Mă hlizeam ieri cu un coleg, cineva îmi făcea o recomandare de hosting bun, știe el cu 5 euro pe lună, poate ține și 4-5000 de unici fără problemă. I-am mulțumit frumos, el a rămas fericit că mi-a dat un sfat bun, toată lumea happy.

Tot ieri se mira o colegă de faptul că nu mă înghesui să dau sfaturi nimănui, că de ce nu o fac, pentru că de la înălțimea experienței mele, sunt cel mai îndrituit, iar oamenii așteaptă așa ceva.

Acum vreo 8 ani, mergeam, întâmplător, în aceeași mașină cu cineva. Acel cineva, din politeți, a început să discute cu mine despre călătorii, siteuri de travel, modele de trafic, monetizare etc.

Dacă ați ști ce se apucase tânărul vostru idol să dea niște sfaturi de mare angajament, cu ar trebui să se facă, cum e cu siguranță așa cum cred eu, cum nu există alte idei mai bune și tot așa, un delir mistic de specialist român. COnlocuitorul meu zâmbea politicos, dădea din cap, mă asculta fără probleme. Omul fiind (remarcați că nu îi precizez sexul) unul din cei mai tari oameni pe travel din românia, un guru în domeniu, care practic a pus bazele și ghidează și în momentul de față ce se întâmplă în branșa respectivă. De aproape sau de la distanță, nu contează.

Ideea e că întotdeauna, dacă nu ți se cere în mod expres părerea, mai bine taci din gură și îți vezi de treaba ta. Altfel, la un moment dat, vei ajunge să dai sfaturi unora care au scris manualele materiei unde te dai expert.

Sau îmi explici mie chestii despre internet, online, social media, tehnici si abilitati de scriere și altele.