Am scris, în primul articol, despre bucuria meselor în familie, de ce îmi place să iau masa în familie, de ce îmi place să gătesc pentru familia mea și cât de mult prețuiesc clipele în care ne strângem toți la un loc, în fața unui fel de mâncare apetisant, bucurându-ne fiecare de prezența celorlalți.

Dar, în același timp, în contrapartidă, există familii de oameni care nu pot să facă asta. Poate nu au capacitatea financiară de a o face, nu au spațiu suficient pentru a sta toți la masă, nu au unde găti pentru toată lumea sau, pur și simplu, nu au suficienți bani pentru ca acea masă împreună să fie o masă care să aducă fericire pentru participanți și, de ce nu, sațietate.

Având în vedere aceste lucruri, Delikat, împreună cu Crucea Roșie Română, a avut inițiativa de a sprijini financiar, până la sfârșitul anului 2017, 7 familii mai sărace din România. Astfel, cele 7 familii au primit, în fiecare săptămână, o masă în familie cu toate cele de cuviință și, în plus, o bucătărie echipată cu toate electrocasnicele practice de care au nevoie.

În cadrul acestei inițiative, am fost ales, împreună cu Julius Constantinescu și Ela Crăciun, să mergem și să vizităm una din familiile ajutate de Delikat și Crucea Roșie Română și să luăm împreună una din acele mese.

Așa că, cu cățel și purcel, pe la sfârșitul lui noiembrie, l-am luat pe Julică de-o aripă, ne-am suit în mașină și am decolat spre Galați, să ne întâlnim cu familia Ioan și să luăm masa împreună. Oh, well, sincer să fiu, nu eram pregătit să întâlnesc ce am întâlnit.

Familia respectivă stă cu chirie în două camere, într-un bloc cu 4 etaje din Galați. Chiria este de 650 de lei pe lună. Sunt mama, tatăl, 3 copii și bunica, cu deficiență de vedere. Băiatul cel mare este la școală, în clasa a 5 a, fetița mijlocie în clasa 1 și cea mică la grădiniță. Tatăl este plecat, la muncă, în afara țării

Mama nu muncește dar își caută în mod activ de muncă, numai că, în Galațiul anului 2017, locurile de muncă nu înfloresc pe toate drumurile, sunt foarte puține și foarte prost plătite. Și totuși, copiii, când au venit de la școală, erau curat îmbrăcați și îngrijiți, se vedea că cineva are grijă de ei.

La fel și casa, deși evident sărăcăcioasă, era foarte curată și îngrijită, doar că era foarte, foarte mică și neîncăpătoare pentru noi toți, cei de acolo.

A fost o senzație foarte ciudată pentru mine să iau masa cu familia Ioan. Îmi era imposibil să nu compar, în minte, desigur, cu mesele mele de acasă, cu copiii mei, cu atmosfera. Pentru mine, copiii sunt o coardă foarte sensibilă și, în timpul mesei, nu o dată am simțit lacrimi în ochi, privindu-i pe acei copii.

Dar am încercat și sper, am reușit, să trec peste și să îi facem să se simtă bine și fericiți. Au sporovăit despre ale lor în timpul mesei, ne-au povestit de la școală întâmplări, am aflat că băiatul cel mare are numai note de 10. Asta am reușit să smulg greu de la el, fiind destul de timid și interiorizat. De multe ori m-am identificat cu el, pentru că și eu am venit dintr-o familie săracă, cu probleme, și eu știu ce înseamnă să îți fie foame și să îți privești părintele care e disperat, neștiind unde să se mai îndrepte pentru a ne pune mâncare pe masă. Am încercat să îi spun să țină capul sus, pentru că, dacă este omul care cred eu că va deveni, lucrurile vor fi, cu siguranță, mult mai bune. Sper din suflet că m-a crezut, pentru că e complet adevărat.

Știți, oricât de mult ți s-ar tăbăci pielea lucrând în presă, publicații, totuși, atunci când intri în contact direct cu drama, e foarte greu să nu fii impresionat. Ne-au povestit cum bunica a avut un ajutor pentru orbi, care a devenit, brusc mai mic, pentru că…nu se știe. Primeau un ajutor de la stat pentru plata încălzirii, nu îl mai primesc nici pe acela. Și totuși, vorbeau cu speranță și țineau capetele sus.

Da, a fost o experiență memorabilă, dar grea. Pentru că tot timpul voi compara discuțiile de la masă de la mine de acasă, unde ne povestim ce am mai făcut în timpul zilei, ce prostii a mai făcut Andrei la grădiniță, ce cămășuță albă visează Aisha sau de care jucării s-au mai plictisit, versus discuțiile de la masa familiei Ioan care, câteodată, se concentrează pe Avem ce să mâncam mâine?

Nu mai spun de jucării, au fost atât de fericiți de jucăriile pe care le-am adus și erau așa de nerăbdători să le asambleze, parcă ne spuneau să mai tăcem o dată din gură și să scoatem jucăriile. Nu mai zic de dulciuri… Ca să înțelegeți, oamenii aveau păstrate, pentru revelion, 3 cutii de cola, urcate sus, pe un raft…

Puteți să vedeți în filmulețul atașat ce s-a mai întâmplat și cum sunt oamenii. Eu sper doar că am putut să redau, cât de cât, atmosfera de acolo și să vă aduc aminte că există oameni pentru care toate zbaterile noastre zilnice sunt niște glume fără sens, în fața zbaterii de a face rost de mâncarea zilnică pentru copiii lor.

Publicată de Cetin Arhi Ametcea pe Marţi, 19 decembrie 2017