Nu sunt un tip credincios. Nu am tangenţă cu fenomenul religios deloc. Sunt căsătorit in biserică de gura nevestei. Merg să iau lumină în noaptea de înviere tot doar ca să îi fac ei pe plac. Deci am o scuză solidă pentru ce lipsa mea de la manifestări de genul acesta.

Oare ce scuză au cei care se bat cu pumnii in pieptul de aramă, că sunt credincioşi, că Isus, că Maria Mirabela, că au tinut post, că sunt curaţi, etc, dar în noaptea de Paşti, vin la ora 23:50 la biserică si pleacă la 00:02, odată cu achizitionarea flăcăruii de rigoare?

Şi nu mă refer doar la puştiulakis, golănaşi saum bemweuri din care urlă manele, pentru că ei sunt omniprezenţi. Bănuiesc că fiecare dintre noi, la o anumită vârstă, se ducea in noaptea de înviere cu gaşca, să se distreze, şi de ce nu, poate să facă rost şi de o fetiţă.
Mă refer la oameni în vârstă, care privesc plin de dispreţ manifestările de mai sus, dar cum pun mâna pe o lumânare aprinsă, cum au fugit ca motoretele acasă, să bage la maţ. Iar preoţii rămân sa cânte pentru o mână de oameni.

Care e orizontul de aşteptare al acesto oameni vis-a-vis de religie? Ce speră să obţină bifând sărbători în calendar? Mântuirea sufletului lor nemuritor? Asta în condiţiile în care o comemorare a suferinţelor unui om se transformă intr-o modalitate de a mânca şi a bea până la epuizare sau până la internarea la urgenţă? De asta să li se acorde acea mântuire?

Repet, sunt ateu. Ce vorbesc, vorbesc strict din punctul de vedere al observatorului pasiv, amuzat şi scârbit de valenţele sufletului omenesc rromânesc.
Acum aştept cealaltă „sărbătoare tradiţională rromânească„, Crăciunul, sărbătoare la care rromânii, tradiţional, vor mânca până vor behăi şi vor aprinde artificii pe stradă.
De ce vor face asta? Ce înseamnă Crăciunul?
Cui îi pasă, atâta timp cât rromânul mănâncă?