Aproape că îmi oare rău să o spun, dar victoria lui Higgins a fost meritată. Şi nu, nu pentru că Higgins ar fi fost mai bun. Ci pentru că Jud Trump a fost mai tânăr. Iar diferenţa de experienţă şi capacitate de concentrare s-a văzut pe final, când Higgins a cam făcut ce a vrut la masă.

În schimb, la anul, cred că Trump va face cam tot ce va voi în circuit. Asta desigur dacă va mai progresa la capitolele răbdare şi psihologie. Nu e normal ca la 20 de ani să te sperii că ai putea avea şansa reală de a câştiga campionatul mondial. Dimpotrivă, ar trebui ca lumea să fie a ta şi să fii cel mai relaxat om din lume. Iar Judd a fost aşa, până aproape de frame-urile finale, când a cedat.

Nu e nimic, viitorul sună bine.
PS: Eu sunt fan Williams, deci nu sunt foarte implicat. Aş fi vrut să câştige tinereţea, în faţa bătrânului încercat în războaie şi pariuri trucate.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.