Când te întorci în țară, de unde închiriezi mașina?


De la ZoomRent, evident.
De fapt, voiam să scriu despre închirierea de mașini pentru cei din diaspora, care se întorc acasă și ar vrea să aibă și mobilitate, dar nici să nu meargă mii de kilometri cu mașina proprie, pentru asta.

Când am plecat de aici cu mașina, am mers 15 ore încontinuu. Ploaie, de la jumătatea ungariei, lapoviță și ninsoare de la granița cu Austria și până acasă la mine. O experiență pe care nu îmi doresc să o repet niciodată. Serios, niciodată. Mă gândeam la băieții ăia care trăiesc din adus mașini din Germania și am realizat că nici pentru 1000 de euro adaos nu m-aș înhăma la un drum de ăsta, dus-întors.

Și mă gândeam cum ar fi să vin eu la vară în românia, să îmi vizitez socrii, să fac tot drumul ăsta criminal de lung, să stau la vamă la Nădlac vreo 5 ore, cât se stă vara, după care încă 8-9 ore pe largile autostrăzi românești. Brusc, mi-a trecut cheful de vizitat.

Desigur, la un calcul rapid, benzina și taxele de autostradă te costă mai mult decât un avion luat din timp de la Lufthansa. Serios, e în jur de 100 de euro de persoană, dacă îl cumperi cu ceva gen o lună înainte. Și ajungi în 2 ore, relaxat, parfumat, odihnit, cu micul dejun de abia luat, așa cum ar trebui să fie fiecare om.

Și la aeroport te așteaptă o mașină închiriată de la Zoom Rent, cu totul pregătit, doar să te urci în ea și să pleci mai departe.

Zoom Rent e proiectul unor oameni mișto, care se gândesc demult la un business pe partea aceasta, un business diferit de restul. Adică bănuiesc că cei ce folosiți sistemul, aveți partea voastră de povești. Cu diverse taxe descoperite după ce duci mașina, cu taxa de mașină nespălată, cu garanții oprite pentru că a patinat o muscă mai tare pe parbriz și altele, cu nivelul acului benzinei, taxe de livrare sau ridicare și altele

Așa că, aici, ți se oferă închiriere cu mașini noi și cu prețul final spus de la început. De exemplu, ca să te plimbi 7 zile cu un Logan nou costă 177 de euro. Cu un Touareg, 690 de euro. Desigur, acestea sunt prețuri minime și maxime, făcute la rugămintea mea. Există, ca idee, un sistem de asigurare SCDW pe care, dacă îl plătești, nu ți se mai oprește garanția. Prețurile sunt absolut flexibile, în funcție de sezon, disponibilitate. Nu te costă nimic în plus la final, ci este totul exact conform înțelegerii de la început

Altă chestie drăguță, la închiriere de peste 22 de zile, le poți lăsa mașina în orice oraș din țară unde există aeroport. Fără nicio taxă, pur și simplu anunți și asta este. Simplu. Disponibilitatea mașinii și eventuala înlocuire cu una similară ca preț/clasă este stabilită anterior închirierii, telefonic. Fără surprize (neplăcute) la livrare.

Și, pentru că sunt eco friendly, la cerere, pot pune la dispoziția clienților o trotinetă electrică.
Da, am înțeles că voi fi așteptat la aeroport de un Touareg, când ajung. Acum am și martori :mrgreen:

91 comentarii

  1. #1

    Nu sunt samsar, dar in 11 ani de cand circul Arad - occident nu am stat mai mult de 30 de min la vama. Adevarul e ca miticii si moldovenii nu stiu toate punctele de trecere ale frontierei, deci cred ca e plauzibil sa stai 2h la coada.

    Thumb up 0
    • #2

      cum recunoști un ardelean? e arogant si prost in aceeasi fraza.

    • #3

      iar BABA înseamnă în limba turcă TATA, pentru că deţii acest blog care este tare

      Thumb up 0
    • #4

      Intrebarea corecta era “Cum recunosti un ardelean frustrat, papagal si complexat?”

      Thumb up 0
    • #5

      Practic, daca esti din Arad, ai vreo 5-6 puncte de trecere pe acolo, doar pentru consateni.
      Omul zice de situatii speciale, sarbatori sau ceva de genul, cand toti vin acasa la rude, tu vb de puli in cur de la mitici.

      Thumb up 0
    • #6

      Lasă, nu mai da, au dat destul grofii în ei:))))
      #PTSD

      Thumb up 0
    • #7

      Îl recunoști încă de la aroganță! Ardelenii au senzația că sunt superior altor români, doar pentru că s-au născut acolo, iar ceilalți în altă parte

      Thumb up 1
    • #8

      Zorro stim, tu esti miezul.

      Thumb up 0
    • #9

      triggered

      Thumb up 0
    • #10

      @zorro: Subscriu, o singura data am iesit si m-am intors in tara pe 4 roti, era august si habar n-aveam de aglomerarile de la Nadlac. Ma cam lasa si ambreiajul pe blocajul de pe autostrada din Ungaria, asa ca am iesit pe drumurile lor judetene si in cateva ore eram la Cenad. Am trecut in 30 de secunde. Mult timp m-am minunat oare chiar merita asteaptarea asa a prost in Nadlac in dauna unui ocol?
      Asa ca lasa-i sa se inghesuie, mitici, moldoveni si ce-or mai fi ei, nu le mai spune de variante alternative.
      PS: sunt bucurestean.

      Thumb up 0
    • #11

      @TMaBL: Și în persană e la fel
      #maripopoareprietene #not #بابا

      Thumb up 0
    • #12

      Inca nu a disparut complexul asta de superioritate al banatenilor si al ardelenilor ..!? Inca va mai credeti rasa superioara !? Trist ....

      Thumb up 1
    • #13

      ardelenii's băieţi faini, la locul lor

      Thumb up 0
    • #14

      și bănățeni's faini bine'nțeles!

      Thumb up 0
    • #15

      Am râs si râd încă. Sunt ortodox pt ca e cea mai apropiată biserica de casa mea! Adevarul e ca ne-am simțit superiori oltenilor, si moldovenilor tot timpul. Cand au venit si vin in zonă sunt agresivi nervosi, gălăgioși, disciplinati etc. Si spiritul lor ne-a dominat, noi fiind mai blânzi din fire. In Arad exista înjurătură "Esti moldovean!". Am prieteni si colegi moldoveni si nu e justificată 100%. Dar asta e adevarul. Si da suntem si mai slow minded! Recunosc. Asa e toata Europa civilizată.

      Thumb up 0
    • #16

      Zorro, nu puneti si voi cum trebuie indicatoarele alea catre Timisoara? Nu mai fiti supi ca nu se opreste nimeni la voi in urbe.
      In alta ordine de idei, Falca cum mai sta cu legalitatea?

      Thumb up 0
    • #17

      Zorro, întoarce și obrazul celălalt, așa e frumos și creștinește.

      Thumb up 0
    • #18

      Da.Cum recunosti un ardelean? E arogant si prost in aceeasi fraza .Si lucreaza in Primaria/ Administratia Cluj. Pe bune.

      Thumb up 0
  2. #19

    in Canare e 14 euro o masina pe zi la Cicar, 14 pret final, full Casco, fara sa necesite din partea ta vreo plata daca un bou zgarie masina, 14 euro pe care poti sa ii platesti cash cand iei masina, fara sa te mai stresezi ca debitcardul tau nu e creditcard. Poti sa o iei de la aeroport si sa o lasi la orice alt punct de-al lor sau viceversa. Deci se poate.

    Prima companie de inchirieri de masini din Romania care imi ofera conditii asemanatoare cu cele de la Cicar ma are client pe viata, saij' de zile pe an. In fiecare an.

    Thumb up 0
    • #20

      De acord, explicatia consta in faptul ca in Canare acea masina este inchiriata 365 zile pe an!

      Mai plastic, in Canada siropul de artar nu este 35 de lei sticluta de 100 ml.

      Cam de aici apar diferentele astea! De la o piata mai mare si o educatie de consum in industria respectiva!

      Thumb up 0
    • Say PayLess, divizia ieftiina a lui Cicar. 8 euro/zi pentru Fiesta. Aceleasi conditii.

      Thumb up 0
    • +1000 pentru Cicar.

      Anul trecut am lovit masina si cand am sunat sa le zic ca am spart un far si indoit bara, mi-au zis la telefon "no problem sir, would you like another car ?"

      Si da, preturi ca la CICAR nu gasesti nicaieri... pacat ca te strica la cap, crezi ca restul is banditi cand vezi ce preturi au.

      Thumb up 0
    • #23

      @GD e 11,5 eur/zi la Payless, tocmai am verificat. Dar ai dreptate, 11,5 e mai ieftin decat 14. Multumesc de pont.

      Thumb up 0
    • #24

      un link? mie mi-au dat cotatie, pt o sapt, 150euro. clasa mini. polo corsa etc

      Thumb up 0
    • #25

      @jon daca ai noroc si lasa sefu' linkurile, astea sunt:

      PayLess.es
      Cicar.com

      Da' sa stii ca Google face minuni, eu asa le gasesc. Numa' zic.

      Thumb up 0
  3. #26

    Chiar ma uitam dupa inchiriat o masina cu 7 locuri, nu am inteles o chestie, de exemplu la Lodgy, in lista pretul este "de la 17 eu/zi", cand dau click pe ea, pretul este "de la 26 eu/zi", ce imi scapa ?

    Thumb up 0
    • Păi vine cam 17 lei de loc/persoană.

      Thumb up 0
    • #28

      Salut Sharlatan!
      Site-ul afiseaza cel mai mic pret disponibil pentru masina, in functie de sezon si durata de timp aleasa.
      Poti sa imi dai un telefon si discutam despre lodgy :)

      Thumb up 0
    • #29

      Adica ai inteles, da? Site-ul arata cel mai mic pret in functie de sezon si durata de inchiriere.
      Cam la fel ca reducerile de la mall-urile din Romania. "Pana la 85%" si daca intri in magazin si intrebi care este produsul cu 85% reducere iti arata o carpa ordinara pe care nu o cumpara nimeni si care sta acolo tot sezonul de reduceri.
      Asa si cu oamenii astia cu inchiriatul.Masina este 17 euro/zi daca o inchiriezi intre 25 octombrie si 15 noiembrie, pentru mai mult de 7 zile.
      Cei care au mai inchiriat masini stiu ca sunt mai multe sanse sa moara iliescu decat sa ajungi sa platesti pretul afisat pe site.

      Thumb up 0
    • #30

      AlexP, iti inteleg nemultumirea! Totusi, modalitatea de afisare a preturilor in diferite industrii tine de niste practici de marketing uzuale, nu le-am inventat noi si, uite, suntem foarte transparenti.
      Daca iti doresti sa inchiriezi o masina pentru 3 zile, din pacate nu poti beneficia de pretul de pornire. De asemenea, trebuie sa iei in co siderare ca sunt oameni care isi doresc o masina pe termen lung si atunci se afiseaza pretul minim de pornire.
      Te asigur ca daca selectezi datele tale in calculatorul de pe site, la preluarea masinii vei plati exact cat iti indica acel calculator.
      Surpriza consta ca la predare nu vei avea de platit taxe inchipuite, suplimentare, aberante si depozitul nu este o necunoscuta, este siguranta faptului ca.il primesti in totalitate inapoi in conditiile agreate!
      Merci

      Thumb up 0
  4. Ok, lasi masina undeva, dar m-am intrebat mereu: ce faci cu cheile? O lasi descuiata cu cheile in torpedou?

    Thumb up 0
    • #32

      Exista sisteme care iti incuie masina imediat ce ai inchis portierele, daca cheia e in interior. Iar cheie de rezerva au cei de la agentie.

      Thumb up 0
    • #33

      Cartus, pentru colegii de blog ma deplasez personal sa ridic cheile :) no joke!

      Thumb up 0
  5. #34

    Adevarul e ca merita vazuta faza. Si omul are toate alea la el, adica pe langa costumul traditional il lasa cu arme si camila?

    Thumb up 0
  6. #35

    In alta ordine de idei, a murit Stephen Hawking :(
    https://edition.cnn.com/2018/03/14/health/stephen-hawking-dead/index.html

    Thumb up 0
    • #36

      Păcat, îmi plăceau romanele lui, și unele dintre ecranizări
      #tolstoievski

      Thumb up 0
    • #37

      "Fiecare are gusturile lui in muzica. N-are cum s-asculte toata lumea numai Schopenhauer".

      Thumb up 0
    • #38

      :)))

      Thumb up 0
  7. #39

    Nu am card de credit, pot inchiria de la ei?

    Thumb up 0
    • #40

      ABSOLUT DA!

      Incercam sa fim cat mai flexibili, acoperim majoritatea situatiilor si ne dorim sa fim un serviciu care ajuta nu care impune sabloane si limite.
      Deci, fara credit card sa fie! :)

      Thumb up 0
    • #41

      @Ursu va trece dupa cateva de-astea https://www.zoso.ro/masini-inchiriate-in-romania/

      Thumb up 0
    • #42

      @Ursu, sunt deacord cu Dragos...Fara card de credit e o prostie. Noi aveam luate toate masurile de precautie si to ne-am luat-o in freza de multe ori...de la masini furate, dauna totala si alte neplaceri

      Thumb up 0
    • #43

      Merci Alex, tinem cont, incercam sa filtram si prin simturi... sunt convins ca exista si acea nisa de oameni onesti fara card de credit! Eu unul nu am si intotdeauna a fost o problema sa inchiriez o masina! Acum, exact cum spui si tu, vedem ce va zice statistica :)

      Thumb up 0
    • #44

      Eu zic sa nu astepti sa vezi ce zice statistica pentru ca o sa te usture la buzunar statistica aia. mergi pe varianta cu card si apoi poti sa aplici statistica trecuta printr-un filtru in fuctie de profilul clientului.

      Noi am inchiriat o singura masina fara card de credit unui tip care era ofiter la NATO si avea escala in Ro de cateva ore(o de 2 ori pe luna in drum spre bruxelles) si ne-a rugat sa nu-i blocam garantia pentru cateva ore ca apoi astepta zile sa ii fie deblocati banii. Deh, nu s-a intamplat nimic cu masina

      Thumb up 0
    • #45

      Alex, am aprobare sa ti iau mailul de la cetin?

      Thumb up 0
    • #46

      Ursu: Da, il poti cere, ideal e sa iti dea mailul de la comentariul asta.

      Thumb up 0
  8. #47

    Mno, Nu vad ce aduc nou in aceasta piata. Chestiile astea le aveam si in tineretile cand lucram in rent-a-car. Cu siguranta o sa existe si la ei povesti...clienti speciali exista peste tot

    Thumb up 0
    • #48

      Salut Alex!
      Si cui nu-i plac povestile?

      Mai, noi nu avem cum sa reinventam apa calda, dar, daca reusim sa oferim un serviciu, decent, politicos, prietenos, la pretul corect, fara sa abuzam de clienti in vreun fel sau altul ( si daca ai lucrat in i dustrie, cunosti si tu practicile a 80% din piata) eu zic ca asta ar fi plusul.
      Da, din pacate suntem intr-o piata in care sa fii corect cu clientul inseamna sa aduci ceva nou in business :).

      Thumb up 0
    • #49

      @Ursu: Toti zic ca sunt decenti cu clientii pana la proba contrarie. Ma bucur ca vrei sa faci diferenta in piata prin oferirea de servicii corecte la preturi corecte. Piata e mare dar si aglomerata...sper sa va mearga bine.

      Thumb up 0
    • #50

      Salut Alex, merci frumos de incurajari!
      Da, sper sa reusim asta! Cam asta e planul, asta e echipa!

      Thumb up 0
    • #51

      Adica sunteti in Romania. :D

      Thumb up 0
  9. #52

    Va asigur ca la orice simulare( folosind calculatoarele din site) a companiei numita de Dumneavoastra vs. Oferta Zoomrent, veti gasi tarife foarte competitive!

    Thumb up 0
  10. #53

    "Buna ziua.
    Sunt o blonda din Moldova si as dori sa inchiriez un Merzan fara sa platesc garantie. Aveti asa ceva in oferta?"

    Thumb up 0
    • #54

      Nea Zapada, Igor a plecat deja cu masina spre Dumneavoastra! De asemenea am setat si navigatia catre ukraina!
      Contractul de donatie al masinii pe numele Dumneavoastra se afla deja in mapa de pe bord!
      Stim ca masinile plecate in zona nu se mai intorc!

      Thumb up 0
    • #55

      Stii ca azi e steak and blowjob day? Se poate face o oferta! :))

      Thumb up 0
  11. Cum de e Logan-ul mai scump decat Opel Astra sau Renault Megane?
    Simulare facuta pe un weekend din aprilie

    E loganul mai nou si celelalte modele mai vechi ?

    Thumb up 0
    • #57

      Salut! Surprinzator exista o cerere foarte mare pentru auto Dacia Logan spre deosebite de alte modele din clasa economica.

      Pretul este dictat de cerere si oferta!

      De asemenea, da, ai intuit bine, dacia logan din flota noastra sunt masini noi, maxim 3000 de km!

      Speram sa nu spunem asta si peste 6 luni :))

      Thumb up 0
    • #58

      Eu am inchiriat dacia logan si singurul inconvenient a fost ca se trezeau toti sa imi arate ca au mai multi cai ca mine.
      Daca sunt nevoit sa ma intorc in romania, ma duc si imi iau direct logan. Nici nu ma uit la “recent adusa din germania extra full”. In romania nu ai unde sa folosesti mai nici una din tehnologiile astea noi gen lane assist sau altele de genul. Consum mic, Bluetooth si ceva senzori de parcare si aia e. Nici scaunele incalzite nu prea iti sunt de folos, ca daca sunt minus douazeci de grade afara iti trebuie boiler in scaun ca sa te poti urca in masina fara cojoc. Asa ca din punctul asta loganul e cea mai buna masina din lume.

      Thumb up 0
  12. #59

    Salut Cetin,

    De curiozitate, ai cumva un comentariu de al meu in moderare la acest articol?

    Thumb up 0
  13. #60

    Eu conduc de vreo sapte ani si conduc destul de mult, de fiecare data cand inchiriez masina ii dau o dauna d-ampulea. Ultima data am luat o groapa si facea tronc tronc masina si acum imi e rusine de ce am facut. Si eu chiar nu le rev it like a rental. Sper ca isi calculeaza pretul cat sa le mai ramana si lor ceva. :))

    Thumb up 0
    • #61

      Super_fotbal! Merci de feedback! Tocmai am vb la dep pricing! Vom mai adauga 1 euro/zi de masina, doar in eventualitatea in care ne vei fi client!
      Te asteptam cu drag, avem si lada niva!

      Thumb up 0
  14. #62

    ce-as rade sa vezi un renault twizy in loc de tuareg :D
    s curios daca pleaca de pe loc cu tine :P

    Thumb up 0
  15. #63

    Salut Vlad, intr-adevar, la inchirierea unui touareg pe mai mult de 7 zile oferim un renault twizy ca breloc la chei :)

    Thumb up 0
  16. #64

    Vin și eu in Nemția mâine. Stau în Leipzig până duminică; între minus 2 și minus 7 grade sâmbătă în Leipzig sau mă minte internetul?

    Thumb up 0
    • #65

      La mine scrie intre -2 si -9 in Leipzig sambata. Deci e corect. Vineri ninge si sambata si duminica vor fi ceva furtuni/viscol.

      Thumb up 0
    • #66

      Să-ți iei ștrampi

      Thumb up 0
    • #67

      Trebuia sa te lauzi tu...n-avea cum altfel. O sa iti cumpere nemtii cartile in draci, bestseller o sa fii. Sa iti iei pixuri la tine sa ai de dat autografe

      Thumb up 0
  17. #68

    Ptiu, ce sărăcie, nici grade n-aveţi!
    Eh, o să fiu până duminică la Leipzig Book Fair, invit toţi românii din Germania să vină la mine! O să mai fie pe acolo Herta Müller, Pleşu, Dinescu, ambasadorul Germaniei... aveţi cu cine sta de vorbă, nu ne plictisim :)

    Thumb up 0
  18. #69

    M-am uitat putin prin termeni si conditii si am gasit asa :

    "2.2. Pentru soferii cu experienta intre 0-1 ani se va percepe o taxa dupa cum urmeaza: 300 € pentru clasele A, B, C, D, D2, E, F si 500 € pentru clasele F1, G, G2, P, P1, P2, L, L1. Pentru soferii cu experienta intre 1-3 ani se va percepe o taxa de 100 € pentru clasele A, B, C, D, D2, E, F si 300 € pentru F1, G, G2, P, P1, P2, L, L1. Taxa se aplica per inchiriere, indiferent de durata ei. Daca exista soferi aditionali in aceleasi conditii, cu experienta intre 0-1 ani, respectiv 1-3 ani, taxa se va incasa o singura data.

    2.4. Taxa pentru soferi suplimentari va fi de 15.00 EUR/utilizator. Prin inscrierea in Contract a acestora accepta faptul ca trebuie sa indeplineasca conditiile de inchiriere ZoomRent.

    Astea doua de mai sus sunt niste taxe "ascunse". Eu inteleg ca trebuie sa citesti T&C ca si client...insa nu multi o fac si ajung in situatia neplacuta de a afla ca trebuie sa plateasca mai mult(da, stiu, ii anuntati inainte de semnarea contractului, nu dupa ce aduc masina insa nu o sa fie foarte placut pentru client)

    Daca tot mizezi pe transparenta are trebui sa faci un dropdown in detaliile de rezervare. Acest drop-down trebui sa contina conditiile de la pct. 2.2 si trebui ca selectia sa includa pretul corect in Total.

    3.5. Clientul are obligatia de a restitui autovehiculul cu aceeasi cantitate de combustibil pe care a avut-o la inceputul perioadei de inchiriere. In caz contrar, in urma notificarii scrise din partea ZoomRent, Clientul este de acord cu plata unei taxe de alimentare de 50.00 Euro si contravaloarea combustibilului lipsa, conform bonului fiscal de alimentare. Nu se acorda credit pentru combustibilul in plus fata de cantitatea initiala furnizata de ZoomRent.

    Asta de mai sus e valid doar daca imi aduci masina cu rezervorul plin...altfel e cam "la ochi" si riscati certuri cu clientii.

    Thumb up 0
    • #70

      Merci de feedback! Ne asiguram ca le punem in vedere clientilor de la prima interactiune aceste costuri!
      Cele privind vechimea permisului de conducere ne propunem sa le eliminam.
      Taxele de sofer suplimentar si de carburant sunt mentionate si verbal, contract, termeni si conditii!

      Dar, da, merci de feedback o sa aducem modificari astfel incat sa fie mult mai vizibile in site!

      Thumb up 0
    • #71

      Bai acuma serios, posteaza omul ca exista o companie de inchirieri pe care o simpatizeaza si a si aparut romanul care ii da un plan de afaceri asa din senin. Pnm omu e la inceput si poate nu e neam cu Trump sa ii dea un mic imprumut ca sa isi faca afacerea. Eu pana acum am inchiriat de la klasswagen si si ei acum cativa ani aveau taxe si chestii d-ampulea, le-a mers afacerea si uite ca acum au mai eliminat din ele. Sa inchiriezi o masina nu e chiar cea mai ieftina varianta de a merge cu masina si nici nu este o solutie pe termen lung.
      @Ursu tu fii de treaba cu clienti si lasa sfaturile de pe internet, nu iti platesc astea leasingul si salariul.
      Eu pana acum nu am avut vreo problema cu vreo masina inchiriata si stau cam doua trei luni pe an in masini inchiriate. O inchiriezi de pe situl companiei nu vreun agregator si platesti asigurarea aia fara raspundere si sanatate.

      Thumb up 0
    • #72

      Merci mult de incurajari super_fotbal!

      Incercam sa fim cat mai de treaba, sa preluam sugestii si recomandari si promitem sa aplicam in masura in care ne permit finantele!

      Te asteptam si pe la noi!

      Thumb up 0
  19. #73

    Cand am vazut preturile deja ma inchipuiam la volan. Cand ma uit de unde pot ridica masina vad 3 optiuni: Bucurestiul, Bucalele si capitala. Entuziasmul meu s-a prabusit.

    Thumb up 0
    • #74

      Sună cu încredere la numărul de pe site ori scrie pe chat, dacă închirierea se face pe o perioada de peste 20 de zile devine flexibila treaba. :)

      Thumb up 0
    • #75

      Oooooops! Se pare ca m-am "aruncat" prea devreme la "atins" moldoveni, trebuia sa mai fi asteptat nitel.

      Thumb up 0
    • #76

      Hai sa find seriosi, care din cei plecati rezista 20 de zile in tara? Daca e vreunul atunci merita masina gratis.

      Thumb up 0
  20. #77

    Eu sper să se extindă Waivecar și să ajungă și în românia.

    Thumb up 0
  21. #78

    Majoritatea prietenilor mei care doresc masina de inchiriat aterizeaza in Ungaria, Austria, Belgia. In Romania taxele inca sunt mari (la masinile automate si mai mari) si am auzit la probleme facute de companiile de inchirieri de m-am saturat. In Romania prefer sa fiu pieton (inca!)

    Thumb up 0
    • #79

      Buna Mihaela!

      Pentru a te convinge sa devii si sofer in Romania, beneficiezi de 10% discount, orice masina, orice perioada! Asta doar pentru tine, sau vreunul din prietenii recomandati, ca sa te convingem ca lucrurile se pot intampla si altfel!

      E de ajuns sa ne spui ca esti Mihaela de pe Cetin, confirmam cu adresa de mail si ai -10%

      O zi buna! :)

      Thumb up 0
    • #80

      Bună ziua. Sunt Mihaela de pe Cetin.
      Ăăăă... This didn't come out right.

      Thumb up 0
    • #81

      Nea Ilie, matale stii sa conduci doar de la 4000 benzina in sus!
      Momentan nu avem in flota!

      Thumb up 0
    • #82

      Tu vrei sa ne jignesti cu discounturi de-astea sau cum? Inca n-ai fost informat ca noi suntem comentatori de Arhiblog?
      Lasand gluma la o parte, 10% ala e numai pentru domnite sau si pentru mosi?

      Thumb up 0
    • #83

      Nea Ursu, știi că glumesc. Chiar îmi place ce ai în flotă. Doar că eu conduc în țară ce-mi dă agenția, uneori chiar și Dacii. N-am ce face.

      Thumb up 0
    • #84

      Coane Ursule....am cerut o cotatie la tine....mi-a placut cum v-ati miscat. Repede, eficient! Daca nu mi se schimba planurile de ajuns in Ro prin iulie incerc ceva inchiriere.
      Nea_Ilie - m-as baga si la manuale bre....dar nu stiu sa conduc manuala....e bine? Da, femeie...stiu, dar eu am condus doar 1 an in Ro dupa care m-a aruncat viata pe aici si de vreo 15 conduc numai automata....sa stau acu cu ambreiaj, puii mei plecat in rampa in icnituri...lasa-ma ca vin in vacanta, nu sa-mi arat talentele. Daca ai Dacie automata ma bag ....dar Touaregul ala la shaij'da iuoro pe zi vorbesc deja singura ca televizorul.

      Thumb up 0
  22. #85

    Tu n-ai nici o luna ca expat si deja faci planuri de intoarcere, caci mori de dorul soacrei.

    Thumb up 0
  23. #86

    Un prieten a venit prin tara si a inchiriat masina, nu stiu cum a dat de firma aia. In seara dinaintea plecarii a dormit la mine, ca a doua zi sa poata pleca linistit. Era cu nevasta, doi copii, bagaj. Cum a ajuns pe la 7 seara am mancat, ne-am relaxat, ca aranjase sa predea masina la ora 23, la aeroport.

    Si pe la 8 incep telefoanele. Il suna un alt prieten la care statuse si al carui numar de telefon il daduse alora de la firma de inchiriat masini. Cica il amenintasera ca dau masina furata daca nu vine cu ea la ora 9. Pretenul ala era disperat de cele doua telefoane primite de pe numere diferite. Suna omul la firma, le explica faptul ca inchirierea era pana la 11 seara. Ok, nici o problema. Pretenul il suna iar, ca aia trecusera la amenintari, ca au dat masina la politie ca furata, ca vin peste el sa-i ia masina. Ma uitam cum situatia degenera dramatic, omul era disperat sa-i linisteasca pe dementii aia, care sunau de pe mai multe numere toate numerele de contact pe care le daduse si amenintau. Cu el erau ok la telefon, dar cu neamurile si prietenii erau raketi. Pana la urma plecam la ora 22 sa lasam masina la aeroport. Omul luase masina din centrul capitalei, nu stia unde s-o predea. Cautam pe net firma, gasim site-ul, locatia, undeva peste drum de IKEA. Ajungem acolo, bajbaim si nu dam de ea. Intrebam paznicii, nimeni nu stia de firma aia. Era acolo o firma cu nume asemanator, dar nu exact. Greseala, cautasem gresit, nu era aia. Mai suna o data, vorbeste cu dementii, afla ca e in spatele aeroportului, intre timp aflu si eu de pe gmaps locatia. Noroim masinile ca dracu pe un drum desfundat, gasim saivanul cu masini. Un gard de sarma, niste proiectoare, o ghereta si un tigan sfrijit ce pazea masinile.
    Tot frumos si ingloritor, inca 38 de euro pentru intarziere, desi ora de predare convenita era 23 si eram acolo cu 20 de minute mai devreme. Pentru ca niste jeguri de tigani samsari si-au facut firma de inchiriat si opresc 500-800 de euro garantie si te au la mana.

    Thumb up 0
    • #87

      Finch: pe contractul de închiriere scrie ora când trebuie returnata mașina.

      Ursu: eu sunt chiar la capitolul închiriat mașina in RO. Dar aterizăm la Cluuuuuuj si pe website văd doar București. Bummer! :(

      Thumb up 0
  24. #88

    @Ursu

    ar fi fain daca ati gasi o modalitate tehnica pe site astfel incat atunci cand nu sunteti online pe chat (pot sa imi imaginez ca oamenii mai si dorm :D ) sa nu mai scrie "Ai intrebari? We're online" ci sa scrie altceva mai conform realitatii, gen "Ai intrebari? Pune-le si iti raspundem imediat ce ne trezim, pornim calculatorul si apucam sa le citim". Nu de alta, dar unii, asa, ca mine, chiar pun botu' la vrajeala cu we're online si pun intrebari atunci cand dormiti. Chiar eram curios care-i faza cu taxa fixa pe zi in loc de garantie. Vise placute si voua.

    Thumb up 0
  25. #89

    Si cheia o lasi sub pres.... rullzzz....

    Thumb up 0
  26. #91

    Salut,

    La cat de misto raspunde userul Ursu pe aici, poate sunt eu doar un hater putin ofticat.

    Am incercat si eu azi laudatul serviciu, dupa ce am citit articolul lui Cetin. Pentru mine, este acelasi gust puternic si amarui avut si cu alti rent-eri auto de pe la noi.

    Calatoresc in fiecare saptamana inspre/dinspre Romania si am vrut sa rezerv o masina pentru o zi, incepand de azi (deh, atat am nevoie), dar tura asta de la ZoomRent.
    Bun, optiunea era disponibila pe siteul lor (am urmarit site-ul vreo doua zile, aceleasi preturi si masini disponibile, un pic de bala pe la Touareg). Preturile foarte ok, aleg o Skoda, o rezerv pe site (cod rezervare R40ANPLLL), sun la ei pe numarul afisat pentru niste extra confirmare si niste intrebari si raspunde o voce de domn trezit din somn (daca e chiar mr. Ursu, nu strica inca o cafea :) ):
    - Alo ?
    Eu putin descumpanit, crezand ca am gresit numarul:
    - Buna ziua, ZoomRent?
    - Da!
    Mai urma sa intreb daca nu cumva deranjez.
    - Vroiam sa va intreb cateva detalii. Vreau o masina pentru o zi. Puteti sa-mi confirmati cum se plateste garantia? (obisnuit fiind cu surprize).
    - Pai sa stiti, sub 3 zile se plateste cash. Dar oricum, sa vedeti, in perioada asta mai greu sa inchiriem sub 3 zile. Cu Pastele, astea, mai complicat.
    Hater note: In T&C precizeaza ca se poate plati cu cardul de credit garantia pt orice perioada, nu doar pentru rezervari peste 3 zile. Dar tot n-ar fi o problema asta.
    - Am inteles, dar pe site vad ca masinile sunt disponibile ...
    - Da, dar sa stiti, masinile au fost prelungite si nu s-a updatat site-ul.
    - Asadar imi spuneti ca nu pot inchiria o masina, oricare, pentru o zi incepand de azi?
    - Nu se poate, nu avem nimic disponibil.

    Mda, de regula asta e tactica clasica cand n-au chef sa inchirieze pt perioade scurte, mai ca mi-ar fi dat daca ceream minim 3 zile.
    Ma gandeam deja cum reinventeaza ei roata si ce serviciu deosebit ofera, in timp ce verificam iar siteul cu vreo 14 masini disponibile fix pentru data pe care o vreau.
    Iar daca site-ul chiar nu se updateaza functie de ce e disponibil si chiar toate masinile erau date (mira-m-as), sanatate si virtute, asta nu e problema mea si it sucks.
    Noroc ca am sunat, ca pe mail nici n-am primit inca refuz la rezervare.

    Deci cum ti-e norocul. Cand e mai greu, cand e imposibil, cand cine stie, site-ul nu se updateaza, tragi un loz si vezi ce iese :)

    Thumb up 1