Poze-concert-Veil-Of-Maya-la-Bucuresti

Eu nu merg la concerte, din cauza Primului Principiu Acustic al lui Cetin. PPAC stipulează drept lemă că nicio piesă muzicală nu sună mai bine în concert decât în varianta de studio, cea în care s-a muncit luni întregi la ea, la care fiecare sunet a fost pus cu mâna de un inginer de sunet bun etc. Variantele în care artistul behăie de oboseală pe scenă sau Și-acum hai, să vă aud pe toți mă lasă profund rece și nu sunt dispus să dau bani pe ele.

Desigur, în adolescență am fost și eu la câteva concerte, majoritatea, dacă nu toate, la arenele romane. Dar era, pentru mine, momentul în care mergeam acolo doar ca să pot să mă bag la pogo și să dau din cap. Da, am avut părul lung și făceam și de astea. Tinerețe, ce să-i faci.

Ideea e că văd tot mai des plângeri peste tot despre cum oamenii nu știu să se poarte la concert. Oameni care îți țin telefonul în ochi, ca să poată filma, oamenni care fumează lângă tine, pentru că e aer liber, deci e permis, oameni care își urcă femeile în cârcă, să vadă păsărica mai bine, durându-i fix în cur de cei din spatele lor.

Întrebarea mea este: Dacă vezi că în fața ta, un tip și-a pus grasa în cârcă, dacă vezi că în fața ta un bou stă cu mâinile în aer, ca să filmeze el concertul, de la 100 de metri, cu telefonul, dacă vezi că un țăran și-a aprins țigara în înghesuială, pentru că el nu poate fără țigară, DE CE NU ÎI ZICI? Alo, prietene, dă-ți umflata jos din cârcă, că bani ca să îi văd curul îți dau mai încolo, acum avem altă treabă. Stinge, ghiorlane țigara. Închide telefonul, că nu am plătit bilet ca să îți văd ție ecranul.

Nu, serios, oamenii aceia sunt niște țărani la modul peiorativ. Ei chiar nu știu că ceea ce fac e de căcat. Cineva trebuie să le atragă atenția. De ce nu o faceți?

Foto Metalhead