Scris de C.O.

Îți scriu aici cu o rugăminte și anume dacă ai vrea să mă ajuți cu o postare la tine pe blog în legătură cu faptul că îmi caut un loc de muncă.

Treaba stă în felul următor. Sunt din Bacău, 19 ani. Am momentan un loc de muncă dar aș vrea cât mai repede să scap de el și să îmi găsesc ceva mai..bun, ca să zic așa. Locul meu de muncă curent e în „marketing”, la o afacere condusă de un tip care..nu are buget pentru așa ceva. Iar omul asupra căruia pică toate chestiile sunt eu. Asta pe lângă salariul pe măsură, de 1.500 de lei. Probabil o să fiu dat afară în următoarea lună oricum.

Nu scriu ca să mă plâng, din contră, vreau să muncesc. Dacă mi se dă ceva de făcut și știu să fac treaba aia, o fac. Dacă nu știu, învăț. Deci, de muncit, vreau. Dar fără sclavagism modern, please.

Ce pot să fac:
– editare video (entry to medium level) -> After Effects + fotografie
– web design/graphic design (medium level) -> Photoshop
– redactare conținut/research -> (medium to advanced level) -> Articole tehnice, SEO, etc; cam orice tip de conținut.
– advertising -> Google Ads, social media (medium level)

Ce vreau:
– un loc de muncă cu un salariu decent (da, vreau și bani) și unde să mi se dea ocazia să fac ceva. Am dorința de a mă dezvolta atât pe mine cât și determinarea necesară încât să duc până la capăt o treabă pe care o am de făcut dar la schimb vreau și mijloacele prin care să pot face asta.

Alte chestii:
– nu am studii (nici măcar liceu)
– am poprire de la ANAF pe persoană fizică. aș prefera să pot încasa banii prin S.R.L. (am)
– sunt disponibil pentru relocare. cam oriunde.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.