Mă uitam la câteva evenimente cu bloggeri care au avut loc prin online în ultima perioadă, unele dintre ele decente sau mișto, companii implicate în diverse moduri, actorii implicați fericiți. Doar că reach, vorba lui Ovi Sirb, 36 de milioane de români și mai multe nu.

Mai exact, nimic nu trece de grupul care participă la eveniment și, eventual, câțiva prieteni ai acestora. Și nu neapărat pentru că evenimentul nu ar fi interesant, sau realizările, clipurile sau articolele oamenilor de acolo nu ar fi frumoase sau de larg interes. Nu. Ci pentru că am rămas extrem de puțini cei care putem share-ui informație nu doar dacă suntem plătiți să o facem.

În rest, orice om care își scrie părerea online, sau hai, să nu generalizăm, nu orice, ci majoritatea lor, mormăie printre dinți un huo, voi luați bani pentru asta și vreți ca eu să vă promovez gratis? după care trece mai departe.

Nu vreau să dezvolt, nu e treaba mea și nici măcar nu mă interesează să ofer vreun sfat legat de asta cuiva. Homo homini lupus. Un singur lucru vreau să spun, ca sfat generalist, pe care voi încerca să îl repet de fiecare dată când am ocazia: căutați-vă cititorii, traficul și banii în afara cercului vostru de bloggeri așa-zis colegi. Încetați cu șușanelele și prieteniile pe principiul nu ne certăm, chiar dacă ești prost, poate am nevoie de tine vreodată.

Terminați cu share-uitul articolelor voastre ȘI NUMAI ALE VOASTRE în zeci de grupuri de facebook formate din bloggeri la fel ca voi. Este doar un surogat de masturbare. Cei 50 de unici câștigați astfel nu sunt cititori, nu sunt plus-valoare pentru voi și pentru blogul vostru. Sunt doar concurenți, iar plusul din statistici e doar o minciună ce nu vă acoperă nici măcar ego-ul. Nimeni din concurența voastră nu vă dorește succesul. Pentru că e o piață mică, totul se joacă pe bani și, cu cât sunteți mai mulți, cu atât felia de tort se subțiază.

Vreți o idee de succes?
Scrieți. Lăsați evenimentele. Lăsați ieșirile la întâlniri de bloggeri, în care discutați lucruri importante, de bloggeri, și stabiliți strategii cu și despre bloggeri.

Toate prostiile astea nu vă aduc cititori, ci doar o stare falsă de confort psihic, care se va risipi foarte repede. Nu mai încercați să fiți specialiști, ci încercați să aveți opinii reale și să le puneți pe suport electronic pentru un public dincolo de cei 50 de bloggeri prezenți în toate grupurile de facebook în care sunteți și voi prezenți.

Tu când ai dat ultima oară mai departe (share sau tweet sau mail sau whatever) un articol care ți-a plăcut fără să fie scris de tine?

maimutici