Ca proprietar de casă la porumb și locuitor al circumscripției Mama Naibii, chiar am nevoie de un magazin de hypermarket așa cum e cel de la Carrefour. Pentru că, desigur, nu poți merge per pedes la magazin și, dacă mă duc să iau o sticlă de ulei, mă întorc și cu cauciucuri de iarnă, role și niște jucării funny.

Așa că lansarea noului magazin online de către Carrefour a fost o geană de lumină aruncată în tenebre. Chiar mă miră faptul că lansarea a fost destul de tăcută, alții ar fi făcut tam tam până la cer. Mai ales că magazinul arată și se simte foarte bine la taste.

Sunt unele puncte forte care îl ridică foarte mult în ochii clientului mediu, ca mine.
Primul ar fi numărul extrem de mare de produse din magazin, peste 150 000. Iar acum au inclus în el și magazinul de textile marcă proprie TEX. Noul magazin online, practic, grupează cele 4 situri anterioare Carrefour, fiecare dedicat unei anumite categorii.

Există un marketplace pentru partenerii Carrefour. Crește numărul de produse, crește competiția și ceva mă face să cred că cei de la Carrefour chiar verifică ce parteneri au și ce produse listează pe situl ce le aparține. Și este o gamă largă de produse
non-alimentare: electronice și IT, electrocasnice, mobilier de grădină, articole bebeluși, jucării și jocuri de copii, acestea fiind livrate oriunde în țară.

Una din cele mai bune implementări este aplicația Carrefour Pay (link android / iOS), cea cu care poți verifica prețurile la raft și cu care poți plăti direct la casa de marcat. Asta pe lângă serviciu Casa ta – Self Service, prima casă de marcat unde clienții au posibilitatea să scanze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate.

Și nu neapărat ultimul, existența unui depozit logistic la Ștefăneștii de Jos, lucru care te asigură că comenzile tale nu sunt preluate de la raft de un om poate ocupat cu multe alte chestii în ziua aia, ci de cineva care doar asta face și știi că se ocupă de tine în mod special.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.