În genere, lumea invidiază major pe cei ce lucrează de acasă, nu au șef căruia să îi raporteze ce fac, nu au plan la hectar de îndeplinit, nu trebuie să se trezească de dimineață, muncesc când vor ei și alte așa zise avantaje de acest fel.

Câteva motive pentru a nu-ți lăsa jobul călduț?

Mobilizarea

1. Cel mai greu lucru pentru un self made man este să se mobilizeze și să se dea jos din pat. După care e greu să se mobilizeze să își facă o cafea. Iar cea mai grea mobilizare este să se apuce de muncă cu adevărat. Cel mai ușor lucru din lume este să zici Lasă, că mă apuc peste o oră, o zi sau o săptămână.

Nu ai răspunderi

2. Răspunzi în fața șefului. Asta înseamnă, implicit, că șeful tău răspunde mai departe de ce se întâmplă, nu tu. Tu ai un contract, 8 ore de program, la ora 5 rupi ușa din voleu, ți se fâlfâie de ce se întâmplă mai departe.

Ai asigurare medicală

3. Nu știi ce sunt alea facturi, termene de plată, negocieri cu clienți fără țigle pe casă, nu ai mers la ITM, nu ai depus acte fiscale niciodată, nu știi cu ce se mănâncă un contabil, nu trebuie să îi explici nici unei babe că nu există cuvântul ștampilă în legislație, sau că offshore este o firmă reală, întâlnită des în lume. Ai asigurările plătite la zi, inclusiv pensie și sănătate.

Brasov, mon amour

4. Weekendul pentru tine este sfânt, indiferent unde s-ar desfășura. Simți cu adevărat ce înseamnă ziua de vineri și o savurezi la maxim, îți pregătești bericioaicele și ieșitul la munte sau la mare, îți tunezi femeia și pleci.

Salariu fix plus bonuri de masă

5. Ai un venit stabil. Știi sigur că, la sfârșit de lună, îți intră în cont suma de. Orice sumă câștigată peste se numește șpăguță și e binevenită, rotunjește bugetul de cheltuieli pentru distracție. Nu ai grija plății impozitelor, chiriei, întreținerii și altele, pentru că știi sigur că ai salariul asigurat. Niciodată nu te gândești Oare la sfârșit de lună mai am unde să locuiesc? Oare voi avea cu ce să cumpăr pamperși la copii?

Socializare

6. În fiecare zi ieși în lume, întâlnești oameni, noi sau vechi, colegi sau nu, îți lărgești orizonturile, pe plan profesional sau personal. Nu ești obligat să muncești singur, între 4 pereți, iar în rarele momente când ieși din casă, să te uiți în sus și să spui Uau, ăștia încă mai au soare, nu știam.

Probabil mai sunt și altele.
Dar nu sunt suficient de mobilizat să mă gândesc la toate.