Bârfeam în gura mare ieri cu Luna, profitând că suntem înconjurați de grețili mițili, cum facem noi, vorbind tot timpul, tot felul de prostii. Și se apucă a mea să îmi spună o chestie gen Îți mai aduci aminte de cartea aia de când eram noi mici, Căluțul cocoșat, ce mișto era și ce ilustrații avea? Moment în care am pufnit în râs, realizând că între copilăriile noastre sunt ceva ani și 2 epoci complet diferite, ea fiind născută fix în anul loviturii de stat a lui Iliescu iar eu fiind născut în anul când Ceaușescu a devenit președinte.

În copilările mea nu existau așazisele cărți ale copilăriei. Singurele cărți care se editau și de care gemeau librăriile erau cărțile tovarășului și ale tovarășei, plus cărțile rusești pentru copii.
Din cărțile rusești aflai despre Micuța Mașa care, în vâltoarea războiului, a găsit printre ruinele de la Moscova un cartof. Și fiind o vajnică komsomolită, ea nu a mâncat cartoful, deși îi era foame. S-a dus acasă, l-a tăiat în 4 și l-a pus în pământ. Din el au ieșit mlădițe care au rodit cartofi. Pe care i-a tăiat în 4, i-a băgat în pământ etc. Anyway, micuța Mașa a reușit o recoltă demnă de un colhoz, pe care a strâns-o și a dus-o la komsomol, pentru că soldații sovietici aveau nevoie de cartofi, nu copiii lor.

O altă carte era despre Kasâm, fiul Lidmilei. Kasâm era un fiu de nădejde, muncea 3 zile de muncă într-o zi la colhoz, spărgea piatra cu pumnul și era căsătorit cu Nadejda. Dar a venit războiul și a trebuit să plece la luptă, să apere țara de cotropitorul neamț. Pe front a fost cel mai curajos soldat, cu fiecare împușcătură omora câte un german, ca să nu risipească gloanțe, grenadele lui spulberau companii întregi și muzica fluierului său, seara, însuflețea tot frontul de până și nemții plângeau, în tranșeele lor. Din păcate, Kasâm a murit, eroic, atacat de 12 tancuri Panther, pe care le-a eliminat singur, dar o explozie i-a retezat picioarele. Alergând pe cioturi, a mai plasat o mină sub un al 13 lea tanc, după care a murit, liniștit și fără dureri, zâmbind în timp ce șoptea Nadejda, liubi maia.

Nadejda, acasă, a primit demnă vestea morții lui Kasâm. Nu a vărsat nicio lacrimă, așa cum se cuvine unei femei sovietice, ci sa întors spre fiul lui Kasâm, gata născut și i-a șoptit Ai avut cel mai mare noroc, tatăl tău a fost un erou sovietic. După care a plecat la câmp, pentru că lupta sovietică nu ținea cont de durerea ei.

Și câte au mai fost. Cartea cu Maxim, portarul sovietic care fusese, la început, culegător de harbuji și descoperit de un antrenor care a rămas uimit de cum prindea Maxim pepenii de la distanță. Eroul Vanea, cel care făcea locomotive la strung și care, la sfatul unui strungar sovietic, erou al muncii socialiste, a realizat un cuțit de strung cu tăietură negativă, cuțit care a triplat producția și a redus enorm pierderile. Maxim a avut și o perioadă neagră în viață, când s-a îndrăgostit de o colegă de muncă, dovedită în final ca spioană, dar și-a revenit din greutăți și a dat țării și mai multe locomotive.

Da, erau și alte cărți. Din când în când, găseai, în librării, niște editări de-alea lui Jules Verne, Legendele Olimpului, Calistrat Hogaș, Călinescu și încă câteva titluri. În rest, baza, dacă voiai să citești, erau bibliotecile și vărțile vechi ale vecinilor, cu Pardallian și restul de eroi. Nu am înțles niciodată de ce era penuria asta de cărți. Am înțeles, mâncarea o trimiteau la export, dar cărțile unde rahat le trimiteau?

Care v-au fost cărțile copilăriei? Ați avut norocul să vă treziți într-o lume cu povești adevărate sau ați fost din gașca celor care citeau cu capra își găsise capetele rânjite și năclăite de sânge ale iezilor la ferestră?