ard in flacari

Iarăși a început, nu știu de unde, un val de articole pe internet despre cât de mișto este munca de acasă și cum freelancerii sunt cei mai fericiți oameni, pentru că câștigă meleoane peste meleoane și asta de acasă, din confortul sufrageriei proprii, ca să citez un important post tv cu site de spam.

Partea proastă cu articolele de genul acesta este că nu spun și care sunt problemele acestui tip de job.
Nu spun că, lucrând de acasă, lucrezi TOT TIMPUL. Da, poți să pleci când vrei tu, unde vrei tu, dar nu pleci, pentru că ai treabă și, dacă nu muncești, nu mănânci.

Iar dacă pleci, vei sta tot timpul cu gândul la treburile tale, vei răsuci x variante de probleme, vei sta cu telefonul în brațe tot timpul, vei da mailuri, vei suna și vei fi sunat, prietenii tăi se vor sictiri de tine și, în general, vei fi o distracție ambulantă.

Pe lângă asta, oamenii cu care lucrezi vor ști că ești disponbil tot timpul. Și va trebui să fii disponbil tot timpul, 24/24, 7/7, 366/365. Vei primi telefoane la ore imposibile, va trebui să răspunzi la mailuri când alții dorm de mult, va trebui să ai câteva ore de somn pe noapte, mințindu-te că e sănătos și bine pentru tine.

Când oamenii normali vor merge în concediu, tu vei merge cu laptopul și tableta după tine. La crăciun, revelion, paște și marea sărbătoare a strecurătorii de spaghete, printre picături de șampanie, îți va freca ridichea la telefon un tâmpit că el vrea atunci, pe loc să îi faci ce îți plătește. Pentru că lucrezi de acasă, nu?

Da, stai tot timpul acasă.
Dar familiei îi va fi greu să înțeleagă și să conceapă că, dacă ești acasă, tu de fapt ești la muncă. Și mare lucru, 10 minute să bați un cui, să duci gunoiul, să mergi să iei pâine, să iei copilul de la grădiniță, să supraveghezi mâncarea sau să mergi la shopping. Pentru că muncești de acasă, nu e mare lucru, nu e ca și cum te-ar penaliza șeful.

Pentru că e normal să îi fie cuiva greu să înțeleagă procesul creativ al unui om. Du-te 10 minute la pâine. Da, mă duc, dar practic mi-ai futut toată ordinea ideilor, tot ce îmi asamblasem eu în cap, gata de a fi pus pe ecran. Ce mare lucru, mă duc la pâine, mă întorc, o iau de la capăt. Ce, nu poți să gândești din nou?

Să vă spun și de plăcerea de a nu avea un venit stabil? De a nu ști dacă la final de lună ai bani de facturi, utilități și chirie…sau nu? Că nu știi chiar tot timpul dacă copii tăi vor mânca și mâine, eventual de 3 ori?

Iar procrastinația este mama tuturor joburilor de acasă.
Lasă, nu fac acum, fac mai încolo, am timp, nu mă grăbește nimeni. Azi vreau să dorm până la 11, nu arde nimeni. Și tot felul de scuze, care mai de care mai bune, care să te facă să muncești mai puțin spre deloc. Credeți-mă, e necesar un efort de voință URIAȘ ca să te mobilizezi TU să faci treabă, fără biciul șefului.

Nu toți oamenii sunt făcuți să poată face asta. De fapt, majoritatea oamenilor nu sunt făcuți să facă asta.
Dacă vă e bine la muncă, dacă vă simțiți confortabil în cercul vostru de colegi, șefi și altele aferente jobului, nu faceți pasul decât după ce vă gândiți foarte bine.

Pentru că pasul înapoi e mult mai greu de făcut, poate imposibil.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.