Sunt asaltate posturile tv în ultima perioadă de reportaje cu copii bătuţi de profesori. Clar, mulţi dintre ei îşi merită soarta, deşi cred că toată tevatura asta de la tv e puţin exagerată. Prea multă nesimţire e în clase, nu e normal ca un PROFESOR  să stea cu frică la oră să nu îl bată elevul.

Am văzut ieri cum un copil, nu ştiu câţi ani avea, 9-10 ani, fusese bătut cu un băţ, de către dascălul de la ora de religie. Semne însângerate erau până şi pe gâtul copilului.

Reacţia părinţilor? Aproape inexistentă. Că vor face reclamaţie, că vor merge până în pânzele albe şi tot felul de lăbisme de genul ăsta.

Nu ştiu câţi dintre voi au copii, dar eu, dacă aş fi fost tatăl copilului aceluia, aş fi mers a 2 a zi la şcoală şi l-aş fi bătut până mă plictiseam. Cum pana mea să ridici tu mâna, cioară în negru, halitoare de suflete, la copilul meu? Cum  tu, tată de copil, nu te duci să îi spargi capul pentru că ţi-a lovit copilul? E atât de importantă aşa zisa mântuire oferită de mafia bisericii, încât eşti pregătit să îţi sacrifici până şi copilul?

Avraami micuţi, cu mintea pe bigudiuri.

(Pentru cei ce nu le au cu prostiile religioase, Avraam era un tip de demult, care a fost gata să bage un pumnal în fiul său, pentru că aşa îi şoptea o voce de sus)