Cetin - Campioana la hoţbal

Campioana la hoţbal

S-a încheiat cel mai jenant campionat din istoria recentă a rromâniei. Furturi mai pe faţă decât acum nu se făceau nici când echipele erau conduse de Nicu Ceauşescu si Valentin Ceauşescu.
Rapid a dat goluri la Vaslui exact câte avea nevoie. A fost un regal al golurilor. Slalomau împiedicaţii negru-vişinii printre vasluieni de parcă dădeau examenul pentru motociclete.

Steaua a dat goluri din toate unghiurile posibile. Să fie, că nu se ştie niciodata. Ba mai mult, DNA i-a arestat pe trimişii Becalieni la Cluj, având la ei 1 milion de euro, plătibili in caz de victorie U Clujului.
CFR a câştigat meciul cu U Cluj din penalty. Penalty văzut doar de arbitru. Banii lui Paszkany nu au miros, chiar dacă au aromă de forinţi, nu?

Singurii care au scuipat pe banii murdari ai lui Pinalty au fost craiovenii. Tot respectul pentru brutarul din fruntea Universităţii Craiova. E Mititel, e brutar, dar are coloană vertebrală şi coaie mari.
Ceahlăul lui Hizo? Ca de obicei, orice echipă la care antreneaza această infecţie a fotbalului românesc, Viorel Hizo, promotorul blaturilor şi jocurilor de culise, a fost un amalgam de nesimţire şi furt. Şi-a cumpărat locul din prima ligă, conform regulamentelor bizare din rromânia. Din fericire, nu a putut să îl păstreze. Din păcate, banii de la Piatra Neamţ sunt mulţi, şi prevăd o noua fuziune a unei echipe nou promovate, cu Ceahlăul, iar echipa nou promovata va lua numele de Ceahlăul Piatra Neamţ.

Concluzia? Un sport jenant, scârbos, cu oameni jenanţi şi scârboşi.
Sumele care se vehiculează între leprele acestea umane frizează absurdul. 200 000€ primă de joc pentru un mingicar de ăsta? Aceasta în condiţiile în care un sportiv care se antrenează 4 ani pentru olimpiadă câştigă, în caz de succes, 40 000€?? E mult prea deplasat.
Valoarea nu mai are valoare, sportul nu mai e sport, ci doar prilej de a manevra bani.

Important e să participi?
Rott in hell, Pierre de Coubertin!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest site, cumpără un abonament de 3$

32 comentarii

  1. am aflat mai multe de aici decat din ziarele de rahat. uite ca sunt bune si blogurile la ceva. In fine. Bine ca s-a terminat. Noi sa fim sanatosi

    Thumb up 0
  2. #2

    pai ziarele de rahat sunt ocupate cu scandalurile, ca sa le creasca tirajul. ce parere aveti domnule becali, chiar a castigat pe bune CFR?

    Thumb up 0
  3. oricum CUPA vine in Ardeal !!! Fortaa Fortaa CFR !!!

    Thumb up 0
  4. Te contrazice eu, craiovenii au scuipat pe banii lu’ Pinalti … dar pe-ai lui Becali nu ! Doar asa se explica, victoria Stelei cu 5-0 :D

    Thumb up 0
  5. #5

    steaua a jucat cu gloria buzau

    Thumb up 0
  6. si gloria a cui e ? :d btw l-a platit pe brutar acum 2 etape, in avans si pentru azi!

    Thumb up 0
  7. asta cu banii pentru „u” e un mare fas! dpdv legal, n-au dat banii, n-au nimic. intentia de a da bani se pedepseste ca si intentia de a te sterge la cur!

    Thumb up 0
  8. U Craiova + banii lu’ Becali= love(craiova da totul sa-i ingroape pe moldoveni)
    U Cluj + banii lu’ Becali=o mare love(jucatorii de U mor pe teren doar de dragul…indeplinirii baremului ?)
    DNA + Basescu= alta love(Basescu vrea sa ne arate ca DNA nu doarme desi nu se va intampla nimic cu cei 4,5 prinsi la Cluj)
    Nu stiu de ce zic unii ca Ro e de cacat…e chiar distractiv :)

    Thumb up 0
  9. #9

    gloria e a stelei dude. e „steluta”.
    danni, probabil ca legal nu se pedepseste. desi, din vagile mele cunostinte juridice, are o incadrare si tentativa. din punct de vedere moral insa…

    Thumb up 0
  10. Pai da dude … dar daca buldogu’ facea egal la craiova, gloria juca la matineu din vara :d

    Thumb up 0
  11. Aaa si am uitat, in 20 de minute incepe fotbal adevarat, „El Clasico” Real Madrid – Barca. Cam cat 10 meciuri Dinamo-Steaua.

    Thumb up 0
  12. #12

    badie, ma depaseste, eu vad doar ce e la suprafata. e posibil sa ai dreptate.

    Thumb up 0
  13. #13

    makavelis, pe ce program/

    Thumb up 0
  14. Daca vrei o analiza completa a blaturilor din campionatul recent incheiat, te pot ajuta :))
    @Arhi : boomtv

    Thumb up 0
  15. Arhi, eu ma uit la meci de pe net ca nu am Boom Tv

    Thumb up 0
  16. real a castigat deja campionatul asa ca nici real-barca nu va mai avea aceiasi incarcatura.

    Thumb up 0
  17. #17

    shobo, chiar te rog, facem o frumusete de articol.

    Thumb up 0
  18. Paintball sau apuca-te de sah. :)

    Thumb up 0
  19. #19

    Mai bine axeaza-te pe snooker, ca si-asa ai mai avut post-uri legate de acest sport.

    Thumb up 0
  20. :)):)):)) Norocul meu cÄ

    Thumb up 0
  21. #21

    de ce sa ma apuc de altceva? in afara de faza cu Mititelu, de care oricum imi place in continuare, ce nu e corect?

    Thumb up 0
  22. nici mititelu nu e asa drept: ca gloria buzau sa ramana in liga I trebuia sa bata pe craiova, ceea ce s-a intamplat, iar in ultima etapa in timp ce gloria o fura de la steaua, craiova trebuia sa bata ceahlaul. mititelu rulles! :D

    Thumb up 0
  23. #23

    am rectificat treaba cu mititelu

    Thumb up 0
  24. ma bucur ca a luat clujul campionatul, astfel incat toate echipele din bucale au ramas cu buza umflata:D
    imi pare rau pentru ceahlaul, dar trebe sa se invete si ei cumva

    Thumb up 0
  25. #25

    <blockquote>probabil ca legal nu se pedepseste. desi, din vagile mele cunostinte juridice, are o incadrare si tentativa. din punct de vedere moral insaâ

    Thumb up 0
  26. #26

    long live darius

    Thumb up 0
  27. cu primele astea… suntem o tara in care majoritatea barbatilor ar vrea sa fie fotbalisti si majoritatea femeilor ar vrea sa fie neveste de fotbalisti :))

    Thumb up 0
  28. Nici mie nu-mi place sportul asta. Nu mi-a placut niciodata din momentul in care toti oamenii implicati in el vehiculeaza sume exorbitante… si asta nu neaparat pt efortul depus.
    Mi se pare imensa discrepanta intre cat castiga un tip d-asta caruia ii merg picioarele si unul caruia ii merge mai degraba mintea decat membrele.
    Si da, important e sa participi. Insa nu la orice…

    Thumb up 0
  29. #29

    arhi, onomastica ta btw e retrograda si desueta, esti incantat de toate defularile care-ti impregneaza forumul acesta virtual? oricat de impenitent te-ai declara tu si , poate, achatolic, sfera acesta de ,, intelighentie ” ad-hoc graviteaza constant in jurul acelorasi focare de dezbatere , cu aceleasi argumente, pana la epuizarea intelectuala a oricarui cititor cvasi-avizat…as fi curios sa inteleg forta motrice care anima acest colectiv pestrit si eterogen care surfeaza cotidian aceasta pagina…eternal love for the anus

    Thumb up 0
  30. a fost penalty foarte clar, arhi…

    si da, intr-adevar, farul merita sa fie campioana!

    Thumb up 0
  31. la forbal nu ma pricep, dar poza care ilusteaza articolul e oribila!

    Thumb up 0
  32. #32

    @danni’s 1st post: am auzit azi la radio ca cica si intentia de a da „mita” (inca mi se pare stupid ca asta sa fie o forma de coruptie) ar fi ilegala
    @maddy: nici eu nu o suport :|

    Thumb up 0