Catharsis: Cum îngropi pe cineva drag, azi

Mama era in terapia intensiva de o saptamina. Catalina vorbise cu medicul, a intrat in cabinet sa intrebe de prognostic si a iesit cu numarul de telefon al preotului. L-au chemat sa ii citeasca din cartulia lui. „Cum nu strica, asa n-ajuta”, de ce sa ma opun? Mihaela continua sa sustina ” eu simt in sufletul meu ca o sa-si revina”. Florin „duminica a deschis ochii, cred ca m-a recunoscut, eu zic ca parca e mai bine” Dar el nu s-a mai dus de-o saptamina. Eu continuam sa afirm ” doctorii astia n-o cunosc pe mama, nu stiu cit e de incapatinata!”, desi in adincul mintii mele incercam sa inabus o frica ” ma asteapta!”

In august petrecusem 10 zile aproape numai in spital ,ma intorceam acasa sa iau schimburile spalate, sa maninc si sa dorm. Si , profitind de absenta ei, organizind curatenia si reparatiile necesare. Eram sfirsita. Dupa externare, plecasem soptind in barba „nu rezist sa mai fac asta inca o data, pe mine sa ma mai chemati cind nu va mai fi nimic de facut!” Nu ma asteptam sa fie atit de repede. In septembrie se inzdravenise, redevenise independenta.

Simbata, in drum spre casa, pe la 16, m-au podidit lacrimile, in siroaie de nestapinit. Cam tot pe atunci Catalina planuia „Trebuie sa ma duc la piata. Mai bine trec pe la supermarket, sa o vad si pe Mihaela, ca la ora asta e la munca. Hm, mama spune asa mereu!” Dupa vizita ei, salutind-o, Mihaela a gindit „Tare te iubesc, fata mea! ehm , pardon, sor-mea!”

Spre seara am primit vestea. O sunasera pe sor-mea „Ne pare rau sa va anuntam… pe la 16…morga… luni dimineata …” Era tirziu, totul inchis, paznicul n-avea cheie. Duminica am inceput sa ne adunam gindurile, sa incercam sa vedem ce era de facut, la ce firma sa apelam, pe cine sa intrebam. Mihaela a inceput :
-” Trebuie sa-i cumparam o rochie noua!”
-„De ce? Are costumul elegant de la nunta Catalinei, in iunie”
– „Nu, totul trebuie cumparat nou. Asa e traditia!! Si as vrea 24 de poduri, nu doar alea 12 obligatorii, sa nu zica lumea ca sintem calici! Si praznic cu masa calda, nu pachete!”
– „Rochia noua e fudulie proasta, traditia spune sa imbraci mortul in hainele cele mai bune pe care le are, ca sa nu fie rufos, ca vorbim totusi de o ceremonie in care e protagonist. Pe vremea in care nimeni n-avea decit costumul de ginere si rochia de nasa, eventual patate la masa, rudele au inceput sa cumpere haine noi, ca nu toti se gindeau sa se pregateasca dinainte. Chestie pe care apoi istetii au intors-o in motiv de fudulie << noi ne permitem sa cumparam in orice moment>>. 24 de pomeni se pot face ca nu ne-or saraci, cu masa calda sint de acord, asta e singura parte care a ramas din traditie.”
-„Ba lumea vine, se uita cum e imbracata si judeca:<< ia uite, a crescut 4 copii si asa o respecta. Daca da atitea pomeni, inseamna ca a fost gospodina si chibzuita. >> Si eu mai dau ochii cu lumea, stiu ca tie nu-ti pasa, dar eu nu vreau sa ma vorbeasca. Mai ales ca, acu’ 30 de ani, in bloc noi am fost printre cei mai saraci, vreau sa arat ca acuma sintem si noi in rind cu vecinii. Si ar fi bine s-o aducem si acasa, ca ea ne lasa totusi o casa !”
– „Vrei sa spui un mar al discordiei! ”
– „Pai nu vrei sa fie fudula? Fudulia e la capela, credeam ca acum doar cine n-are bani sa plateasca acolo , tine mortul acasa”
– „Nu, sa platim sa o aduca macar citeva ore, sa vina vecinii sa o salute, apoi seara sa o duca la capela. Si nu te ingrijora, ca nu platesti numai tu, este ajutorul primariei, apoi pensia mamei, mai contribuim si noi cu partea noastra”
– „Mah, saptamina trecuta mi-ai cerut bani cu imprumut sa pui zarzavat pentru iarna si acum ai o rezerva pentru cheltuielile de inmormintare?”
– „Ca sa iesim mai ieftin, prosoapele pentru pomeni le luam din centrul comercial”
– „Nici nu ma gindesc sa pierd timpul sa caut prosoape mai ieftine, in loc sa stau cu mama, sa-mi metabolizez durerea!”
-„Florin, tu ce parere ai?”
– „Mda, eu cred ca e de facut totul asa cum se cuvine, apoi impartim cheltuielile. Imi lasati si mie 20 de lei? ca nu mai am pina la salar , pe urma vi-i dau eu inapoi!”

In general sint o fire practica, am pus in balanta realitatea si visurile, mi-am amintit vorba cu socoteala de-acasa si cea din tirg, ca sa ajung la concluzia ca din patru copii, doar doi ar fi avut puterea financiara de a suporta costurile suplimentare. „Stefania, asta ai, cu asta defilezi! Va fi ultima cheltuiala pe care o faci pentru ea. Ok pentru chestiile facute din bun simt, oricit ar costa, dar pe cit posibil fara fandoseli inutile! Grija pentru sufletul mamei si durerea mea nu se exprima prin fanfaronade,ca sa vada lumea cit am respectat-o”

Mergem la o firma de pompe funebre, destul de cunoscuta. Ne primeste o donsoara inca tinara, cu aer atotstiutor.
– „Aveti loc de veci?”
-„Nu, n-a vrut dinainte”
– „Acum cimitirele sint inchise, practic se mai da loc numai cu certificatul de deces ,deci o sa cumparati la urgenta; il vreti pe 7 ani sau pe vecie? Cu cripta sau fara?”
– „Pai ce inseamna?”
– ” Ca sa cheltuiti mai putin, il luati pe 7 ani, apoi il pot rascumpara eu, pe numele meu. Am patru si as mai cumpara, dar nu-mi da primaria. Peste 10 ani vor valora mai mult decit dublu!”

WTF1? Eu abia realizez ca n-o sa mai pot vorbi niciodata cu mama mea, incerc sa inteleg logica procedurilor si tu imi explici ce afaceri si ce profit poti avea? Ma rog, tu esti vie, mama ta o fi acasa, probabil ai si un copil , trebuie sa-i dai sa manince. Ok, sa vedem sicriele. –„Stiti, noi am avea un sicriu, donat” intervine sora-mea ( de fapt vazuseram la un mic atelier citeva mai frumoase si mai ieftine.)
– „Ah, bine, dar atunci pretul serviciilor creste: ajutorul pentru acte (a se citi „baiatul care merge cu rudele si arata la ce usa sa bata” ) o sa coste 200 de lei, in loc de 100, masina in ziua inmormintarii va costa 400 de lei, in loc de 200, ca o tin blocata doua ore! Daca il luati de la noi, o sa aveti reducere la jumatate, practic aveti sicriul degeaba.”

Am inteles, trebuie sa-si faca suma cu orice pret.
-„Noi asiguram cele 12 pomeni obligatorii, adica prosoape de felurile acestea” si ne arata doua tipuri, in care diferite erau culorile si preturile, dar era comuna calitatea de cirpa „made in china” .
-„Prosoapele le cumparam noi” ma trezesc zicind.
– „Degeaba credeti ca o sa gasiti mai ieftin! Noi le cumparam en gros si ajungem la pretul asta”
-„Nu e vorba de pret, doar ca noi am vrea sa dam pomana de culoarea ei preferata, pe care nu o vad aici!”
-„Hm, mergeti si vedeti, dar mai ieftin de atit n-o sa gasiti, sa stiti! Pentru praznic sint doua variante : praznicarul linga cimitir, dar platiti inchirierea 7 lei de persoana, sau sala noastra, unde nu platiti chiria. Meniul costa 39 de lei de persoana. Miine trebuie sa imi dati confirmarea, ca sa stiu sa dau comanda”
– „De acord, va dau raspunsul in dupa-amiaza asta”
-„Pai degeaba sunati dupa-amiaza, ca o sa fie un alt baiat si el nu stie ce-am vorbit noi!”

WTF2? Ce inseamna, contractele nu sint standard?
Vreau sa intreb la o alta firma, cit sa verific ca oricum tarifele sint aliniate peste tot. Tot o tinara doamna, O fi profesie de viitor? Cu ton blind ne explica pasii birocratici, apoi incropeste o schita de contract estimativ.
-„Sigur, sicriul il luati de unde doriti, dar asigurati-va ca dimensiunile corespund, sa nu aveti surprize. Noi il facem pe masurile pe care ni le dati, daca nu e in regula, il ajustam repede la atelier. Baiatul care va insoteste pentru acte 50 de lei, masina pentru sicriu 150. Pentru prosoape nu avem culoarea grena, ca nu se cere , dumneavoastra le aduceti si noi le pregatim cu colac, chibrit, punguta. Trebuie 18 pentru impodobit si restul cite doriti pentru poduri. Masuta va fi plina si ea cu atitia colaci, mari, mici, porumbei, colacei, luminari. Praznicul se poate face la praznicarul de linga cimitir (32 lei pentru meniu plus 7 pentru inchirierea salii de persoana) sau la restaurantul „Cavalerul Medieval”, inchiriind un microbuz (36 lei pentru meniu si 4 lei de persoana pentru transport).”
– „E foarte frumos acolo, acolo vreau!” sare sor-mea.
-„In ce zi va fi inmormintarea?”
-„Pai daca ne-o dau de la morga luni, noi am spune miercuri”
-„Nu miercuri, ca e zi de post!” se repede din nou Mihaela.
-„Daca avem totul gata, se poate face marti”
-„Marti e prea devreme, stau atit de putin cu ea” se plinge Catalina.
-„Si apoi trebuie sa avem timpul necesar pentru a anunta rudele, cunoscutii, prietenele ei” conclud eu. „Mama, asta e situatia: n-ai vrut sa tii regim in timpul vietii, o sa tinem praznicul de post pentru tine!”

Evident ca am angajat aceasta firma. Tonul de voce blind si rabdator mi-a dat senzatia ca ne ajuta ei pe noi, nu ca ii platim ca sa ne rezolve o problema. Sicriu mediu, ca tot putrezirii ii e destinat, cruce mai buna, ca sa reziste intemperiilor pina vom putea face alta, pinza simpla, voal brodat. Coroana de garoafe naturale ( preferatele ei) si-un crin (a vrut sor-mea) . Coronita artificiala in tonuri de alb si grena din partea nepotilor.

Luni dimineata ne-am impartit, care pentru acte, care pentru cumparaturi. Sor-mea insista pentru rochie noua, ca ea i-a promis mamei si ii ramine pe constiinta. Pina la urma am ajuns la un compromis: o rochie mai veche facuta la comanda careia i-ar fi adaugat un sacou nou. Palarie si pantofi asortati aveam. Pe la 11 fugea degraba cu toate sa le predea.

La capela era cam aglomerat. Spatiul construit generos pentru 3 locuri adapostea acum durerea a 8 familii. Preotul cimitirului a facut rugaciunile necesare pentru toti, apoi sor-mea a plecat sa anunte preotul de parohie, la biserica din cartier pe care o frecventa mama. Incepuse sa ploua. S-a intors putin morcovita

-„M-a cam certat ca nu l-am anuntat imediat, ca el e parintele ei spiritual si el trebuie sa-i faca rugaciunile astea, apoi a pretins sa ii asiguram mijloc de transport dus-intors. Eu i-am zis ca n-avem masina, dar cica nu e treaba lui”
– „Si tu nu i-ai raspuns <> si ne-om descurca noi cumva?”
– „Vai, cum sa-i spui asa parintelui? Lasa, ca ii platesc taxiul.”

Am ramas la capela pina seara tirziu, privind la noi si la ceilalti : tristetea era la fel de grea pentru familia rrom care avea intr-un sicriu simplu un copil de o luna cit si pentru familia unui barbat de virsta mijlocie, cu un sicriu luxos , la care venise puhoi de lume cu coroane de flori.
Marti a continuat ploaia toata ziua, dupa-amiaza a venit popa de parohie. A intrat in capela ca voda, drept ca un stilp, privire trufasa si vorba povatuitoare pe ton autoritar, ca nu-mi dadeam seama daca vrea sa ne invete ce avem de facut sau ne cearta ca n-am facut lucrurile pe care nu le stiam. La ceilalti defuncti venisera alti preoti cu dascalii lor, cintasera slujba aia (unii cu voci atit de frumoase, atunci am inteles ca ritualul are un rost al lui, te facea sa crezi ca te desprinzi de pamint), dura tot cam 10 minute si apoi se opreau sa conforteze familia. Al mamei ( lasa ca venise singur) in cinci minute a terminat de cintat, i-a gresit numele, nu i-a citit evanghelia, ne-a certat ca n-aveam catui si tamiie (ca el venise cu miinile in buzunar) a luat-o in ris pe sor-mea ca pregatise niste aperitive („trebuie numai fursecuri, ce ati pus acolo e fantezie!”) si a incheiat ritos:
-„Miine la 10.30 ma sunati sa vedem unde sint, apoi veniti sa ma luati! Unde e masina pentru intors?”

N-am avut timp nici sa cumpanesc daca mamei i-ar fi placut sa ma vada facindu-mi cruce, stiind ca eu detest credinta oarba.
Incetul cu incetul am inceput sa ma infurii: cum sa-l las eu pe popa asta s-o duca pe mama in suturi la groapa? Careva a avut ideea cu preotul care i-a citit in spital.
.-„Numai ca vorbind cu el ne-a spus ca pe vremea studentiei l-a avut profesor chiar pe popa asta! N-o sa accepte sa-l inlocuiasca, ca popii nu se cearta intre ei. Degeaba-l suni!” zice Mihaela.
– „Ba chiar da-mi numarul ca-l sun! Chiar daca ma refuza, macar sadesc saminta indoielii in perfectiunea mentorului! O sa fiu eu prima, pe urma o sa mai fie si altii, incetul cu incetul o sa fie dat pe fata sarlatanul asta avid!”

L-am sunat, explicind problema cu patos si sinceritate, cu cuvinte cumpatate care sa nu ofenseze. Si-a amintit numele mamei si asta m-a impresionat la fel de mult ca vocea grava si calma pe care o avea. Pina la urma a acceptat sa il inlocuiasca la inmormintare, Asa ca i-am telefonat preotului de parohie, i-am multumit pentru cit a putut face si l-am anuntat ca a doua zi nu aveam nevoie de serviciile lui. Intre timp ploaia s-a oprit.

Miercuri a fost o zi frumoasa de octombrie, cu soare stralucitor si cald. Platit luminarile la biserica, apoi slujba , pomeni, drumul prin cimitir, opriri pentru pomeni, baiatul de la firma imi dadea pungile cu numele scrise pe ele, imi spunea „dati atita la baiatul asta, dati atita la celalalt!” Intre cei prezenti in cortegiu am zarit un barbat pe care chiar nu il cunosteam. M-am apropiat si l-am intrebat:
– „O cunosteati pe mama mea?”
-„Hm, un pic da si un pic nu. Mai mult nu decit da!”
– „Am inteles, o rugaciune in plus pentru sufletul ei e binevenita!” si i-am dat un pachet dintre cele pregatite pentru rude care nu venisera.

Apaos. Unul din multele cuvinte pe care nu le stiam inainte. Imi va ramine in memorie, poate si pentru ca la masa de praznic preotul nu a vrut sticla de vin pregatita anume pentru el, zicind „e de ajuns apaosul”, adica ce ramasese din vinul cu care stropise mormintul. Mie imi venea sa spun „uite, mama, sintem din nou toti patru impreuna, linga tine, asa cum iti doreai si cum nu s-a mai intimplat de multi ani” Vorbind apoi cu preotul, a iesit la iveala ca el era prezent cind mama abia murise: fusese chemat la un alt bolnav si cind a terminat, bagase capul pe usa camerei in care se gasea ea, era cu o asistenta dar n-a bagat de seama ce anume facea, a miruit-o pe frunte fara sa-si dea seama ca era deja trecuta in cealalta lume si abia cind a aruncat o privire spre monitor a inteles ca asistenta pornea electrocardiograma de control, cu linie plata.

Asa s-au aranjat toate, multumindu-ne cite un pic pe fiecare dintre noi: pe mine ca am reusit sa vad un sens final de blindete , pe Mihaela ca a avut ocazia sa-si rascumpere imaginea cu staif, pe Catalina care a tinut o ordine precisa intre cheltuieli, pe Florin, care a iesit cu brio din situatia asta, fara sa scoata un ban.
A doua zi a intrebat:
-Pot sa beau din vinul ramas de la praznic? Ca eu sint stresat, ca mi-a murit mama…

Dacă vrei să comentezi fără a mai trece prin moderare

41 comentarii

  1. #1

    Am 34 ani, casatorit, 2 copii, imi doresc sa fac un testament in care sa spun ca rugamintea mea e sa fiu incinerat si tinut intr-o vaza mica, fara mormant, preoti si alte manele.
    Nu am inteles cum plm poti sa mananci si sa bei in cadru organizat dupa ce iti conduci tatal/mama/sotia/sotul/prietenul sau si mai grav copilul in mormant.

    Thumb up 93
    • #2

      Nu stiu exact sa explic, insa in momentul ala esti putin anesteziat, mai e o voce pe interior care urla a furie, insa in rest mergi cu valul rudelor, numai sa se termine odata.

      Thumb up 61
    • O sa intelegi daca vreodata o sa ai vreo inmormantare de organizat. Pentru ca dupa 2-3 zile de nesomn, umblaturi, frustrari si supararea cauzata de moarte persoanei, in momentul in care ajungi la sala aia infecta de pomana, ti se pare ca pilaful cu ciuperci e cea mai buna mancare, in conditiile in care ai fost amortit cele 2-3 zile si ai uitat complet sa mananci.

      Thumb up 1
    • Probabil ca pana la varsta asta n-ai trecut prin vreo despartire majora, altfel ai fi inteles si ce inseamna sa-ti conduci pe ultimul drum un om drag, si semnificatia ceremoniei de despartire.
      (Daca am dreptate, iti doresc ca lucrurile sa nu se schimbe prea curand!)

      Thumb up 0
  2. #5

    O da…atunci cand moare cineva in primul rand trebuie sa fii relaxat si sa te astepti la orice.Stiu ca durerea in acele clipe este mare dar fiind agitat si nervos mai mult inrautatesti lucrurile.Citind cele de mai sus mi-am amintit si eu o intamplare asemenatoare si ce sa vezi tot in octobrie se intampla.

    Thumb up 4
  3. Eu cand mor vreau doar o urna smechera asezata pe raftul cui s-o indura de mine sa ma puna acolo… Daca nu, sa ma arunce unde cred de cuviinta.

    Thumb up 19
  4. #7

    dupa titlu si dimensiune doar femeile vor citi. pa pariu.

    Thumb up 8
  5. #11

    Condoleanțe.

    Thumb up 11
  6. #12

    Eu îmi doresc să mor undeva pe o insulă exotică, uitată de lume, sub un palmier, cu un mojito în mână. Să mă arunce în ocean. Nu vreau să mă bocească nimeni, nu vreau să intru sub pământ, nu am nevoie de tristețe și lume proastă. Deja strâng bani pentru un one way ticket.

    Thumb up 17
    • Mai degrabă o să mori singură în garsonieră iar pisicile or să-ți mănânce degetele.

      Thumb up 87
    • #14

      Da, undeva pe o insula exotica… sa te faca bastinasii posta pana nu mai respiri. Apoi sa te transeze in bucati si sa te fiarba in oala tribului, in timp ce toti danseaza in jurul focului.

      E Haloween, ce naiba!!!

      Thumb up 15
    • #15

      Te duc eu pe lacul morii pe insulita si luam un metaxa.

      Thumb up 11
    • #16

      @alex ești sufletul petrecerilor, a?

      Thumb up 0
  7. Mie mi se cam rupe de ce se va întîmpla cu hoitul care va rămîne din mine după ce dau colţul, aşa că-mi voi lăsa resturile pe mîna studenţilor de la medicină. Din partea mea pot să mă şi fută, nu cred că voi avea ceva de obiectat.

    Thumb up 49
    • #18

      Ai cam vrea tu cu studentii de la medicina… Cam satula de bosketari?

      Thumb up 12
    • Nu, sătul de idioţi care mă insultă gratuit. Mă-ta ce mai zice, îi place cum o fuţi?

      Thumb up 20
  8. Condoleante.

    Experienta mea: acu 7ani jumate, cand a murit maica-mea. Ajung in tara in 24 de ore, la morga la spital mi-au adus-o intr-o patura. Ala de la morga cu un halat gros si patat. „Asaa, acuma luati dvs de cap si doamna (adica nevasta-mea) de picioare, puneti in sicriu, asaa”. Aveam urme de sange dupa, autopsia probabil desface si craniul la spate, iar inchisul inapoi e ca la mort csf.

    Experienta in Romania e jalnica, complet inumana, probabil animalismul comunist s-a perpetuat. Atata stim. Pe deasupra e doar misticism si dogma tampita, nu crestinism.
    Afara e mult mai uman, firmele care se ocupa au grija de tot.

    Thumb up 32
    • #21

      Doamne fereste. Bine ca nu te-au intrebat daca vrei sa o taie bucatele sa incapa in congelator.

      Thumb up 8
    • Și in România sunt firme. Nu te pune nimeni să tragi de morți.

      Thumb up 9
    • @motanes: Nu e vb ca te pune. Dar cand iti moare cineva apropiat esti terminat, ca un robot. Si-ti spune lumea din jur: du-te acolo, fa aia, vezi de actul X/Y etc. Mai ales daca ai plecat demult si Romania momentului iti este cumva straina.

      Thumb up 9
  9. Toate ritualurile si „problemele” alea au „rostul” lor – iti iau gandul, te enervezi pe altceva, si pana iti dai seama ca-ti cobori parintele in pamant a trecut momentul. Cred ca ar fi mult prea greu sa ai timp sa te gandesti numai la despartirea de mama in zilele alea.

    Thumb up 22
    • Da. Si ritualurile au rosturile lor. Desi astea descrise in articol is asa, cum sa zic, tare nepotrivite cu imprejurarile. Cand a murit taica-meu, a murit acasa, a venit doctorul de familie, ne-a scris certificatul de deces si, fiind la tara, alea trei zile inainte de a-l ingropa tot in casa a fost. Evident, cum se face la tara, in fiecare noapte au stat oameni cu noi, treji, pana dimineata, asa-numitul priveghi. Atunci, pe moment, nu am realizat, dar m-a ajutat mult faptul ca in fiecare seara au fost acolo oameni care il cunosteau pe taica-meu, prieteni de-ai lui, din copilarie, care mi-au povestit o gramada de chestii despre el, nazbatii din astea din tinerete, fel si fel… Si pomana de dupa, chiar si slujba (desi eu nu sunt absolut deloc credincioasa), dar poate din cauza ca preotul il cunostea si el bine pe tata, fusesem vecini, a vorbit chiar despre el la slujba, nu povesti de-a lela cum au preotii obiceiul in general, ei bine, toate ritualurile astea m-au ajutat psihic enorm. A fost asa, ca o trecere, ceva care m-a ajutat sa ma obisnuiesc cu gandul…

      Thumb up 22
  10. #26

    Mama. Acum 2 ani și jumătate. Suntem catolici, familia extinsă și majoritatea prietenilor sunt ortodocși.
    Noi doi, tata și cu mine, am hotărât: fără ”tratații” la mormânt. Fără prosoape, colăcei, păhărele de pălincă printre cruci. În anunțul la ziar am specificat că nu dorim să se aducă nici flori, nici coroane, și că va fi în biserică o cutie de donații pentru copiii năcăjiți aflați în grija unui ordin religios din oraș. Unii au adus coroane. S-au uscat pe mormânt după câteva zile. Cei mai mulți au donat. Fără momentul iertăciunilor, făcut să smulgă și mai multe lacrimi de la apropiați.
    Eu sper să devină incinerarea mai accesibilă în viitor. Viitorul un pic mai îndepărtat, dacă se poate. Și să-mi cânte ”Si, raiule, sănătos/Noi om me’ mai pă dinjos”, urmat de Monty Python. Și să-mi aflu locul pe vreo poliță într-un garaj.

    Thumb up 25
  11. #27

    Mama a murit in urma cu niste ani, in ajun de Craciun. A murit acasa, dupa 1 an de cancer, din care ultimele luni au fost crunte – sa vezi omul care ti-a fost un parinte sclipitor, inteligent si cultivat redus la conditia unei cvasi-legume, datorita metastazelor cerebrale, este absolut ingrozitor. Acum daca ma intrebi, cu greu imi mai aduc aminte ceva din zilele alea (in afara faptului ca in ziua inmormantarii a inceput sa ninga cu fulgi mari si pufosi), pentru ca am fost cumva pe pilot automat, tocmai datorita tuturor lucrurilor ce trebuiau facute. N-am facut „prasnic”, doar pomana la inmormantare, au fost doar prietenii de familie foarte apropriati si cateva rude.

    Dar experienta cu firmele de pompe funebre a fost una similara. Cred ca toti sunt la fel, sincer. Am fost la 2 care au avut o lipsa completa de empatie – stiam ca mama era in stadiu terminal, deci am vrut sa am toate informatiile pregatie si am sunat la cateva firme cu vreo saptamana inainte sa moara. Unii chiar mi-au zis „intai sa moara si dupa aia ne sunati, altfel e pierdere de timp cu discutia”. A treia insa a fost o doamna cumva ca in povestea de mai sus – mi-a explicat toate serviciile, cand trebuie sa sun, ce fac ei, etc. Ceea ce imi dovedeste ca si la pompe funebre, customer service e deosebit de important ,si o abordare empatica este preferabila uneia strict „business”.

    Thumb up 23
    • #28

      Asa e. Alea 3 zile in care obtii primul certificat, de la spital, apoi ala de deces, apoi notar ( nu mai tin minte bine), apoi cu hartiile la administratia cimitirului, anunturile, rezervare pentru pomana si cate altele. Nu ai timp sa stai. Te misti pe pilot automat. Aia de facut, cu ala de vorbit.
      Apoi ajungi acasa si tiuie peretii. Treci pe langa cuier si din esarfa adie un parfum. Si cazi ca Alice si nu se mai termina.
      Si apoi vine un muie bine intentionat: da’ cum a murit, da’ ce tratament, da’ la care doctor, da’ o fo’ mult bolnava, ca si…Si taci, zambesti stramb si-l bagi in gand in toate haznalele lumii.
      Inteleg psihologia acestor intrebari, dar ma seaca.
      Condoleante tuturor indoliatilor.

      Thumb up 18
  12. #29

    Mai, intodeauna m-am intrebat de ce se supun rudele mortului acestor cosmaruri: veghea mortului, pelerinajul ala de 1-2 zile al cunoscutlor la sicriu si pomenile. Cum naiba iti vine/poti sa intretii lumea cunoscuta venita la capataiul mortului? sa faci small-talk? si la pomeni sa bei, mananci, sa te uiti la altii cum schimba impresii despre vreme cand doar ce ti-ai ingropat o persoana din familie? Ca doar nu-si inchipuie careva ca la pomeni lumea e smerita si vorbeste numai despre mort…
    Sigur, daca cineva din familie isi doreste pomeni, colaci, prosoape si lumanari, o sa fac chestia asta pentru ei, din respect pentru dorintele decedatului. Dar asta nu inseamna ca le gasesc normale. Numai gandul ca trebuie sa apelez la un preot, ca ii aud pretentiile pecuniare cand eu sunt cu mortul pe catafalc si ma apuca dracii instant.

    Thumb up 21
  13. #30

    Am trecut prin asta acum vreo 3 ani si un pic. Numai ca eu sunt singur la parinti, casatorit inca nu, asa ca le-am facut aproape singur pe toate. In zilele alea esti prea anesteziat ca sa simti ceva, abia astepti sa treaca. Valul de durere te loveste pe urma.
    Condoleante!

    Thumb up 22
  14. #31

    Cand a murit bunicamiu, ma asteptam la vreo 20-30 de oameni. Ne-am trezit cu peste vreo suta. Unii habar nu aveam ca l-au cunoscut. Pentru noi nu a fost mare branza, acum la fel si cu bunicamea ma astept in orice zi sa moara si e ok.
    Mie experienta cu aia de la pompe funebre nu mi s-a parut traumatizanta. Nu am abordat ca pe o tura de cumparaturi la tesco, stiam ca unele chestii trebuie cumparate si aia e. Doar la sicriu stiu ca parca au vrut aia sa imi bage ceva scump, dar am luat ce mi-a trebuit si aia a fost.
    Mie mi se falfaie asa in general de traditii, dar cel putin cu bunicamiu m-am simtit bine ca mormantarea a iesit cum trebuie. Chiar daca in unele situatii zici ca tot in pamant ajunge, la inmormantare nu e doar despre tine. Daca vine si un singur om care e indurerat si vede ca tu tratezi persoana respectiva ca pe un hoit fara valoare, doar pentru ca poti inseamna ca esti un caracter de cacat.

    Thumb up 15
  15. Cred ca articolul este mai putin despre ce ne dorim noi dupa ce murim, si mai mult despre ce ne asteapta atunci cand ne vor muri parintii. Bine ar fi sa discutam cu ei din timp si sa vedem care le sunt dorintele si cum putem sa le respectam mai bine. Si desigur sa ne ocupam din timp de aspectele practice, ca locul de veci.

    Thumb up 6
    • #33

      Foarte bine punctat. Fix la asta ma gandeam eu in timp ce citeam articolul.

      Thumb up 0
  16. #34

    Mi-am adus aminte ce as fi vrut sa se intample la inmormântarea maică-mii: să spuna cineva câteva fraze, ca in Speaker for the dead. Sa se opreasca ritualul si sa graiasca drept si fara exagerare. Nu mi-ar fi fost frica, intrucat maica-mea nu a nedreptatit pe nimeni si a muncit pana aproape de sfarsit. Dar ritualul s-a derulat pana la capat si totul s-a terminat. Si as mai vrea sa îi împuste cineva in freza pe cersetorii de la cimitir. Sa le faca freza definitiv, sa le faca un bine si celor care isi vor inmormanta mortii in zilele urmatoare

    Thumb up 8
  17. Intr-o zi calduroasa de primavara, eram la munca cand ma suna tata: “ba taicule, batranu’ se duce”, eu: “ hai ma taica, a mai avut el momente mai proaste… nu cred” tata: “hai ca te sun mai tarziu”… trec 2 ore, ma suna tata: “s-a dus”. Am plecat acasa imediat, aproape 200 km in care nu m-am gandit la nimic, am ajuns si am mers la el … i-am atins mainile si erau reci … atat de reci incat initial am avut impresia ca am atins un sloi de gheata. La jumatate de ora, au inceput sa apara vecini, sa aprinda o lumanare, sa aduca o floare. Am aprins betisoare parfumate si impreuna cu vecinii mai batrani am inceput sa depanam amintiri. Cocosul a cantat de ziua… a trecut prma noapte. Pe timpul zilei, femeile au inceput pregatirile pentru a 2-a zi (inmormantarea). Am reusit sa dorm 1 ora. Ce am facut exact in ziua respectiva nu-mi mai aduc aminte. A 2-a seara, am stat cu tataie din nou, au venit bunicii (ginerele lui si tatal mamei) + 1 fin pe care il botezase strabunicul. Am stat iar la povesti… din cand in cand mai aparea cate un vecin cu o lumanare. A cantat cocosul de dimineata din nou. L-am luat pe cumnatu’ si am mers la cimitir sa pregatim groapa. In groapa (zidita) erau osemintele strabunicii, si se surupase putin. Am refacut groapa cu ajutorul unui vecin. Inmormantarea. A venit o masina cu platforma si l-am urcat in ea. Am mers la biserica. Tataia, in tinerete a fost mare Don Juan, rezultand un alai format 90% din femei, cred ca i-ar fii placut sa stie ca atatea femei au venit sa-l conduca pe ultimul drum. Slujba… nu mai tin minte mare lucru din ea… a fost facuta de un fiul unui nepot de-al lui. La cimitir. Am dus sicriul pe brate pana la groapa, apoi l-am coborat usor, cu niste funii. Pomana. Nu-mi aduc aminte prea multe … Asta a fost…

    Thumb up 11
  18. mie imi place de florin. Pare baiat de treaba.

    Thumb up 4
  19. #37

    La priveghi, in soapta: – Imi dati si mie parola de wi-fi? -Respecta mortul! -Cu litere mari?

    Thumb up 12
  20. 18 milioane ajutor primarie si 27 de milioane suplimentar. Hațeg, 2008.

    A fost ultima data cand eu am fost la vreo înmormântare. Inclusiv la a mea o sa lipsesc. Sa ma cautati prin vreun borcan fiindcă ma donez dracu’.

    Thumb up 0
  21. #39

    De-oi muri sa imi porti caciula!
    De-oi trai sa-mi b*&$&$& &$&$ !

    Thumb up 2
  22. Acum cateva saptamani a murit cineva din familia extinsa, mult prea tanara. Familie de teologi, tatal ei preot, fratele profesor de religie. Au refuzat sa faca masa sau sa urmeze orice fel de ritual care implica paharele de tarie prin cimitir, sau alte chestii morbide si absurde. A fost dureros si pe alocuri poate ar fi fost mai usor sa te concentrezi pe chestii foarte pamantesti (cate pahare, cate farfurii?), dar a contribuit la un sentiment de „closure” mult mai sanatos zic eu. S-a dus, si doare, dar stim ca s-a dus, ca ne-am concentrat pe asta, nu pe prosoape.

    Thumb up 1
  23. #41

    Condoleante.

    Thumb up 0