Brândușa Predescu este ambasadoarea româniei la Haga care a pus poliția olandeză să îi bată pe nesimțiții de votanți care voiau să voteze iar timpul, nu-i așa, se terminase. Brândușa, dimineață, făcuse o mică baie de mulțime, să vadă lumea cum e ea pro europa and shit.

Ce grăsuți, bucălați și bine hrăniți sunt amândoi ipochimenii din poză, nu?
La ora 21, Brândușa Predescu a ordonat ca ușile ambasadei să fie închise, oameni care stăteau acolo de dimineață au fost obligați să plece, pentru că, nu-i așa, terenul ambasadei e teren sfânt. Iar pentru cei ce nu voiau să plece, a chemat poliția, care i-a scos cu bâte peste ceafă din incintă.

Acum, după ce treaba s-a calmat, mizerabila ambasadoare a româniei la Haga, Brândușa Predescu, a declarat, calm, că ea a făcut tot ce se putea face și, de fapt, votanții români care voiau să voteze au fost de vină. Această nesimțită, plătită gras din bani publici, explică cum a stat și ea la coadă și asta e viața, pățești, nu ai cum, oamenii au fost de vină, nu se face așa ceva, deranjezi liniștea.

Brândușa Predescu, ai pus poliția unui stat străin să bată români, în speranța că stăpânul tău pârnăiaș iese la suprafață. Îți vom urmări cariera.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.