Ne naştem în durere, goi, orbi şi fără a avea nimic. Murim în durere, iar când plecăm, nu putem lua nimic în mormânt. Putem doar să lăsăm ceva în urmă.

Practic, ca om, în clipa unei bătăi de inimă care este viaţa, nu avem nimic, în afară de cuvânt. Nu bani, nu valori, nimic din toate astea. Doar cuvântul. Adică acel zălog pe care tu omule, mi-l laşi, iar eu îmi pun încrederea în el, fără a cere nici un fel de garanţie suplimentară.

Practic, în faţa mea nu exişti ca om, dacă nu mă pot baza pe cuvântul tău.
Acest mic text este scris pentru a linişti chinurile unora şi a altora care nu înţeleg de ce au unfollow pe twitter şi unfriend pe facebook.