Citeam înainte un comentariu în care un neica loser de pe net mă sfătuia prietenește să renunț la tot, că nu sunt bun, că ar fi mai bine să caut altceva, că video nu e ceva ce mi se potrivește și alte banalități de gen.
Desigur, un lamer, dar nu asta e ideea.

Am realizat că sunt enorm de mulți oameni care renunță la visurile lor pentru că niște neaveniți ratați le dau sfaturi inteligente. Prieteni care renunță la iubite la sfatul găștii. Studenți care renunță la școală pentru că cineva le-a spus că nu sunt buni pentru învățătură. Părinți care își limitează copiii băgându-le în cap că au o putere limitată de evoluție.

În ce moment ar trebui eliminate sfaturile „prietenești” din viața noastră? Când renunți la a te baza pe evaluarea altora, ca să începi să îți pornești propriul sistem de valori?

Mă gândesc cu groază, oare câți Einsteini au ajuns vânzători de pantofi, datorită sfaturilor de bine ale diferitor tipi?