Aseară am fost la fotbal. Nu, nu vă speriați, nu îmi stric bunătate de acumulări pe un joc cu o bășică de piele. Am fost doar spectator/consumator de terapia. Și pisicolog de ocazie, pentru că mi-am luat pisică pentru acasă. Acum mai trebuie să găsesc și un pui de cățel și sunt țăran cu acte în regulă, ca loc de vacă nu am. Da, chiar vreau un cățel.

Revenind, de la fotbal, m-am întors acasă pe întuneric. Prin urmare, normal că am rătăcit drumul și m-am trezit pe un drum de pământ, distrus maxim, unde am luat prima trântă. Deh, întuneric, fără far.
După care am ajuns la groapa de gunoi. Imaginați-vă munți de gunoaie în stânga și dreapta, un miros dezgustător, drumul pe care mergi fiind format dintr-o clisă dezgustătoare, care clefăia și clipocea, puțind a cadavru.

După care imaginați-vă ce am văzut eu.
Haite de câini, coborând spre mine, în fugă, de pe munții de gunoi. Zeci de ochi roșii năpădeau spre mine din toate direcțiile, urlând și dorind o bucățică din subsemnatul. Desigur, e posibil ca la asta să fi contribuit și pisica, speriată de moarte, care miorlăia înfiorător din rucsac.

După care imaginați-vă cum am coborât de pe bicicletă, am luat-o de coarne și am început să mă învârt pe loc, dând în câini, până s-a făcut o mică breșă, prin care am trecut, cu haită urlând după mine. În fine, am ajuns la lumină și drum asfaltat, unde i-am pierdut.

Vă spun, când am intrat la mine în curte și am închis poarta în spate, genunchii refuzau să mă mai asculte, pur și simplu nu puteam să urc treptele de la terasă…