Problema, din punctul meu de vedere, este clară. Femeia, Oana Mardare, a mers acolo cu scopul clar de a face circ și de a atrage atenția asupra sa și, prin asta, asupra trupei sale de teatru. Ca de obicei, toate inițiativele bune atrag și genul acesta de râme, care se cocoață pe cadavre, în scop pecuniar.

Problema complet neclară este cine, în Cluj, susține organizația paramilitară Organizatia Generala Voluntara pentru Prevenirea Faptelor Antisociale, condusă de un anume Svajczer Csaba.

Respectivul Svajczer Csaba este cel ce a brutalizat-o, de față cu jandarmii, pe Oana Mardare și care i-a sucit mâna la spate, tot de față cu aceiași jandarmi.

A se remarca contul său de facebook, unde domnul cetățean anunță lumea să stea liniștiți, că OGVFPA îi protejează fără probleme, ba chiar se laudă cu imobilizarea femeii.

Practic, ce a făcut el, intră la categoria infracțiuni. Aștept cu interes soluționarea din partea poliției.