVE că ”tati îmi mai dă o palmă la fund” le-au căzut la ăia microfoanele din mână și au dat în bâlbâială ”să vedeți, că o palmă nu e bătaie”, etc.

      Plus, ador părinții de 2 ore seara + weekend, cu concedii facute solo că plozii sunt la bunici, care ne spun ei cât sunt de zen și că ”ei nu…”. Păi să vă văd cand stă non-stop cu voi, când îl cărați cu săptămânile prin călătorii, să nu-mi spuneți că nu ajungi în momente nasoale când planetele se aliniază și vă nimeriți amândoi nervoși.

      Thumb up 7
    • #37

      adyzah, ma gandesc ca ai colegi de munca/vecini. Nu se aliniaza planetele niciodata sa fiti amandoi nervosi ? Ce faci, ii cari o palma la fund unui coleg sau unui vecin?
      O palma la fund e o umilinta, faptul ca tu nu esti ipocrit nu inseamna ca fiul tau nu percepe gestul respectiv. Nu e vorba de psiho-bullshit si de parenting teoretic, e vorba de un om pe care tu il tratezi ca si cum ar fi proprietatea ta.

      Thumb up 7
    • #38

      @iulia, pe bune?

      Tu compari un copil care în general îți testează limitele la fiecare 10 minute cu un adult care are cât de cât norme sociale și comportamentale formate?

      Compari un străin căruia poți să-i întorci spatele și să-l bagi în mă-sa cu propriul copil care se învârte în jurul tău non-stop și pe care nu poți să-l trimiți la plimbare când simți că se scurge zen-ul din tine?

      Thumb up 7
    • #39

      Nu te chinui, nu ai cu cine….ramai la ce ai zis tu. Acum toti scot panselute pe gura, toti is psihologi si pediatri si invatatori si zi-le tu cum vrei. Si eu am primit ceva palme in copilarie, nu, nu am sechele, nu sunt frustrata, nu nimic. As putea spune in schimb ca multumita felului in care am fost educata stiu sa trec extrem de usor peste piedici, daca ma supar imi trece in scurt timp, nu ma las influentata, sau macar incerc sa nu, samd. Copiii de aici sunt crescuti dupa modelul asta 1000000% pasnic, fa tu cum crezi ca e bine…rezultat? Niste nesimtiti care fac ca animalele pe strada cand ies sau merg la scoala, niste fatalai care au instinct de turma si care cand ataca dau in ala cazut fara a avea vreun regret, habar nu au de pericolele reale sau ca pot omora un coleg atunci cand il trantesc, sunt ignoranti etc…dar de altfel la naiba, cum sa traumatizezi copilul ca ii dai o palma la cur, care apropo, nu, nu e o scurtatura, in unele cazuri este o solutie oricat de mult vor unii sa faca pe corectii. News flash, copiii nu sunt la fel, nu toti asculta de vorba buna, de „hai sa iti explic” sau de scheme psihologice cu floricele pe margini.

      Thumb up 2
    • #40

      Ioana, te intreb acelasi lucru : Si colegilor de munca le dai o palma la fund cand te enerveaza sau se comporta aiurea? Sau esti ok cu modul asta de educatie doar cand raportul de putere inclina in favoarea ta si n-are consecinte? News flash, copiii nu se nasc cu nici un fel de inclinatie spre nimic, tot ceea ce sunt si ceea ce devin depinde de parintii lor. Daca ii inveti de mici sa nu asculte decat de pedepse, sau daca treci in extrema cealalta in care nu le spui niciodata NU, ii distrugi tu, ca parinte, dar toti, absolut toti pot fi educati fara violenta. Spui ca nu ai sechele dar ti se pare ok sa lovesti o alta fiinta pentru ca nu se supune vointei tale. Well, imi pare rau sa te anunt, dar astea sunt frustrari si sechele. Si sper sa iti treaca in momentul in care vei avea copii, pentru ca nu e doar gresit, e si ilegal sa iti lovesti si umilesti copilul.

      Thumb up 9
    • #41

      @iulia, nu glorific bătaia, nici măcar palma aia la fund pe care o mai dau din când în când. Oricum dacă ești normal la cap regreți instant că ai facut-o. Spun doar că nu văd asta ca o tragedie, mai ales în contextul în care chiar stai mult pe lângă copil și chiar incerci să-l formezi. Din nou, nu vorbesc de abuzurile citite pe aici. Și nu ai răspuns la ce te-am întrebat, cum poți să compari un copil cu un adult.

      Știi ce ușor e să nu intri în conflict cu el, să-l lași să facă fix ce și cum vrea el? Uită-te în jur, copiii de genul ăsta îi recunoști imediat. Știi ce ușor mi-ar fi să-l îmbrac eu, să strâng după el, să-l duc la Mec, să-l îndop cu dulciuri, etc? Puah, am fi numai unicorni roz și fluturași. Dar așa, a fost greu să-l învățăm ca la 7 ani să fie gata singur dimineața, să-și formeze un regim alimentar corect, să știe să mai și refuze de unul singur dulciuri în exces, să știe să vorbească frumos și multe altele. Că tot era un articol la zoso, a fost greu și frustant pentru el până a priceput de ce trebuie să se spele pe mâini după ce se duce la budă, vede la alții că nu fac și se miră ”dar eu de ce?”. Părinții ălora care ies cu căcat pe mâini de la baie sunt probabil foarte fericiți. A fost greu să-l cărăm peste tot cu noi la început, însă acum putem merge și face multe lucruri. Alții îi lasă pe la bone și bunici, din lene. Și tot așa, extrapolezi tu mai departe.

      Iar dacă ajungi la 30 de ani un ratat emoțional și/sau profesional și dai vina pe niște palme la fund din copilărie, îmi pare rău, problema e în altă parte.

      Thumb up 4
    • #42

      Il compar cu un adult pentru ca asta trebuie sa devina. Daca il inveti de mic cu umilintele, asa va creste, sa creada ca tot ceea ce face e un if/else infinit. N-a spus nimeni sa nu il inveti sa fie independent, nici macar eu. Cunosc suficiente familii in care copilul se imbraca singur si face lucruri singur, fara sa fi urlat cineva la el sau sa il fi batut cineva vreodata. Tu esti adultul in ecuatia asta, tu trebuie sa iti pastrezi cumpatul si sa iti gestionezi pornirile, pentru ca guess what, daca tu nu poti, si iti vine sa il pocnesti, cum poti cere de la un omulet sa faca asta, sa se controleze, sa se stapaneasca?

      Thumb up 6
    • #43

      @iulia, bănuiesc că deja la al treilea reply ai fi întărit argumentul cu exemplul personal de genul ”uite, și eu am copil/copii și nu le-am dat ever-ever nici o palmă la fund”. Din moment ce nu ai facut-o, pot să presupun că nu ai copii și că vorbești din filme? Nu că ar fi un argument imbatabil într-o discuție, dar măcar să știm cum stăm.

      Thumb up 4
    • bai, eu am copii si nu ii lovesc. ba chiar am 2. si baiatul este un drac si jumatate. niciodata nu am simtit nevoia sa il lovesc sau sa il umilesc in vreun fel. nu i-ai raspuns iuliei. cum ar fi daca la munca, pe strada sau aiurea, ai lua bataie cand nu intelegi chestii sau faci dupa cum te taie pe tine capul? raspunzi ca esti matur? pai…pe langa un om cu 10 ani mai in varsta nu esti matur. aceeasi chestie si in cazul ioanei. cum ar fi sa te civilizez cu niste pumni in fata, pe motiv ca nu esti cuminte, nu esti matura si esti, cu siguranta, mai mica decat mine in toate privintele? sa ne intelegem, nu va judec, inteleg ca tara e o cloaca, incerc doar sa inteleg ce va mana in lupta.

    • #45

      Ideea e simpla: nu trebuie sa am copii, eu am fost un copil crescut fara nici un fel de violenta, intr-un timp in care ai mei munceau zi-lumina, tata chiar 2 job-uri , nu eram cei mai bogati, iar eu eram un drac de copil. Stiu ca e usor sa spui ca oamenii care pentrec mai putin timp cu copiii lor sunt mai relaxati decat cei care stau toata ziua cu ei, dar cand te intorci seara de la munca, trebuie sa mai faci si treaba prin casa, iar cineva iti testeaza limitele nervilor in mod constant nu e tocmai usor sa te controlezi. Sunt convinsa ca si ai mei au avut momente in care m-ar fi plesnit, dar s-au abtinut . Si am devenit un adult care isi rezolva disputele prin argumente , nu prin pumni , palme si urlat , care nu tolereaza umilintele din partea nimanui si care are foarte multa rabdare cu copiii. Faptul ca tu consideri ca ceva, orice, justifica violenta fizica si verbala , denota ca palmutele aplicatie tie cand erai mic au lasat niste urme.

      Thumb up 4
    • #46

      @arhi

      – ”ce ne mână în luptă?” really? ți se pare că fac prozelitism pe aici?

      – eu nu am zis că nu există cazuri, foarte bine, bravo lor, am zis că mulți care clamează în public că nu o fac, ori o fac și nu recunosc, ori în general probabil se întâmplă una sau mai ulte din următoarele:

      = stau puțin cu copiii. când bunicii/bonele absorb 80% din frecuș e mai ușor

      = ideea lor despre ce înseamnă educație/formare e mai laxă decât a altora. Te-ai gândit că de exemplu poate eu nu mi-aș duce copiii la kfc, poate nu i-aș lăsa cu orele la pc sau tabletă? Și de aici apar conflicte, Vasilică mi-a spus la școală că el joaca 2 ore pe zi Minecraft, eu de ce nu pot? Gigel are noul muțunachi de la Mec, noi de ce nu mergem niciodată? Și tot așa. Toate astea generează tensiuni.

      = copiii sunt pur și simplu mai zen. Am văzut copii de genul ăsta, nici nu-i simți.

      = și, la final, probabil există o categorie care chiar nu dau nici măcar o palmă, indiferent de ce face copilul. FOARTE BINE, RESPECT, BRAVO LOR.

      Tot ce mănânc rahat eu aici e că nu văd o tragedie dacă se mai întâmplă o palmă din când în când. E o părere, mi-o asum, și eu o să-mi duc crucea dacă e cazul pentru ea. De aici și până la chestii gen umilire, abuz, e cam mult.

      Thumb up 4
    • OK, AM INTELES

    • #48

      @arhi, ba chiar i-am răspuns iuliei, dar vă faceți că nu înțelegeți. Copiii în general nu știu să se oprească. Tu ca adult, ai un punct peste care nu treci. Când te cerți cu nevasta la un moment dat faci o pauză și-ți zici ”stai așa, ce facem aici, ,să respirăm puțin”. Bine, mai puțin în Vaslui.

      Argumentația cu avantajul fizic nu ține. Așa, toate șoferițele proaste din trafic ar fi bătute zilnic de racerii masculi alfa.

      Dar copilul merge până în pânzele albe și de multe ori nici nu răspunde la logică.

      Thumb up 5
    • fix asa sunt si femeile.

    • N-as mai fi raspuns daca nu citeam descrierea facuta de Ioana copiilor nebatuti. Despre adyzah – sunt convins ca esti un parinte bun si ai copii faini. Simplul fapt ca simti un regret dupa ce il lovesti e un fapt bun si trebuie sa te gandesti la el – regretul tau e „forta de reactie, egala in modul dar in sens opus” cu ce simte copilul. E ca durerea din palma ta daca ai da tare in copil – stiu, nu o faci, e doar o imagine care incearca sa explice plastic ceea ce vreau sa spun. Sunt metode diferite de a ne proteja de fortele astea de reactie, fie ca purtam manusi de la Decathlon, fie ca ne gasim motive intemeiate sa facem ceea ce facem. Nu te judec, repet, cred sincer ca esti un tata bun si copiii tai sunt fericiti.
      Ioanei in schimb as vrea sa-i spun ca habar n-are ce vorbeste. As putea scrie aici cateva ore, contrazicand fiecare fraza din raspunsul ei la postul asta. Nu am chef, nu cred ca ar schimba oricum ceva. Vreau doar sa exemplific prin copiii mei, in care nu am dat niciodata ( 8 si 3 ani ), fiica mea cea mare e cunoscuta ca un copil extrem de cuminte si bland – la un moment dat ne-am enervat ca la scoala era pusa numai cu cei rai in banca, sa ii calmeze, la un concurs a lasat pe altcineva sa castige pentru ca ea castigase deja de doua ori si copilul celalalt plangea (nu de la mine a invatat, eu nu as face asa, iar informatia ne-a venit de la antrenori). Si da, face si prostii, si da, nu ne asculta tot timpul, si face slime de curatam la baia aia trei zile, si trebuie sa-i spun de 10 ori sa se spele pe dinti, si ma scoate uneori din minti, cum face orice copil normal cu parintii lui. Si niciodata, niciodata nu am dat in ea. Si nu seamana cu nimic din ce ai descris tu acolo, si daca m-ai vedea nu ai crede ca sunt vreo panseluta. Am si prieteni care au copii „rai care nu asculta decat cu amenintari si batai”. Stii cum se comporta copiii aia in mediul din casa mea? Da, exemplar, si nu de frica, ci pentru ca vad niste reguli cu sens pe care le respecta toata lumea.

      Thumb up 5
  13. Nu va bateti copii fiindca o sa creasca si o sa va ajunga cei mai buni prieteni.

    Ai fost batut fara mila, traumatizat si injosit pana la 18 ani iar alegerea ta e sa ai relatie cu cei care si-au batut joc de tine? Gunoaiele care isi varsa frustrarile si neputintele pe alte fiinte, mai ales pe familia lor merita sa moara in singuratate. Cea mai buna pedeapsa este sa fie parasiti de toti si lasati singuri sa sufere la fel cum i-au facut si ei sa sufere pe ceilalti.

    Thumb up 50
    • Numai ca pentru autor e mai important sa fie iubit sau acceptat (orice om tanjeste dupa asta) decat sa imparta dreptate.

      Thumb up 4
    • #53

      Ce simpla e viata pt tine. Ai rezolvat tot din 4 randuri. Ma bucur ca n-ai trecut prin experiente d-astea si vezi totul in alb sau negru.

      Thumb up 1
    • SI eu ma bucur ca nu am trecut prin asa ceva. Nu o sa inteleg niciodata cu adevarat si nici nu cred ca vreau dar nu o sa inteleg nici cum poti sa iti ierti si accepti abuzatorul. Cand ai de a face cu o persoana care iti face rau cu prima ocazie rupi orice legatura, nu dai alte sanse si nu speri ca se schimba. Asta e valabil pentru orice fel de relatie.
      Taicasu nu s-a schimbat, situatia s-a schimbat.

      Thumb up 5
  14. #55

    Pana la sf liceului si eu imi luam bataie regulat. Nimic grav, insa regulat. O palma zdravana peste ceafa sau un sut in fund/spate (unde nimerea), asta era bataia. Nu pot sa spun ca m-a traumatizat asta in vreun fel, dar clar n-a ajutat cu ceva. Imi amintesc insa ca prin clasa a 11-a mi-am dat seama ca nu mai luasem o palma de mult. Eram usor debusolat. Adica aflau ca fumez, mai ma prindeau ca vin acasa de la discoteca duhnind a alcool si cam fara echilibru si nu primeam nicio bucata. Doar cateva minute de cearta. Banuiesc ca de la o varsta chiar daca esti copilul lor nu te mai vad ca pe un copil. La copii stiu ce sa faca: a gresit- il bati. La astia mai mari se cam blocheaza.

    Thumb up 0
    • #56

      Mai sunt unii care considera ca dupa o varsta nu mai „au voie” sa dea in copii. „Are si el o varsta”, cica.

      Thumb up 2
  15. #57

    La unii copii cad dintii de lapte cand musca din mar la mine doi au zburat cu un dos de palma, no hard feelings tho

    Thumb up 12
  16. #58

    Bai, astia abuzati fizic si psihic de catre parinti… In momentul in care v-au facut ce v-au facut, si-au pierdut calitatea de parinti, ba chiar si de oameni. Adica, primeati temporar carte blanche.

    Te batea tact-o la 4 ani, dar la 18 trebuia sa fii capabil deja nu doar sa-l birui fizic, ci sa-l pui jos si sa-i frangi degetele ca pe chibrituri, unul cate unul, meticulos. Sa fi gustat si el din placerea de la celalalt capat al pulii :)))

    Eu in locul vostru, le dadeam foc la casa, preferabil cu ei inauntru. N-ati facut-o?… Poate chiar va meritati soarta.

    Thumb up 4
    • Le dadeai si cu tastatura in cap, este ?

      Thumb up 32
    • #60

      @CSB
      Lasa-l, cred ca tocmai a terminat de facut laba la vre-un film cu Chuck Norris. E inca euforic.

      Thumb up 13
    • #61

      nooo, focul e prea puțin pentru ce-au făcut, genul ăsta de oameni trebuie ținuți în teroarea psihică și umilința în care-au ținut ei copiii; pe mine m-au chemat după 20 de ani de când m-au lăsat la propriu pe drumuri la 16 ani (am venit într-o zi acasă și mi-am găsit hainele în două genți, în stradă, în spatele unei mașini de armată încărcată cu tot ce aveam – taică-meu se recăsătorise și nu știa cum să scape mai repede de copii de-acasă, nici nu ne mai dădea de mâncare, a vândut casa, a zis că a pierdut banii și dus a fost, nu mai zic că trebuia să cerșim lunar bani de tampoane și să demonstrăm că am făcut ceva să merităm banii ăia: venea acasă și inspecta colțurile camerei ca la armată, să nu fie pânze de păianjen, aveam răni pe mâini de la spălat rufele întregii familii, că eu eram mai mare și se făcea economie de detergent, spălam rufele cu o substanță rozalie, acidă, cu care spălau ăia vasele în armată, frecam la chiloții pe care se căca până mi se topise pielea pe degete) – ah, și m-au chemat după 20 de ani la moartea unei mătuși care ținuse la mine, nu m-au chemat la înmormântarea bunicii, m-au chemat la mătușă, eh și mi-am luat copilul major și-am participat la înmormântare; la masa de după, au început să facă mișto de mine că ei sunt mai avuți, mai șmecheri, mai deștepți ( unul dintre verii mei a făcut fraudă cu fonduri europene și-acum e cel mai bogat din căcatul ăla de oraș, a ajuns vedetă prin toată presa, frate de cruce cu clanul becali ) – și-am început și eu să povestesc la toată masa aia de oameni, că erau rude, că erau prieteni, tot ce mi-au făcut ăia în copilărie, și cum m-au lăsat în stradă, și cum mă băteau, și cum mă umileau, i-am zis și fie-mii să ia exemplu de la mine și să facă la fel dacă o iau pe arătură, că așa merită gherlanii, nu arși, nu înecați, merită să torni toată fosa septică în capul lor, în public – cred că orășelul ăla de la poalele tâmpei a avut material de tocat în bârfe cel puțin 10 ani de-atunci -la sfârșit tot ei s-au milogit de mine: știi că taică-tu e bolnav de cancer și noi nu putem să-l mai ajutăm, că nici noi n-avem. Le-am spus că eu nu dau și nu iau bani cu împrumut nimănui, mai ales după ce și-au bătut joc de mine 16 ani, iar pentru taică-miu moartea aia e prea ușoară și merită s-o trăiască din plin.

      Thumb up 30
    • bravo. in general, femeile sunt proaste si o dau cu Dar totusi, e tatal tau. MUIE!!!!

    • #63

      Stati voi chill, ca le-am dat mai mult decat tastaturi in cap… ‘mfine!

      Thumb up 0
  17. Nu inteleg cum poti ierta ceva de genul asta… Eu nu pot ierta nici agresivitatea verbala…

    Thumb up 3
  18. Eu nu am luat bataie, sau ce batai am luat nu sunt in liga voastra. Aveam tot felul de reguli tampite pe care nu le inteleg nici in ziua de azi si pe care le respectam de frica de scandal (nu neaparat bataie). Nu cred ca am traume din copilarie, am avut o copilarie zic eu normala pentru anii 80. Citesc post-uri si comentarii pe tema asta si imi dau seama ce problema mare e in societate azi treaba asta. Faceti-va curaj si mergeti la un psiholog bun, de fapt la un psihoterapeut (vedeti ca e o diferenta). Nu o sa va faca sa uitati, poate la inceput o sa va amintiti chiar mai multe, dar o sa invatati sa va raportati la ele, sa le puneti in sertarele unde se cuvin, si, intr-un timp de la scurt la mediu, depinzand de gravitatea afectiunilor, o sa fiti mai fericiti si calitatea vietii o sa creasca. O sa intelegeti de ce trebuie sa va fie frica si de ce nu (la un nivel mai adanc decat rational). Daca nu stiti unul bun si vreti o recomandare, spuneti-mi si intreb pentru orasul vostru sau in apropiere. Eu stiu de la mine din oras, dar psihoterapeutii care au facut formare se stiu intre ei si pot intreba. Cetin are si emailul meu, vi-l poate da linistit.

    Thumb up 2
    • Dar, inainte de psiholog mergeti la Decathlon, luati o pereche de manusi de box si dati-i cateva bucati crestinesti hodorogului pana il lasati lat. Obtii aceleasi rezultate ca 10 sedinte la psiholog. Daca simti ca nu ajunge si inca te mai apasa amintirile mai iei un pachet de 10 sedinte.

      Thumb up 5
    • #67

      Referitor la ce a zis bigOne, daca sunt prea scumpe alea de box, merg si alea de MMA, dar inainte luati ceva lectii din meciul dintre Khabib si Mcgregor si executati loviturile alea de la podea din rundele 2 si 4

      Thumb up 0
    • Cand e vorba de mainile tale merita banii. Falangele se fractureaza destul de usor, mai ales ultima. As fi vrut sa fiu atat de intelept atunci cand am dat 5 pumni in dulap.

      Thumb up 0
    • la fel, cand am dat un pumn in perete de a sarit betonul. dar si ultima falanga din incheietura

  19. #70

    +1
    #familiatraditionala #cpf
    Am primit de la un amic coalizat un filmuleț de la un gay pride din Olanda, în care un romanash tinerel și ortodox ii compatimea pe olandeji și pe copiii lor prezenți acolo.
    În fine, morala era ca „vreți sa ajungă și copiii noștri așa?! ”
    Eu, unul, am văzut copii frumoși, îmbrăcați, educați, dezinvolti si fericiți. Negeneralizand, ai noștri sunt desculți iarna, jegoși, nevaccinati, se lasă de școală din cauza saraciei, avem wc-uri în fundul curții, mame minore, copii altoiți de părinți, etc.
    Atât.

    Thumb up 7
  20. #71

    Tata mi-a dat o singură palmă lângă o masina de spălat Albalux că nu mă dusesem la școală vreo 4 zile.Eram in clasa a sasea.Îi rupsesem mâna unuia si tovarășu’ diriginte mi-a comunicat voios că mă tunde zero a doua zi.Când mi-a comunicat vesel un coleg că ai mei aflasera că eu am lipsit de la scoală ,m-am gândit mult că ar fi bine să fug si de acasă.La bunici.Am fost surprins dimineata când lângă patul bunicii unde dormeam somnul adanc al fugarului,stăteau cu zâmbete strâmbe ai mei si un grup folcloric de militieni.
    Cum al meu tata a considerat pe la sase ani nu are rost să mă bată el sau să mă tot bat pe lângă bloc,m-a dus la box.Pentru faza cu fuga,povestita meșterului de la sală,am fost nevoit să fac mânușă cu unu cu patru ani mai mare.M-a dat ala cu cracii în sus,când am fost în stare să mă ridic vedeam fulgere pe podea si pe cracii pantalonilor.Trei antrenamente am luat bataie de la ala pus de meșter,un băiat fin care era in lot cu Vastag la centralizare.
    Mai bine mă bătea tata.Ieseam mai bine.

    Thumb up 13
  21. #73

    Prima bătaie luată de la taica-meu de care îmi aduc aminte a fost pe la vreo 5 ani (câteva palme peste față). De aici în colo bătăile le primeam regulat. Folosea curea, bătător de covoare, diverse bețe. Ultima bătaie am primit-o pe la 16 ani. Trecuse deja la un alt nivel și îmi dădea cu pumnul în față. A plecat în străinătate să ”muncească” pentru noi și am scăpat de bătăi. Și acum îmi aduc aminte de umilințele pe care le înduram când ieșeam afară plin de vânătăi pe mâini, pe picioare. Toți copiii râdeau și mă arătau cu degetul . Toți vecinii știau ce se întâmplă în casa noastră. Taică-meu era mândru că ne bătea pe mine și pe maică-mea și se lăuda cu asta. Îmi aduc aminte cum stăteam închis în cameră când știam că trebuie să vină acasă, cum am mâncat o săptămână întreagă ouă, cum mă duceam cu talpa de la încălțăminte dezlipită aproape total pentru că deși ne putea asigura cele necesare, nu o făcea.
    Acum relația mea cu taică-meu tinde către 0. Vorbim o dată la câteva luni la telefon (deși stăm în același oraș).

    Thumb up 7
  22. #74

    @Oana I
    O îmbrățișare virtuală, dacă-mi permiți.
    Eu n-am încasat așa de grav și de urât, dar am rezonat la aspectul cu aflatul în gardă. Ridică oarecine vocea la mine, mă pierd. Mă pierdeam și mai serios când eram mai tânără, acum am mai crescut. Intră cineva în spațiul meu personal prea mult și fără permisiune, mă ascund ca un melc în cochilie.
    Taică-meu era ocazional violent, dar nu asta a fost cel mai important, ci umilirile și miștourile, emise în scopul ambiționării mele. Ca urmare, toată tinerețea am suferit de perfecționism și de sindromul impostorului și tot cu eforturi mari am reușit să mă accept în mare parte și să-mi valorizez reușitele.
    N-avea răbdare să asculte un răspuns la o întrebare, se enerva că stăteam să mă gândesc, se rățoia și-n capul meu se făcea noapte. ”Tolomaca naibii!” Am aflat ulterior că fix așa se comporta și bunică-meu cu el în copilărie și adolescență: ironii veninoase, umiliri verbale adresate unui copil interiorizat și, probabil, timid.
    Acum ne înțelegem foarte bine, am rămas doar noi doi, am și verbalizat amintirile astea împreună.
    Sunt norocoasă că n-am pățit ororile de care am citit în comentarii, dar am avut nevoie de o grămadă de vreme să-mi dau seama că nu-s chiar ”nime-n drum” (TM Tata).

    Thumb up 5
  23. #75

    Pe mine m-a batut tata de cate ori, dar rau tare a fost cand am chiulit o sapt de la scoala in clasa a 3 a. Aveam o „doamna” care ne teroriza, dar cu schepsis, doar pe aia de care stia ca sunt saraci si nu ii decarteaza chestii.
    Ma rog, a aflat tata si m-a batut f tare, mama a fost un spectator. Aveam 9 ani!
    Ani la.randul a povestit momentul si altora, de fata cu mine, apropo de ceea ce spunea cineva mai sus, ne educam sa fim umili, rusinosi.
    Doua chestii nu am inteles: de ce nu m au intrebat dc am actionat asa si cum a putut maica mea sa accepte sa fiu batuta in halul ala.
    Ideea este ca m am racorit ani la randul facandu l de kkt pe tata, atragandu i atentia de fata cu oricine cand il apuca preamarirea despre ce parinte bun a fost el. Cunoscandu l situ sigur ca nu ii prinde bine.
    La fel ca si altei tipe care a comentat aici, din cauza faptului ca trrbuia sa fiu mereu in garda, am devebit agresiva fizic si verbal. Multi ani nu am crezut ca pot sa fiu capabila sa cresc un copil de frica iesirilor agresive.

    Thumb up 2
  24. #76

    mie îmi vine greu de crezut că după ce te’a bătut de te’a uscat, acum îți e prieten

    ODATĂ CE TE’A BĂTUT DEGEABA ÎȚI ESTE DUȘMAN ȘI PUNCT

    Thumb up 7
  25. #77

    Eu am luat bătaie de când am învățat să merg, fratele meu la fel, maică-mea vopsea bucătăria o dată pe lună din cuza străchinilor cu mâncare aruncate pe pereți. A, eu mi-o luam de la ambii, în funcție de care cum și ce chef avea. Culmea este că oricât aș încerca să îmi aduc aminte palmele, pumnii, țevile de pvc, nenorocitul ăla de furtun de la nenorocita aia de Albalux, cureaua…nu reușesc. Este ca și cum durerea și momentele alea s-au șters din mintea mea și a rămas doar senzația că s-au întâmplat odată, de mult.

    Acum sunt bine 🙂 și este alegerea mea să fiu bine. De asemenea, am ales să nu îi urăsc pentru că asta ar însemna să-mi trăiesc viața plină de amărăciune și gânduri negre. În schimb țin să le amintesc din când în când că nu educația lor m-a făcut omul minunat care sunt astăzi. Din fericire, în cazul meu, ai mei recunosc că au greșit, discută deschis despre acest lucru și încearcă cumva să își spele păcatele. Tot este o alternativă mai bună a urii.

    Thumb up 9
    • a chestie psihologica, toti o avem, mai mult sau mai putin. creierul alege sa uite

    • #79

      @Arhi – iti dai seama ca nu pot uita niciodata tratamentul la care am fost supus, si ma asigur de fiecare data cand merg acasa ca nici ei nu vor uita asta. Stiu amandoi ca la cea mai mica greseala a lor de a incerca sa ma santajeze emotional, sa ma atinga fizic nici macar nu zic, pot sa uite de mine forever.

      Thumb up 0
  26. Voi va dati seama ca noi incercam sa combatem bullying-ul in scoli si noi nu il putem combate in case ?
    https://www.youtube.com/watch?v=qaPdGTa0xZY
    https://www.versuri.ro/versuri/coma-bine-_b6j7.html

    tot sper sa-ti para rau, c-ai crezut ca sunt bine!

    Thumb up 1
  27. #81

    Oamenii care isi bat copiii sunyt niste imbecili, atat.

    Thumb up 2
  28. #82

    Eu i-aș snopi în bătaie pe cei care consideră că „pălmuța la fund” e ok. Pe de altă parte, mă gândesc cu groază că din momentul în care vor pricepe și mințile lor înguste că nu e așa, vor recurge la teroarea psihică, violența verbală, șantajul emoțional, amenințările etc.
    Nu-mi mai amintesc acum câte pălmuțe la fund sau pumni în gură mi-am luat, însă nu pot uita sentimentele de frică, disperare și panică pe care le simțeam când mergeam cu mama pe stradă și când nu îi convenea ceva grăbea pasul și-mi spunea că mă lasă acolo sau că nu mă mai ia acasă. Chiar dacă în realitate nu voia să facă asta, de unde ar putea ști sigur un copil de grădiniță?
    Cu teama de abandon mă lupt și astăzi, la orice discuție mai aprinsă cu prietenii pe care i-am avut de-a lungul timpului retrăiam frica, groaza aia de a fi abandonată. Nu mă afecta neapărat cearta în sine sau pierderea persoanei respective, ci faptul că retrăiam clipele alea de când aveam 5 ani. Nu puteam fi adultul capabil de care copilul din mine avea nevoie.
    Nu vă mai abuzați copiii! Și nu vă mai mințiți că n-o faceți atunci când o faceți într-o măsură pe care o considerați nesemnificativă!

    Thumb up 4
  29. #83

    imi pare rau ptr tine ca ai luat atat de urat bataie in copilarie. si eu am luat de cateva ori, dar nu a lasat urme in mine, a fost mai mult cand am facut prostii foarte mari. nu mi-am urat parintii ptr asta. nu am trait in teroare .
    dar nu pot accepta ideea de iertare, la modul general. faptul ca tu nu ai rupt definitiv legaturile cu parintii tai este cel mai trist aspect din povestea ta. eu incurajez pe toti cei aflati in situatia ta sa se razbune usturator. macar prin indiferenta. nu e nici macar ilegal sa-ti parasesti parintii. fata de cei care mi-au provocat mie suferinte mari, eu nu am si sper sa nu am niciodata ganduri de iertare. sper sa ma pot abtine de la o razbunare fioroasa si mult dorita, dar care m-ar baga la puscarie. asta e singurul motiv ptr care nu pun mana pe o bata sa le rup oasele.

    Thumb up 3
  30. #84

    Eu am o mare nedumerire. Unde este celalalt parinte cand unul este agresiv? In acest caz, unde era mama?

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.