Catharsis: Am crescut cu un tată violent

Sunt un cititor zilnic, dar nu am comentat niciodata. Asa sunt eu, nu comentez in public, nu am facebook sau alte conturi de socializare, desi folosesc internetul 12 ore pe zi.
Nu imi este frica de moarte, am privit-o de atatea ori in ochi ca pot sa zic ca ne stim.
Am vazut articolul despre coltul de catharsis si de atunci m-am gandit sa scriu, dar nu eram hotarat, nu stiam ce sa fac, cum sa continui dupa…acum am decis si cred ca sunt suficient de matur si de intelept pentru ce am decis. Nu este in graba, este dupa o lunga gandire…poate ca nu va intelege nimeni, dar consider ca pe o parte este normal sa fie asa.

Nici nu stiu cum sa incep. Nu as vrea sa scriu prea mult, dar vom vedea ce iese la final.
Acum, la aproape 30 de ani am realizat de ce in clasa a 4a ma eu eram singurul care nu intelegea de ce nimeni nu se bucura de moartea unui coleg de clasa. Pana recent nu puteam sa imi aduc aminte mare parte din viata mea. Blocasem cu succes multe amintiri urate, majoritatea din copilarie, dar brusc au revenit si au pus stapanire pe mine. Practic nu mai dorm noaptea, nu mai sunt bun de nimic ziua, ma enervez din orice si pe oricine si nu reusesc decat sa ranesc si sa supar oamenii la care tin cel mai mult.

Mi-am adus aminte de cum intelegea omul care vroia sa fie tata sa isi creasa copii si sa isi tina familia unita…Asa credea el, ca o nevasta tot timpul cu ochii vineti sau fata sparta de la pumni si copii batuti pana isi pierdeau cunostinta…si nu conta ca era de fata cineva sau nu, asta este si mai grav cand practic cineva ar fi putut sa intervina.

Dar nu era asa, cand intervenea cineva, tot timpul se finaliza cu promisiuni ca nu este asa grav si ca din pacate el este cel care este terorizat de sotie si copiii care nu fac nimic bine si nu sunt deloc cu ar trebui sa fie…si murea el de rusine in societate din cauza noastra…apoi dupa promisiuni era si mai rau.

De cate ori nu ma trezeam seara speriat, tremurand cu mainile inclestate si o plapuma pe mine, afara era vara, iar tot ce imi aminteam este ca a inceput scandalul pe la ora 11, iar eu am luat bataie si nu imi amintesc nimic din ce s-a intamplat pana seara. Probabil ca am lesinat, probabil ca nu mai tin minte, altceva sigur nu avea ce sa fie, nu?

Dar asta se intampla cand aveam vreo 5 sau 6 ani, iar pana la 10 ani cand nu intelegeam de ce nu se bucura nimeni ca a murit tatal colegului asa erau majoritatea zilelor si serilor la noi in familie. O perioada din viata care mi-a lasat semne atat psihice cat si fizice.

Am probleme la coloana si o operatie facuta la coloana, in partea lombara, acum nu pot decat sa merg si sa stau, nu pot sa practic niciun sport, nici macar sa car cumparaturile din masina pana in casa, toate astea „datorita” experientei numita: copilarie.

Cu timpul devenea si mai rau, crescand, cap de la 14 ani, am fost nevoit sa imi salvez pe rand mama si sora de la moarte din mainile lui. Si mereu sfarseam cel mai „sifonat”, dar nu stiu cum de rezistam si ma luptam cu el parte in parte, el fiind om in toata firea si avea ceva forta.

Apoi pazeam toata noaptea de teama, iar zilele urmatoare aveam tot timpul grija sa nu ramana singur cu cineva in casa ca sa nu se razbune. Sau cand mama era epuizata si nu mai putea sa mai lupte si lua somnifere cu pumnul si o pazeam toata noaptea sa nu adoarma… Si tot ce am crezut atunci ca va fi bine pentru mine a fost sa fac tot posibilul sa plec cat mai departe. Si am plecat, intr-un final, la 18 ani…m-am mutat intr-un oras mare de tot, la sute de kilometri distanta, impreuna cu sora mea care isi gasise un loc de munca in marele oras.

Si chiriile erau foarte scumpe, iar salariul nu ajungea decat pentru chirie si intretinere, rar mai reuseam sa avem cate ceva. Si eram la facultate, aveam daor 2 tricouri si nici macar un leu pentru orice altceva. Strangeam monede de pe jos apoi mergeam la cel mai indepartat magazin pentru ca imi era rusine sa ma vada ca tot timpul cumpar o paine doar cu monezi.

Mi-a luat aproape 20 de ani de atunci sa inteleg de ce la 10 ani ma bucuram de moartea unui om. Percepeam normalitate ce traiam, scandalurile se intamplau atat de des incat ajunsesem sa cred ca asa e normal la toata lumea. Iar moartea era „scaparea”…
Dar am inteles acum, in cele din urma de ce si mai ales am inteles cat de mult mi-a afectat tot ce am trait pana acum. Ce s-a intamplat in trecut mi-a afectat toate deciziile din viata si ma vor urmari toata viata.

Crezusem pana recent ca am depasit problemele si ca am trecut peste, dar s-a dovedit ca nu trecusem. Mi le-am amintit si acum parca ma afecteaza si ma dor mai tare. Acum mi-am dat seama ca a trecut o treime din viata si toata mi-a fost afectata pana acum si ma gandesc serios ca si viitorul va fi la fel.

Pana acum am fost mai tot timpul trist, singur, nu reusesc sa imi fac prieteni sau sa cunosc oameni noi, iar cand o fac ii pierd instant. Sunt tot timpul stresat, tot timpul suparat si nervos si ma simt rau in fiecare zi, am tot felul de dureri fizice provocate de stres.

Asa ca incep de astazi sa fiu optimist, am decis ca nu mai are niciun rost sa continui asa. De azi vreau sa incerc sa ma schimb, sa incerc sa devin un om cat mai normal, poate sa am o familie, sa ma lupt sa ofer copiilor tot binele si toata bunavointa din lume.
Merg deja la psihoterapie, incerc sa devin un om mai bun, mai increzator si care sa mai vada si altceva in afara de partea intunecata. Si sper sa reusesc.

Este perioada sarbatorilor, eu sunt mai trist ca de obicei, din cauza singuratatii. Imi lipseste afectiunea, imi lipesete iubirea, intelegerea. Am nevoie de cineva cu care sa vorbesc, sa comunic, sa ne intelegem si completam reciproc.

Dar incep de acum sa fac tot posibilul sa schimb starea aceasta si sunt hotarat, iar peste 1 an sa pot sa am si rezultate.
Eu unul practic sper ca povestea lui Mos Craciun, un batranel darnic care impartea copiilor neajutorati este reala, pentru ca cea cu isus si dumnezeu sigur nu este, altfel nu ar trai nimeni asemenea eperiente.

Dar ce fac la finalul anului urmator cand trag linie si nu vad rezultate, dar mai rau realizez ca eu ma simt mai rau si sunt mai trist? Ma gandesc ca voi concluziona la anul, iar intr-un final poate o sa ma bucur ca la 10 ani.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

sau în Cont: RO34INGB0000999907997658

40 comentarii

  1. #1

    Doar faptul că mergi deja la terapie și că ai sumarizat experiențele tale aici sunt un pas în direcția remodelării pe care ți-o dorești. Succes! Pune articolul la semne de carte și recitește-l peste un an. Cu siguranță va fi altfel atunci.

    Thumb up 96
  2. #2

    Incearca la un ONG sa sprijini copii si tineri care trec prin asa ceva.

    Thumb up 44
  3. parintii habar nu au cat rau pot sa faca copiilor. faza cu „e mic si nu isi va aminti” este o prostie…
    Trist este ca in Romania inca se intampla lucrurile astea si nimeni nu face nimic. este incredibil 🙁

    Thumb up 46
  4. #4

    Am inceput dimineata bine, dar acum ma simt foarte trista, citind postarea ta.
    Faci foarte bine ca mergi la terapie. Daca terapeutul nu ti se pare ca te ajuta, schimba-l, dar nu renunta. Va fi bine.
    Nu renunta nici la planurile tale. Pune-ti pe hartie, ce vrei sa realizezi, apoi ia-o cu pasi mici. Micile victorii, te ajuta sa mergi mai departe.
    Nu am cum sa te ajut, sa iti zic ca totul va fi bine si sa iti explic ca viata e roz, dar nu o vezi tu. Asta depinde doar de tine si de vointa de a privi in fata, de a lua in piept ziua de azi si de a realiza ceva, oricat de marunt, dar care te ajuta sa devii mai bun. tu iti colorezi singur, viata in roz. Nu astepta sa o faca cei din jurul tau.
    Trecutul bantuie, dar, doar tu esti cel care ii da voie sa te ajunga. Acum esti matur, ai libertatea de a face ce vrei si de a nu mai da socoteala nimanui.
    Fa-ti curaj si priveste in fata, cu optimism. Fa-ti prieteni, pe rand. Sa stii ca 100 de prieteni, nu garanteaza fericirea. Cateodata, 1-2 prieteni zdraveni, sunt tot ce ai nevoie.
    Inconjoara-te de oameni care gandesc ca tine, oameni care gandesc productiv, oameni care au aceleasi hobby-uri ca tine, oameni cu care sa ai ce discuta. Oamenii toxici, negativi, care se plang non stop, nu au ce cauta langa un om, care, incearca sa isi schimbe viata in bine.

    Si inca ceva: fericirea si lucrurile bune vin si daca ajuti tu pe altii, mai intai. Fa-i cuiva ziua mai buna, fie ca o faci cu o vorba buna, fie ca iti ceri iertare ca ai gresit, fie ca ajuti un coleg de munca, sau oferi un cadou.
    Sunt lucruri marunte, dar care te ajuta pe tine, sa te convingi ca esti un om bun si ca meriti tot ce e mai bun.
    Capul sus!

    Thumb up 43
  5. #6

    Nu-i de mirare ca in Romania violenta in familie nu este niciodata luata in serios, cand la articolul de ieri cu vecinii scandalagii, un sfert de comentarii il intrebau pe OP de ce il intereseaza pe el de ce fac altii, ca daca se bat si ajung la spital sau altceva macar scapa de ei. Ca de ce le place romanilor sa se bage in cearta altora. Din contra in pula mea, intr-un bloc cu doar 6 apartamente in care toata lumea cunoaste pe toata lumea 100%, daca era in alta tara mai occidentala, aia doi erau deja mutati de acolo si poate tipul era deja de mult la inchisoare.

    Asa este si cazul tau intuiesc, daca ai stat la bloc cu siguranta scandalurile se auzeau la cateva etaje vecine voua, poate si afara in strada daca stateau geamurile deschise, dar atat timp cat oamenii auzeau si in loc sa intervina ziceau ca ” nu e treaba lor ” nu a putut sa va salveze nimeni nici pe tine nici pe sora ta. Din pacate, in toata partea asta a lumii ( nu doar in Romania, stati linistiti ), spiritul civic nu exista.

    Il vezi pe vecinul beat pe scara, in loc sa il ameninti ca suni la politie daca face scandal, razi cu vecinii tai si zici hahaha, iar se duce asta sa o bombardeze pe nevasta-sa sau pe copii. Hahahah le da box.

    Sper ca ai in plan sa te razbuni pe tactu, il lasi sa mai imbatraneasca putin, apoi daca tu nu poti, iti pui juma de salariu la bataie pentru cineva care sa il calce in picioare. Adica eu stiu ca nu as lasa treaba asa .

    Thumb up 47
    • #7

      Ventor, ai probleme la cap, jur. Am mai citit comentarii retardate, de la tine, dar cu ultimul paragraf, ai pus capac.
      Eu zic sa treci pe la un psihiatru, nu de alta, dar felul in care scrii si lucrurile pe care le sugerezi, tradeaza un caracter extrem de violent si o gandire obtuza, de ghertoi . Nu esti cu nimic diferit de tatal autorului.

      Thumb up 46
    • #8

      Sunt cocalar, intr-adevar, si imi pare rau ca in opinia ta, am probleme la cap pentru ca nu consider ca un om care timp de 18 ani si-a torturat sotia si cei 2 copii mici, ar trebui sa scape doar cu o bataie pe umar si cu un ” lasa-l ca imbatraneste singur, suntem mai buni decat el ” . Eu nu consider insa ca ai probleme la cap, ci ca doar esti proasta. O zi deosebita sa ai 🙂 .

      Thumb up 53
    • In general persoanele violente sufera de complexul omului mic, al piticului. Sper ca despre asta este vorba si nu despre aia barbateasca de care ne este rusine cand atarna mica si neajutorata!

      Cum dracu sa-l calce in picioare? Tu nu ai lasa treaba asa pentru ca nu ai trecut prin asta. Ai idee ce este in capul lui cand il vede pe tata-su, stiind ca i-a futut copilaria si ca a tinut loc de minge sau de sac de box? Probabil il uraste din tot sufetul dar ii este si frica de el in aceeasi masura!

      Thumb up 32
    • Esti prost. Tactu e tactu, indiferent ce ti-a facut. Poti sa il ignori, dar sa pui sa il bata? Ce cacat omule? Nici unuia care nu are legatura de sange nu e ok sa ii faci asa ceva. Te duci la el, ii expui problema si ii spui ca urmatoarea data cand o sa il mai vezi, e la inmormantarea lui si sa nu te mai caute.

      Thumb up 18
    • #11

      @Eu, „Tactu e tactu, indiferent ce ti-a facut”, asta e o mare tampenie. Nu stiu ce experiente ai avut in familie in trecut, insa multi care au avut probleme cu familia, nu stiu daca merg pe varianta asta si tac si inghit.
      Asta o zic oamenii care abuzeaza in familie „indiferent ce s-a intamplat, mama e numai una, unde da mama da cu dragoste si doar mama te iubeste cu adevarat”. Nu te incurajez sa te duci sa-i rupi muia, desi, sincer, daca in momentul ala ti-e viata ta sau a altor persoane pusa in pericol la propriu, poate ca nu e o optiune ignorat. Insa nici sa stai sa inghiti, sa ierti ca boul toata viata o persoana nedemna de atentia ta, doar pentru faptul ca te-a procreat. Apropo, de curiozitate, din punctul tau de vedere, care a fi definitia pe care ai da-o unei persoane cu rol de tata? Ce numesti tu „tata”, inafara de acele 2 minute de a da din cur in urma carora dupa 9 luni ne nastem?

      Thumb up 22
    • Nu ma refer la cazul in care e pusa viata persoanelor din jurul tau in pericol. Ma refer, ca dupa 20-25 de ani, e de cacat sa pui pe cineva sa il bata pe tactu ca te batea cand erai mic, asa ca razbunare. Daca omul ala nu te mai incurca cu nimic, il ignori si aia e. Daca pui pe cineva sa il bata nu esti cu nimic mai diferit de el. Sunt curios daca autorul a vorbit, cand a ajuns la maturitate, cu taicasu despre alea. Asta daca a avut cu cine vorbi, si ce a avut el de spus. Am luat si eu bataie, de cateva ori, le tin minte si acu, si cand a venit vorba de asta in familie, le-am zis ca pentru asta nu o sa las niciodata nepotii pe mana lor si au inceput sa planga. Aveau impresia ca lucrurile au fost normale si m-au transforat in ceea ce sunt azi, si ca fara ele ajungeam un drogat boschetar.

      Thumb up 8
    • #13

      eu pe taică-meu l-am lăsat să moară în chinuri, are cancer, nu mă interesează unde stă fix de-asta, să nu-mi vină vreodată ideea să pun pe careva să-i dea foc la casă, să-l ajute rudele alea ale lui care n-au ridicat un deget să mă salveze când m-a dat afară din casă la 16 ani; pe maică-mea o trimit la muncă acum, la pensie, când îmi cere bani că nu-i ajung, nu pot să uit cum pe mine mă ținea cu roșii și orez și scandaluri și bătăi, iar ea arunca banii pe fripturi și sucuri la pet când mergea la servici, mânca acolo să n-o văd eu (am descoperit-o de proastă ce era, m-a chemat odată să-i aduc nu-ș ce și am găsit-o cu mâncarea întinsă), tot liceul n-am avut decât 2 tricouri și alea primite cado de la colegi, băi, jegurile merită să moară-n chinuri, tocmai pentru că te-au tratat în așa fel încât să-ți dorești să mori, ăștia nu sunt părinți, sunt torționari dă-i în plm de infecți

      Thumb up 41
    • #14

      @Eu pe unele puncte sunt de acord cu tine la modul nu te duci sa-l omori ci iti vezi de viata ta. Problema e alta, ca la bully, sa zicem ca era un tigan care te-a terorizat in liceu tot timpul, zi de zi. Oricat l-ai ignora, oricat ai zice „eu imi vad de ale mele ca oricum la ce cocalar e ala, se ocupa altii de el si nu prinde 20 de ani liber”, chestia asta nu trece, tot vrei sa pui mana pe el cumva sa-i spargi fatzaul, desi, poate stii ca asta nu ar rezolva situatia.

      „Am luat si eu bataie, de cateva ori,”, nu compara ca te-a batut de cateva ori, cu a veni beat constant, poate aproape zilnic si a teroriza familia a-i lasa morti de foame si a-i lasa lati cu bataia de dimineata pana cand se culca altfel incat sa te gandesti ce frumoasa ar fi viata daca ala ar muri. Nu compara exceptii din viata ta, te-a batut de 2 ori ca ai spart geamul sau cacaturi punctuale si rare, cu amenintari zilnice ca te da afara, cu dat afara din casa, cu santaje de astea de tot cacatul la persoane lipsite de aparare, lasati in curul gol pe strada si facandu-i sa se milogeasca in genunchi de ala sa le dea voie inapoi in casa. Poate ca experientele tale sunt la km distanta de ce patesc altii.

      „Sunt curios daca autorul a vorbit, cand a ajuns la maturitate, cu taicasu despre alea” – Ce sa vorbesti? Eu vad lucrurile in felul urmator. Ce rezolvi acum daca vorbesti? Ce sa vorbesti si care ar fi beneficiul sa vorbesti cu un om idiot? Ce rezultat bun vezi tu ca ar fi? Crezi ca unul de asta de tine familia zilnic in teroare, are el gramul de inteligenta emotionala, sa stea sau sa asculte, sa isi imagineze si sa bage la tartacuta, sa recunoasca sau sa incerce sa se schimbe sau sa-si ceara iertare? Nu, serios, vezi vreun beneficiu in a discuta? Educatia o faci cu un om care iti da impresia ca e deschis si vrea sa fie educat, care vine la tine si zice „bah, zi-mi ce as putea face mai bine”. Ce educatie sa faci cu unul la 60+ de ani acum? Nu vad rostul, ideea mea in viata e ca oamenii nu se vor schimba niciodata radical. Dintr-un cretin nu poti deveni intelept peste noapte,e prea mare efortul sa te schimbi. Plus, care e beneficiul sa deschizi discutia? Sigur, pentru ei ar fi unul, „ok, te-am futut 20 de ani si acum, ca o floricica, as vrea sa stergem tot, sa ma ierti, ca si cum nu s-a intamplat nimic”. O sa-ti zica ca datorita lui ai ajuns aici, ca el te-a batut dar uite ce bine te-a educat, ca daca nu te tinea in teroare tu erai pe strazi. O sa-si atribuite meritul lui pentru efortul tau de a te schimba de a vrea sa eviti cu orice pret sa fii asa cu familia ta.

      Cum vad eu lucrurile, e bine sa-ti vezi de familia ta actuala de-acum inainte. Nici sa nu te mai gandesti sau sa discuti despre parinti sau sa ai vreo treaba cu ei. Trebuie sa te rupi cumva de trecut si cel mai simplu nu mai discuti despre ei. In timp nici nu ii vei mai tine minte. Ca la deceptiile alea din dragoste care o perioada nu trec. La revedere, drum bun! Daca nu o faci tu, altii nu o vor face. Trebuie cumva lasat trecutul in urma si ocupat doar de treburile tale, familia ta, copiii tai. Ocupa-te de familia ta si simtiti-va bine. Fara ura fata de parinti, dar ei trebuie uitati, lasati in mizeria lor sa se descurce cum pot si cred ei, bolnavi, saraci, asta e viata, fiecare are problemele lui si tu nu mai ai timp si energie sa imparti in alte locuri, pentru ca acum tu rupi din timpul, energia si resursele alocate pentru familia ta de acum. Trebuie uitati si lasati sa mearga mai departe singuri si daca vin la tine, trimisi la plimbare. Tu, acum, trebuie sa fii un model pentru familia ta, nu mai poti sa-ti investesti timp, emotii in trecut, de asemenea nu poti sa-i lasi sa vina sa se cace in capul tau, trebuie dat exemplu copiilor tai ca „pana la un punct”.

      Thumb up 10
    • #15

      Si inca o mica mentiune fata de „Tactu e tactu, indiferent ce ti-a facut”. A face un copil e primul pas in drmul lung spre a deveni tata. Pentru o secunda daca ti-ai imagina ca unii copii sunt facuti in teroare fata de femeie, batai, pumni, violuri, facutul copilului fata de astfel de persoane nu l-ai mai vedea ca un fel de chestie spectaculoasa. Tatal, (indiferent ce legatura de sange are cu tine, ca e vitreg, ca te-a adoptat sau ca te-a facut) e persoana care ar trebui sa te indrume si sa te ajute cu putina lui experienta, sa iti fie bine, sa te simti in siguranta, sa iti dea oportunitati sa inveti si sa ai din ce in ce mai multa incredere in tine, sa fii fericit macar acasa in cazul in care in alte locuri ai deceptii. E un proces lung in a fi tata, datul din cur 2 minute intr-o scurta pauza de pumni fata de femeie, nu iti atribuite rolul de tata.

      Thumb up 10
  6. Generatia copiilor cu cheia de gat a crescut in violenta (da, stiu, sunt si exceptii, eu nu ma incadrez in ele…). Nu am foarte multe amintiri din copilarie, iar acelea pe care le am sunt urate, violente, triste. Senzatia aceea de frica paralizanta si teroare probabil ma va urmari toata viata. Nimeni nu ar trebui sa treaca prin treaca ceva, cu atat mai putin un copil care preia asupra sa responsabilitati pe care n-ar trebui sa le aiba. Tatal meu a avut o ura patologica fata de mama mea si fata de mine, pe care si-a manifestat-o zilnic prin abuz fizic si mai ales emotional. Abuzul emotional a lasat urme atat de adanci incat la cei 32 de ani ai mei inca ma lupt cu consecintele dezastruoase pe care le-a produs. Ce e si mai trist e ca vad adulti in jurul meu (cu un anumit grad de educatie) care perpetueaza aceleasi comportamente absolut sinistre fata de propiii copiii, deoarece nu le constientizeaza. Multa vreme am crezut ca am trecut peste ceea ce s-a intamplat in pseudo-copilaria mea, dar totul s-a rostologit ca un bulgare de zapada care m-a lovit visceral: depresia. De un an fac terapie, am inceput sa ma simt mai bine, am invatat sa accept, dar sa nu iert, sa constientizez comportamentele nocive si sa incerc sa nu le mai repet.
    Sa nu va loviti niciodata copiii, sa nu ii abuzati emotional niciodata, fiti blanzi si empatici cu ei, incercati sa va transpuneti in lumea lor, incercati sa ii incurajati, nu le taiati aripile etichetandu-i, comparandu-i cu restul, umilindu-i.
    Pentru cei trecuti prin asa ceva: terapia este absolut necesara, poti sa „ingropi” trecutul intr-un sertar al mintii, dar totul se filtreaza prin el. Duceti-va la psiholog fara teama, fara rusine, e dreptul vostru sa va vindecati si sa puteti trai frumos.

    Thumb up 76
    • Taica-miu avea un manunchi mare de chei, care zornaiau tare inainte sa desuie usa de la intrare. Zornaitul ala inca ma mai paralizeaza azi, la 38 de ani, cand aud o cheie in usa…

      Thumb up 40
  7. #18

    Stiu oameni care au facut pace cu trecutul (re)considerand tatal violent sau mama betiva sau fratele incestuos sau saracia crunta ca pe un fel de accident care a lasat cicatrici. Adica mergi cu bicicleta, cazi, te lovesti si raman niste urme. Stiu, poate ca suna simplist, dar e un fel de a vedea lucrurile care functioneaza. A fost un accident, nu este o condamnare.

    A fost un accident, adica s-a terminat, n-a fost vina ta si nu mai e nimic de facut, nu trebuie sa repari nimic, nu esti o persoana mai rea decat altele doar prin faptul ca ti s-a intamplat tie un accident. Un accident depinde in mare masura de distributia statistica. De ghinion.

    Nu esti special(a) pentru ca ai cicatrici de la un accident, dar nu esti nici incomplet(a). Nu-ti lipseste nicio parte pe care ceilalti o au si tu nu. Poti sa te iubesti si cu cicatrici sau tatuaje penibile, facute la betie, chiar daca se vad.

    Faptul ca ai avut ghinionul ca ai primit de la Sfanta Distributie Statistica un tata defect (sa speram ca era un model care se fabrica in zilele noastre tot mai rar) nu te condamna sa fii tu insuti/insati la fel, cu acelasi defect. Exista viata si dupa un tata defect. De fapt, pentru cei mai multi oameni viata incepe cand devin adulti si scapa din familia de origine. Been there. Succes.

    Thumb up 131
    • confirm

    • Total de acord cu tot ce ai spus insa omiti partea in care iesi din casa si te lovesti de oameni si prejudecati. Vezi cazul Vaslui cu ai’ 7 indivizi sau cati erau. Am auzit de cazuri in care el a lasat-o pe ea in urma unor marturisiri de genul pentru ca nu putea trece peste. Si lista continua…

      Cicatricile alea nu te afecteaza atata timp cat nu sunt vizibile. Cicatricile de pe fata, de exemplu, atrag priviri (curioase, indignate etc.). Chestia asta cumulata cu o perioada mai proasta poate readuce o depresie mult mai usor decat aparitia depresiei initiale.

      Ai spune ca nu trebuie sa te deschizi in fata strainilor. Problema e cand crezi ca ai niste oameni care tin la tine, te deschizi in fata lor si te dau la o parte. Astea dor cel mai tare si din pacate se intampla.

      Greseala multor psihologi de scoala noua (adica tufele absolvente din ultimii ani) o reprezinta neumplerea golurilor lasate de astfel de evenimente si retrairea lor. Practic asta diferentiaza un “cel mai bun prieten” (si ma rezum strict la oameni cu capul pe umeri) de un psiholog. Ala din urma stie ca pe langa “sfaturi” si “vorbe de mine” trebuie sa faca si altceva. Nu ii poti spune unuia “bah vezi ca e de rahat societatea” si atat. Trebuie sa-i expui posibilele “pericole” la pachet cu o parti pozitive care sa compenseze teama si sa incurajeze socializarea.

      Sa nu crezi ca te contrazic… eu doar mi-am expus punctul de vedere la adresa societatii.

      Thumb up 16
    • #21

      insa omiti partea in care iesi din casa si te lovesti de oameni si prejudecati.

      Nu o omit, doar ca am ales constient sa nu ma incurce in vindecarea mea.

      Stii cum se zice, daca stai sa dai cu pietre dupa fiecare caine care te latra nu mai ajungi niciodata la destinatie. N-as vrea sa fiu iar acuzat de vreo mimoza de miserupism si de lipsa de sensibilitate (ca eu de felul meu chiar sunt un sensibil 😀 ), dar ma doare la bascheti de prejudecatile altora. Sa si le contina sanatosi si sa se bucure de ele. Suntem 7 miliarde. Avem cu totii de unde alege.

      Thumb up 20
    • #22

      Confirm spusele lui Corcoran. Insa, din 3 copii, 3 reactii total diferite la acelasi tata.
      Fratele cel mare e in depresie de foarte multi ani si a decis ruperea legaturilor cu parintii (desi mama este total nevinovata si a incercat mereu sa ne protejeze). Iar eu si sora am emigrat, dar l-am iertat. Sora a decis sa uite tot, eu nu. In schimb am iertat si am inteles ca el a fost abuzat la randul lui de catre bunicu si am decis sa rup acest lant vicios al abuzatului care devine abuzator.

      Cand mi-am luat ultimii pumni pe la 22 de ani, m-am uitat la el cu un dezgust pe care nu l-a putut uita nici el, chiar daca era foarte beat. Eu sunt un om puternic si el a urat asta cat am fost copil. Dar asta a dus la alegerea unui sot care ii este total diferit si care intelege ca unele gesturi (care sunt, de altfel, banale) pot declansa in mine niste panici ingrozitoare. Am identificat impreuna ce imi face rau si nu am mai experimentat acea frica de cativa ani.

      Thumb up 24
  8. Dramatica povestea, insa iti pot spune ca un om se poate schimba radical (in bine) intr-un timp foarte-foarte scurt.
    Imi amintesc ca pe la varsta de 18-19 ani, persoanele din jurul meu incepeau sa-si puna intrebari de genul: cat mai are asta pana o ia pe aratura de tot? Sau celebra vorba din popor: nenorocit a ajuns.
    Problema este ca ei aveau dreptate, iar in capul meu se conturase o imagine asupra propriei persoane pe care numai eu o vedeam. Si in urma unei tragedii m-am schimbat. Radical (in bine)!
    Ai incredere in capacitatea ta de schimbare si oricat de greu ti se pare asta sau oricat de negru a fost trecutul, trebuie sa crezi ca o sa reusesti sa treci peste. Si vei reusi!

    Thumb up 16
  9. #24

    Care moare, moare; care scapă, scapa; ce atata discuție. Cine nu mai poate, capul jos….

    Thumb up 5
  10. nu esti singur. la un moment dat cresti suficient cat sa iasa el mai sifonat ca tine. Nu e o experienta placuta sa dai in tatal tau si nici sa il pui la pamant pana ramane fara aer. nu esti singur.

    Mos Craciun exista, restul cu siguranta nu.

    Thumb up 6
    • #26

      Nu e o experienta placuta sa dai in tatal tau

      Ventor te-ar contrazice 😀

      Thumb up 34
    • Ventor vede lucrurile fara perspectiva emotionala.

      De multe ori violenta nici macar nu trebuie sa fie fizica. tot violenta este.

      Thumb up 9
  11. #28

    Unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut despre copilarie complicata, familii disfunctionale si (mai ales) facut pace cu trecutul este asta http://www.imdb.com/title/tt2378507/

    Spoiler: ˙ᴉnlnɯlᴉɟ lnlɐuᴉɟ ɐl ɐuɐd ǝᴉɐʇɐq ǝɔuɐuɐɯ ɐs ʌᴉznqɐ lɐʇɐʇ ɐɔ ɹoʌ ǝɹɐɔ ɹolǝɔ ʇɐpuɐɯoɔǝɹǝN

    Thumb up 4
  12. Sincer, ma ingrozesc teribil cand aud de experiente ca a ta. Cred a marea ta realizare e ca ai reusit sa ajungi pana aici. Sa fii coerent timp de 30 de ani de teroare zilnica. Sper ca sora ta si mama ta sunt si ele ceva mai bine.

    O sa fie dificil si trecutul asta groaznic o sa ramana, pana la urma, doar o amintire, la fel de groaznica. Dar vei trece peste. Metodele probabil ca sunt atat de multe incat, cu rabdare si intelegere fata de tine insuti, le vei gasi pe toate. Incearca sa meditezi la intreaga situatie, incearca sa intelegi – desi probabil ca nu vei reusi – ce a declansat toate aceste conflicte. Petrece si niste momente de introspectie, chiar daca va fi greu. In final, sunt ferm convins ca vei reusi sa te detasezi de destul de multe din experientele traite. Plimba-te, observa oamenii, animalele, plantele, integreaza-le daca poti in contextul in care traiesti tu. Incearca sa nu te mai enervezi chiar din orice, in fond, ai suferit deja destul.

    Poate ca suna ciudat, dar incearca sa te ocupi de ceva practic si nu intens fizic. Sa inveti ceva nou, un tradeskill. Nu stiu, tamplarie, habar nu am, dar ceva care sa te integreze si cu lumea, sa ai si alte tipuri de interactiuni. Eu as evita pentru moment chestiile cu potential depresiv, sentimentalist.

    Cu riscul de a o supara pe Georgi, javra aia descrisa de tine drept tata, ar merita calcata in picioare. Asta daca nu s-a rezolvat deja pana acum prin alte metode.

    Si inca o chestie, pentru tine si pentru ceilalti cu experiente negative care mai scriu aici: eu, personal, nu citesc experientele astea doar de forma, stand pe buda. Mie imi raman toate chestiile astea intiparite in cap, am 43 de ani si ma gandesc cat de fucked up este lumea asta a noastra, in ce bula traiesc eu si cat de nenorociti sunt altii pe langa mine. Si nu, nu mi se pare fair, si nu stiu cum v-as putea ajuta pe oricare din voi.

    Thumb up 26
    • #30

      Lol, nu ma supar. Evident ca asta merita, dar asta nu inseamna ca trebuie sa se recurga la asta.
      Razbunarea nu aduce nimic bun, pentru ca te aduce in trecut. Faptul ca te razbuni, prin aceeasi moneda, te infurie mai tare, nu te linisteste. Mai ales daca „tatal” considera ca nu a gresit cu nimic. Eu nu-s de acord cu ideea de a infrunta persoana care ti-a facut rau. Orice secunda petrecuta in preajma ei, nu aduce nimic bun. Cea mai buna solutie e sa se departeze, sa se „lepede” de trecut si de amintiri, sa invete sa se iubeasca, sa creasca, sa se incojoare de tot ce e mai bun si de oameni de calitate.
      Acum e matur, are o varsta la care poate merge inainte si e stapan pe propria viata, isi ia propriile decizii, nu mai da socoteala nimanui.
      Se stie ca razbunarea e arma prostului.

      Ok, il calca pe taica-su in picioare. Si? sansele sunt de 99% ca taica-su sa nu priceapa nimic si sa zica: „L-am educat cum am putut si uite cum ma rasplateste”.
      Un om care a avut putere sa isi loveasca copiii si sotia, atatia ani, pana la lesin, nu mai are cum sa invete din propriile greseli. E imun la asa ceva. Nu isi vede greseala in niciun fel, altfel, nu ar fi existat abuzurile neincetate.
      Nici macar justitia nu ii vindeca pe oamenii astia. Stau la puscarie 20 de ani si apoi, primul lucru pe care il fac cand ies, se duc si isi omoara familia pe care a abuzat-o atatia ani. Sunt o gramada de cazuri.
      Asta nu inteleg multi. De-aia zic… cu cat mai departe de el, cu atat mai bine.

      Thumb up 11
    • #31

      Lol, nu ma supar. Evident ca asta merita, dar asta nu inseamna ca trebuie sa se recurga la asta.
      Razbunarea nu aduce nimic bun, pentru ca te aduce in trecut. Faptul ca te razbuni, prin aceeasi moneda, te infurie mai tare, nu te linisteste. Mai ales daca „tatal” considera ca nu a gresit cu nimic. Eu nu-s de acord cu ideea de a infrunta persoana care ti-a facut rau. Orice secunda petrecuta in preajma ei, nu aduce nimic bun. Cea mai buna solutie e sa se departeze, sa se „lepede” de trecut si de amintiri, sa invete sa se iubeasca, sa creasca, sa se incojoare de tot ce e mai bun si de oameni de calitate.
      Acum e matur, are o varsta la care poate merge inainte si e stapan pe propria viata, isi ia propriile decizii, nu mai da socoteala nimanui.
      Se stie ca razbunarea e arma prostului.

      Ok, il calca pe taica-su in picioare. Si? sansele sunt de 99% ca taica-su sa nu priceapa nimic si sa zica: „L-am educat cum am putut si uite cum ma rasplateste”.
      Un om care a avut putere sa isi loveasca copiii si sotia, atatia ani, pana la lesin, nu mai are cum sa invete din propriile greseli. E imun la asa ceva. Nu isi vede greseala in niciun fel, altfel, nu ar fi existat abuzurile neincetate.
      Nici macar justitia nu ii vindeca pe oamenii astia. Stau la puscarie 20 de ani si apoi, primul lucru pe care il fac cand ies, se duc si isi omoara familia pe care a abuzat-o atatia ani. Sunt o gramada de cazuri.
      Asta nu inteleg multi. De-aia zic… cu cat mai departe de el, cu atat mai bine.

      Thumb up 0
    • Cu alte cuvinte Georgi nici criminalii nu ar trebui sa stea la puscarie pentru ca oricum nu invata nimic din asta si nu se cred vinovati. Vedem asta numai uitindu-ne la parlamentari. 😀

      Thumb up 6
  13. Din pacate, stiu prea bine prin ce ai trecut, trecand prin abuzuri la randul meu. Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar cat de comune sunt astfel de rele tratamente in generatia mea. Sa nu uitam ca suntem un popor oarecum primitiv, si nicaieri nu e mai evident asta decat in violenta domestica. Acum sa revenim la subiect: felicitari pentru curajul extraordinar de a scrie, nu stiu daca as putea. Este un semn ca esti pe drumul cel bun. Vei reusi sa iti infrangi demonii, nu este atat de greu precum pare. Cu terapie sustinuta si dorinta de a face ceva bun pt tine, vei iesi din intuneric. Un mic pont : evita victimizarea si nu te lasa definit de trecutul tau. De asemenea ajuta sa tai legatura cu abuzorul, ca si cum nu ar exista. Nu sa il abuzezi la randul tau, nu merita sa faci puscarie pentru un rahat. Eu mi=am facut un scop din viata din a nu ma rata ca abuzorii mei, si asta m-a ajutat enorm sa ma ridic. De cate ori devin comoda, imi aduc aminte ce NU vreau sa ajung. Anyway, nu e ceva insurmontabil. Rusine „parintilor” care abuzeaza si care tolereaza abuzul, dar raul e deja facut. Nu trebuie ignorat si masurat sub pres, dar nici supra dramatizat, desi asta e tendinta. Mergem mai departe cu fruntea sus si incredere in noi

    Thumb up 22
  14. #34

    Dragă Guest Author,
    Sper să te ajute toate comentariile anterioare, toate mâinile virtuale care ți s-au întins.
    Nu pot pretinde că știu prin ce ai trecut, nu pot să-mi imaginez suferința și teama îndurate. Întind și eu o mână. Și-ți spun că mersul la psiholog ajută enorm. Pașii mici. Câte ceva care să-ți aducă bucurie și pace în fiecare zi. Și faptul că nu te lași definit de experiențele traumatizante prin care ai trecut.

    Cât despre ”părinții” violenți, Decretul, lipsa contracepției, sărăcia, teama nu-s scuze. Nici măcar circumstanțe atenuante. Pentru că nu toți părinții copiilor născuți între 1966 și 1989 au fost violenți, abuzatori, schiloditori sufletește.

    Thumb up 11
  15. #35

    Cea mai umană și normală și realistă opinie este a lui Eu, si anume: Este tatăl tau chiar daca ti-a facut ce ti-a facut si nu poti plăti pe cineva să-i faca diverse lucruri, asa cum zicea Ventor. Ventor nu este agresiv, asa cum a fost inteles, el doar gandeste situatia din exterior, ca si cum ar fi cineva străin, el nu se pune in pielea copilului ca sa stie ca tot isi va iubi părintele chiar daca i-a dat o palma.
    Ce-a fost, a fost, treci mai departe !

    Sunt multi care tot îl sfătuiesc pe cel in cauza să-si faca prieteni. Nu stiu cum sa va zic dar asta mergea daca avea 5-10 ani, poate 12-15 ani maxim, dar de la 30 încolo nu prea mai exista asa ceva, ceea ce mai găsim fupa 30 nu sunt decât relatii bazate pe interes si/sau scopuri comune, daca esti prost si crezi altceva, te-ai fript. Oameni cu care eu personal am considerat ca sunt prieten bun ajung sa se facă ca nu te cunosc si când ii saluti sa întoarcă capul in partea cealaltă desi nu le-ai facut nimic, asta spune tot despre relatiile de prietenie de la o varsta. Mai exista si varianta, la unii, in care prietenii ii ajuta să-si faca copii, fiecare cu necesitatile lor. Dupa o varsta relatiile trebuie sa fie doar de colegialitate, interese comune etc. si nu de prietenii strânse fiindcă din cauza „prietenilor” vei avea de suferit.

    Thumb up 10
  16. zbate-te pana iesi din rahat.

    bine, pe de o parte nu cred ca poti sa iesi de tot, dar scopul in final e sa realizezi cat mai multe chestii.

    Thumb up 0
  17. psihoterapia este cel mai bun lucru pe care il poti face. cu un psihoterapeut bun si mult curaj din partea ta lucrurile vor merge doar inspre bine. nu stiu daca un an este de ajuns pentru a trece peste, dar sigur va ajuta enorm si se vor vedea rezultatele. sa nu ai emotii si mergi inainte. god speed!

    Thumb up 2
  18. #38

    Din fericire cazul meu nu e asa grav ca al tau, din nefericire am fost batut de cam toata familia in afara de sora-mea. Nelipsite au fost furtunul de la masina de spalat, cureaua bunicii, parul unchiului, pumnii si picioarele. Nici in scoala nu am putut sa imi gasesc mare refugiu pentru ca „asa-s copii”.

    La fel ca si OP am aproape 30 de ani si grave probleme de socializare.

    Multumesc cerului ca nu a fost atat de rau si la mine cum a fost la el, dar pot sa inteleg, ce-i drept intr-o mai mica masura, prin ce trece omul asta.

    Thumb up 3
    • Nu mi se pare ca nu a fost atat de rau…imi aduc aminte cum indulcea o persoana din familia mea abuzul : lasa, pe voi nu va bate, sa le vezi pe fetele lui Nica ! Intr-adevar fetele aveau coaste rupte, noi doar vanatai. Copii din scoala, probabil abuzati la randul lor, repeta ce vad acasa. Problemele de socializare nu mi se par cele mai grave probleme pe care le poate avea un om 🙂

      Thumb up 2
  19. #40

    Poza nu… se potriveste cu continutul…

    Thumb up 0