Mă enervează maxim procedurile de la aeroporturi, cu dezbrăcat, descălțat, descurelizat și scos laptopurile din rucsacuri. Eram, miercuri, cu copiii în aeroport, 10 tăvi pline de haine, geci, ghete, curele, rucsacuri și 4 laptopuri, scoase la vedere, puse cât mai sus, ca să vadă toți cei din jur ce ai de valoare la tine, cine știe ce pică.

Pe de altă parte, cât de departe par a fi vremurile în care unitatea principală de care puteai dispune era un PC greu de 15 kilograme, cu un monitor de 20 de kilograme, o tastatură mecanică apropiată de tastatura unei mașini de scris (pentru cei mai tineri, înainte de PC-uri și imprimante, oamenii scriau la instrumente numite mașini de scris, care aveau un fel de tastatură ca a mașinii Enigma și loveau cu niște ciocănele murdare de tuș într-o coală de hârtie) și un maus legat cu o sfoară de fundul calculatorului, maus care nu era laser, ci avea o bilă pe partea de jos.

Când mi-am luat primul laptop, acum o sută de ani, mi s-a părut magie. Aveam deja internet în casă, eram destul de puțini pe vremea aia. După aceea a apărut și un router și țin minte, într-o seară, cum țopăiam fericit prin casă și strigam la nevastă-mea Băi, uite ce a avansat tehnologia, mă uit pe laptop, wireless, la un film care este pe hard diskul aflat pe PC, în cealaltă cameră! Înțelegi??

Bine, nevasta nu a fost fully impressed, doar eu eram atât de entuziasmat, dar rămâne ideea.

Well, a trecut timpul, a trecut mult de tot. Acum avem cloud și nu ne putem imagina cum am putea trăi fără să existe conexiunea permanentă la internet a telefoanelor și a tabletelor. Iar eu mă enervez că trebuie să scot, la securitatea aeroportului, patru laptopuri.

The times, kids…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.