Bine, ştiu, nu e o perioadă în care să ne rupem în două prin hypermarketuri (deşi, să mă ierte ăl de sus, nu am văzut în viaţa mea aglomeraţie cum e acum prin magazine, parcările gem, casele de marcat nu mai fac faţă de la atâtea vânzări, aproape că îmi vine să cred că Boc relansează economia :mrgreen: yeah right), dar întotdeauna în această perioadă a anului încercăm să le reamintim celor dragi cât de mult înseamnă pentru noi, prin nişte mici atenţii.

Cu nevasta scapi uşor, ceva flori şi aia e, eventual lumânărele şi promisiunea unei mese la restaurant, concretizată printr-o pizza comandată acasă). Copilul încă e mic, nu ştie, la părinţi te scoţi cu ceva bibelouri gen Cea mai iubită mamă/soacră sau Cel mai tare bunic şi cam aia e, ai mai scăpat ieftin de o perioadă grea din an.

Altceva ce se mai dă de ocazii de astea? Nu, nu mă interesează diamante, merţane cu fundiţă şi altele, mulţumesc.