În Brăila se petrece o crimă la adresa copiilor

Nu știu dacă ați observat dar, de câțiva ani, în brăila se petrece o șmecherie. Brusc, elevii brăileni au cele mai bune note la evaluările naționale, bac și orice alt examen.

Iar secretul e simplu.
Inspectoratul școlar din Brăilanu nu permite elevilor provenind din familii sărace sau case de copii se se înscrie la examene. Pur și simplu, în Brăila, dacă nu ești elev meritoriu, nu ești lăsat să te înscrii la evaluare, capacitate, bac sau ce mai au ei de dat. Chestia e știută în toate școlile și aprobată tacit de toată lumea, de la părinți la profesori.

Și mi se pare o crimă la adresa viitorului unor copii cărora, poate, le este distrus viitorul de o gașcă penală și hapsână, pentru a se putea lăuda cu rezultate la hectar și, de ce nu, niște salarii drăguțele.

Hoții tot hoți și moldovenii tot moldoveni.

50 comentarii

  1. #1

    Ba asta e cam complicitate,, și ma miram ca în Italia mafia încă exista,, da se pare ca la noi e cu mult mai fatisa și mai puternica,, păcat ca am renunțat la a fi roman,, acum aveam cu ce ma mândri.

    1

  2. #2

    Niste javre ordinare.

    0

  3. #3

    Mai grav e că din statistici ar reieși apoi ca brăilenii sunt mai inteligenți decât altii (cu toate că pe ei îi doare doar de gălățeni).

    0

  4. #4

    În județul Brăila au fost înscriși 2.118 elevi, din care 441 au avut sub media 5 sau au fost absenți. Procentul este de 20,82.
    În județul Satu Mare au fost înscriși 2.641 de elevi, din care 1.031 au avut sub media 5 sau au fost absenți. Procentul este de 39,04.
    În județul Harghita au fost înscriși 2.632 de elevi, din care 890 au avut sub media 5 sau au fost absenți. Procentul este de 33,81.

    Spre comparatie: Satu Mare ( 336.117) este peste Braila (316.652) ca nr. de locuitori iar Harghita (304.765) sub. Acum nu stiu cat de multi copii sunt in Braila dar analizand statistic , au fost opriti de la inscriere 400-500 de copii. Deci 400-500 de copii vor pastra fruntas si pe viitor judetul cu cei mai multi pesti si traficanti.

    0

    • #5
      Arhi

      poate ar fi bine sa citesti, inainte de a te avanta in supozitii.

      În termeni procentuali însă, se remarcă Brăila, din nou, în topul județelor cu o rată de
      nepromovabilitate foarte ridicată. Practic, unul din 4 elevi de clasa a VIII-a din acest județ nu a
      promovat și nici nu a putut participa la EN în anul școlar 2017-2018.

      stiu ca pe net e misto, scanezi ceva si emiti rapid o opinie, dar aici nu vorbim de fotbal, ci de destinele unor copii
      https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2019/05/2019_FINAL_BRIEF.pdf

    • #6

      George – ce spui tu sunt cei inscrisi, dar care au absentat.
      Aici e vorba de copii (absolventi) care nu s-au putut inscrie.

      0

  5. #7

    Mi-e foarte greu sa cred ca nu a protestat nimeni pana acum pe tema asta O_o

    0

    • Oamenii protesteaza deobicei cand sunt afectati direct sau se intinde coarda prea mult. Oricum, multi ii considera niste paria ai societatii, chiar daca nu direct. Asta e mentalitatea romaneasca.

      0

  6. #9

    Acum câteva zile am auzit una si mai crâncena si am crezut initial ca e zvon. Elevii slabi au fost lăsați intenționat cu o situație școlara incerta (corigente, etc) pentru a nu se putea înscrie la BAC in sesiunea asta, pentru a nu scădea procentajul de promovabilitate al liceului. Din ce spui tu se pare ca e o practica naționala asta.

    0

    • #10

      Deci elevii slabi au avut corigențe? Bă, cine s-ar fi așteptat la așa ceva?!?!?!

      0

  7. #11

    Doamna, cu toata stima, sunteti proasta.

    1

  8. #13

    @cuoana joitzika De acord cu opinia dumneavoastra. Nu înțeleg de ce copiii cu note foarte mici ar fi neaparat cei proveniți din familiile sărace și/sau defavorizate?

    0

  9. #14

    „Domnului” @eu, cu și mai multă stimă, ești idiot!
    Ce il oprește pe un copil (bogat sau sărac) să fie atent în clasă?
    Că nu e cool să fii tocilar, să știi lucruri în afară de Guță&co? Nu au caiete, cărți? Nu au note pe merit?
    Biblioteca e gratis (încă), frecventez-o!

    0

    • #15

      Domnule, și dumneavoastră, cu toată stima, va spun că sunteți prost.
      Problema este sistemul de educație, orientat spre profesor, și nu pe elev și nevoile sale, orientat spre note și rezultate, și nu pe educarea și formarea lui. Nu toți suntem matematicieni și nu toți avem inspirație ca Eminescu. Școala nu ar trebui sa insemne niste examene la matematică și romana, statul cu capul în cărți și învățatul mecanic, că nu antrenam roboti. Școala trebuie sa identifice înclinațiile fiecărui elev și să i le dezvolte. Succes sistemului de învățământ nu înseamnă nota 10 la bac sau capacitate, succesul sistemului de învățământ înseamnă educarea, formarea și integrarea individului în societate.

      2

  10. #16

    Kind of off-topic: sesizați ceva în link-ul de mai jos (selectați pagina a 2-a)?

    http://evaluare.edu.ro/Evaluare/CandPerScoalaIAD.aspx?Jud=4&Sc=11261034

    Hint: la Vianu toate notele sunt peste 8.75, mai puțin a unui anume elev, care a obținut 6 și ceva.

    Dacă aș fi jurnalist, aș încerca să aflu cum a fost admis tânărul la un colegiu național de top. Nu cine l-a „împins”, ci cine și pe ce criterii l-a acceptat.

    0

    • #17
      Arhi

      zi si tu cu subiect si predicat, ca sunt pe telefon

    • #18

      Tânărul se numește SECUREANU FA. Alexandru-Eduard-Amadeus. Și „FA.” înseamnă Florin Adrian.
      Și, dacă ești de 6, nu prea ai ce căuta la Vianu, decât dacă tac’tu are niște milioane la ciorap, din delapidare de fonduri ale unui spital, milioane numai bune de spart pe influență de toate felurile.

      0

    • #19
      Arhi

      ah lol;))) buna, buna

    • #20

      A intrat pe locurile speciale pentru rromi cel mai probabil.

      0

  11. #21

    cei mai ai dracu moldoveni raman totusi buzoienii

    0

  12. #24

    au avut posibilitatea? sunteti sigura? ca am terminat liceul recent si imi amintesc foarte clar cum la o mare parte din ore nu se facea nimic. ZERO. nici macar cat sa iei un 5 la bac. Plus ca de ce s-ar incerca reformarea unui sistem de invatamant distrus cand poti sa ajustezi niste statistici si sa arati ca de fapt totul e bine si frumos?! Gata, s-a rezolvat problema invatamantului. Nu exista elevi care sa nu fie bine pregatiti asa cum nu exista nici bacterii in spitalele din romania.

    1

  13. #25

    da, sunt sigura, sunt rari, intr-adevar, profesorii care fac la clasa cat sa iei mai mult de-un sapte, doar ca asta se intampla la materiile care nu se dau la bac/evaluare nationala; inca o data, fi-mea a mancat culegeri pe paine, singurica, nu am impins-o niciodata de la spate sa invete fiindca eu nu am inteles niciodata de ce ar avea nevoie careva de meditatii ca sa ia bacul la romana, iar cinciu se da acum daca faci diferenta dintre un trapez si un patrat la evaluarea nationala- matematica, vrei sa zici ca nu se gaseste in manuale suficienta materie cat sa acopere cinciu ala? cunosc exemplare care nu diferentiaza trapezu de dreptunghi si totusi au luat evaluarea, mai lasati-o dracu cu victimizarea, da, invatamantul nostru e in mare parte degeaba, da profesorii sunt spagari, da, avem multe tare dar nici dracu nu-i chiar negru daca pui osu la munca

    0

  14. #26

    Doamna la cum scrieti, sunteti pe acelasi palier cu elevul care nu stie sa faca diferenta dintre patrat si trapez. V-ati gandit sa reluati macar ciclul primar?

    1

  15. #27

    ghici de ce scriu așa :D hint: mă distrează teribil ăștia ca tine, care încearcă să justifice o opinie cu argumente care n-au legătură cu subiectul, tocmai într-o discuție legată de învățământ, deci, bosuleancă, lasă gramatica și concentrează-te pe esență: indivizii de mila cărora plângeți pe-aici sunt în marea lor majoritate romi, d-ăia care au bani să construiască castele dar nu-și permit carte și caiet la copil, departe de mine să am ceva cu romii, dar nah, așa s-a nimerit să fie cruciada săracilor anul ăsta

    0

  16. #28

    Cu ce au predat profii mei de mate/romana (materii de bac ,da?) nu luam nici 5. Pentru ca efectiv nu au predat. Daca vorbim de copii proveniti din medii defavorizate nici culegerile alea de care vorbiti nu pica din cer, iar calitatea manualelor variaza de la proaste la foarte proaste. Si mai surprinzator, dupa ce petreci 4-5-6-7 ore degeaba la scoala nu ajungi acasa murind de entuziasm sa rezolvi o problema de mate.
    Plus ca la 11-14 ani e cam greu sa realizezi importanta unui examen sau sa descoperi ceea ce iti place si ti se potriveste atunci cand nimeni nu iti arata nimic si nu te indruma.
    Iar in loc sa aratam ca exista o problema si sa se incerce gasirea unei solutii pentru copiii lasati pe dinafara de sistemul de invatamant actual, solutia gasita a fost de a ii impiedica sa mai sustina examenele pentru a avea niste statistici frumoase. Urmatoare etapa care ar fi? Daca provin din familii sarace ii impiedicam direct sa se inscrie la scoala , asa nu mai exista dicutia asta cu elevii carora nu li se permite inscrierea la evaluarea nationala/bac?
    Iar scoala ar trebui sa asigure formarea tuturor elevilor, nu numai a celor care oricum s-ar fi decurcat si fara.

    1

  17. #29

    tu ca patrat ce esti iti poti da cu parerea despre calitatea manualelor care dupa ce zici tu nu ti-ar permite sa iei un 5 dar stii ca amărâții ăia au fost împiedicați să participe la examenul de evaluare națională fiindcă erau săraci? no, au fost împiedicați pe baza rezultatelor pe care le-au avut la simulări combinate cu mediile și notele de la mate și română fiindcă chiar dacă ar fi intrat în examene nu le-ar fi luat, așa se face un compromis: ăia de nu pot scoate un 5 la evaluare, adică nu știu cât face 6 împărțit la 2, nu sunt lăsați să participe la examen dar au măcar 8 clase absolvite cu care se pot duce să facă o profesională și nici nu trag rezultatele per ansamblu în jos, nu e moral, dar nici ilegal – te plângi că la 11 ani nu e nimeni să-ți spună că la multinațională angajează doar d-ăia care pot învăța pe de rost de 10? sunt convinsă că profesorii v-au repetat anual că învățământul ăsta atât de blamat (și pe drept, nu comentez, e execrabil, dar ăsta e) nu e obligatoriu decât până la un punct. apropo, știi după ce se învață ptr titularizare ca profesor? după manualele alea de pe care zici tu că nu puteți voi lua nici 5, cumva unii profesori reușesc să ia și peste 7 la examenele alea, nu-ș-cum-dracu

    0

    • #30

      Legea educatiei art.4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare
      asa ca alora care zic ca e ok ce se intampla acolo ca nu e mare branza, da-i incolo de romi/saraci/prosti/whatever, va urez

      0

    • #31
      Arhi

      nu te jena sa urezi muie. e educativ și instructiv

    • „apropo, știi după ce se învață ptr titularizare ca profesor”
      Cred ca ce voiai sa spui e ” dupE ce se anvata”

      0

  18. “mă distrează teribil ăștia ca tine, care încearcă să justifice o opinie cu argumente care n-au legătură cu subiectul”

    “Tu ca patrat ce esti …”

    Mkaaaaayy

    1

  19. Sistemul românesc de învățământ se vede cel mai bine in comentarii: nimeni nu poate sa dezbată un subiect fără să-l facă prost pe celălalt.

    1

  20. #39

    Ma sperie cuoana joitzika si pun pariu ca nu este PSD-ista ci mai degraba o liberala vecina cu dementa.Deci in opinia ei daca unii elevi sunt romi si saraci si daca nu au invatat de ce sa stricam frumusete de statistica cand pur si simplu nu le permitem sa se mai inscrie la examene.Dar sunt totusi curios ce metode corectionale aplicam acelor „derbedei” care doresc sa se inscrie?Ii batem, punem canii mei ei, ii stropim cu chanel no 5?

    1

  21. #40

    Si care e problema daca rezultatele sunt trase in jos? Asta e gradul de pregatire al elevilor la acele materii . Care e scopul maririi artificiale a promovabilitatii in afara de a gadila egourile unor inspectori si a ascunde incompententa unora? Cu ce ii ajuta pe elevii aflati in dificultate masura asta?
    Este bine stiut ca cea mai buna metoda de a motiva un elev care e deja scarbit de scoala sa invete mai bine e sa ii spui „invata, ca altfel in x ani nu te mai primim”.
    Iar daca un adult care are o anumita disciplina in modul de a lucra (in comparatie cu un elev de 14-18 ani) si care are deja o specializare in domeniul in care sustine titularizarea se apuca sa invete dupa acele manuale si ia un 7 la examenul de titularizare care e sa putin mai dificil decat subiectul dat la bac spune foarte multe atat despre calitatea acelor manuale cat si despre gradul lui de pregatire.

    1

  22. #41

    tinand cont ca sistemul de invatamant romanesc se schmba si de 2 3 ori pe an am renuntat de mult sa mai urmaresc exact ce si cum se intampla.

    sa inteleg ca copiii aia au indeplinit conditiile sa se inscrie si au fost refuzati (asta ar fi un abuz usor de dovedit, te prezinti cu diploma de absolvire la autoritatea superioara si gata)? sau pur si simplu n-au indeplinit conditiile si lumea plange despre presupuse abuzuri? ca mie tot asa mi se pare si masura onoratei cati andronescu de acum cativa ani de a-i lasa pe cei care picasera bacul sa se inscrie la facultati… poate dadusera peste vreun spagar la comisie, poate avusesera ghinion, poate se emotionasera… ce vreti? sa le distruga viitorul?

    0

  23. #42

    Nimic nou pe frontul… de est! Profesorii au discriminat mereu elevii avand favoriti si marginalizand-i pe cei mai putin geniali. Atitudinea lor da nastere si sustine fenomenul de bullying si de elitism (absolut nejustificat) din scoli.
    Sa le fie rusine profilor daca atata au inteles din meseria lor. Imi amintesc ca in clasele mici, invatatoarea l-a scos in fata clasei pe un coleg si l-a palmuit si jignit de nenumarate ori. Plangea tacut, cu obrajorii plini de lacrimi si inrositi de palmi si de rusine. Curva nenorocita si nefu!!!

    1

  24. #43
    Arhi

    doamna joitica, o taranca cu gura mare, cu singurul argument ca ii strica lu fi-su saracii media si cum a ras ea de niste mediocre cu 6 si 7 a plecat de pe acest thread. urasc parveniții in cel mai profund mod

  25. #44

    Da, nu numai in Braila se practica. Si in alte locuri e la fel, doar ca se face mai mult la scolile si liceele bune. Sau daca nu se face asa, elevul este „sfatuit” sa se mute la alt liceu, ca sa nu strice rata de promovare. Am avut eu un amic, caruia i s-a sugerat pe fata mutarea la alta scoala. S-a conformat, si astfel liceul de elita a raportat note mare si promovabilitate maxima. De altfel, cred ca a scris si colega ta de la nord pe blog despre ce se intampla si la BV.

    Il postesem la articolul gresit :).

    0

  26. #45

    Incredibil cum niste cucoane considera drept principali responsabili pentru esecul unui sistem de invatamant niste copii de 11 ani a caror vina e ca nu s-au apucat sa invete matematica de pe youtube. Nu profesorii care se complac in situatie si care o buna parte freaca menta in timpul orelor, nu o programa incarcata si invechita, nu niste criterii de evaluare cretine sau niste manuale pline de greseli.
    Principala lor grija e ca statisticile nu arata bine, nu ca traiesc intr-o societate in care 30% din copii sunt lasati pe dinafara de sistemul de invatamant, copii care lipsiti de educatie risca sa formeze urmatoarele mase de manevra. Statisticile sa arate bine…

    0

  27. #46

    .. in plus se omite mereu ca o parte din profesori sunt incompetenti, nu cunosc materia si chiar daca o cunosc, habar n-au cum se preda. Nu conteaza asta, toate oalele se sparg in capul bietilor copii in cuvinte de alint precum: cretin, idiot, retardat etc plus mangaieri parintesti cu palma, parul, cureaua etc

    0

  28. Moldovenii tot moldoveni, iar cei mai buni. An de an in plm. 35 de 10,00 in Iasi si 45 in Bucuresti unde au fost de 2 ori mai multi copii inscrisi.

    0

    • #48
      Arhi

      asta a fost dintotdeauna problema in București. tu faceai școală pe bune, luai note pe bune, dupa care veneau taranii de la cluj sau iasi, 10 pe linie, ei fiind clanta la orice si luau locurile de la liceu.

    • Eu nu vorbeam de scoala ci de examen si stiu ca tezele se corecteaza in alte judete si iti spun sigur ca atunci cand ajung tezele din Suceava la Iasi sau la Botosani sau din Iasi la Suceava sau Bacau nu e nici o urma de mila la corectori. Nu ai idee cat de mult se iubesc moldovenii intre ei. Nu are nimeni nici cel mai mic interes sa puna 10 cuiva de 9. In plus, corecteza doi aceesi teza si nu ar iesi media 10 decat daca doi oameni care nu se cunosc pun 10.

      0

  29. #50

    Inainte sa judecati asa gresit ganditi-va ca brailenii nu sunt singurii moldoveni… mai este si Iasiul etc. care au rezultate foarte bune. Nu va mai luati de moldoveni mereu, moldoveanu bea, moldoveanu e violent, prost, uitati-va si la ceilalti ca nu sunt mai presus. Cateodata noi moldovenii poate avem mai mult bun simt ca restul poate suntem mai uniti.Fara Moldova multe lucruri in romania asta nu ar fi functionat asa ca ar trebui sa ne pupati talpile

    0

Citește și...

Tata a fost mare golan. A făcut liceul de fizică nucleară pe platforma de la Măgurele, de unde, pentru că a fugit de la școală de două ori când au venit să-l recruteze cu japca pentru UTC și pentru că a venit de câteva ori beat pulbere la cursuri, l-au dat afară din […]