Deci să treci prin minunatul oraș Sebeș, populat de tineretul sebeșesc, e un adevărat show. Pentru că undeva pe o stradă e o gropiță, administrația sebeșească a pus un semafor. Mic.
Care semafor își face treaba. Adică reține traficul în ambele sensuri, pe o distanță de circa 12 kilometri. Adică mai pe scurt, e o coadă de 25 de kilometri pe șosea dacă aduni ambele sensuri.

Și se merge bine de tot. Am trecut prin metropola sebeșească în circa 2 ore. Câte 10 metri la fiecare 20 de minute. Că atât de mare e scârba aia de oraș. 100 de metri cap-coadă.

Restul drumului, ca deobicei. Ploua, tiruri peste tiruri, la Sibiu, în mod absolut normal, am rătăcit drumul și în loc să o iau spre Brașov, am mers spre Râmnicu-Vâlcea. Am realizat unde sunt în momentul când am vrut să depășesc un tir și am văzut că în stânga e un mare râu, care mă aștepta primitor.

În rest, dobitocii clasici. Gipane tembele care depășesc în unghi mort, bazându-se pe reacțiile celorlalți, loganiști tembeli care o calcă cu tupeu, dând flashuri la greu și nerealizând că sunt într-un sicriu pe roți și că celorlalți le e milă de prostia lor și de viața oamenilor de pe locul din dreapta.

Din păcate, am dat Opelul și am trecut iarăși la Nova. Tranziția e grea de tot. De la cutie automată la pleznitoarea de cutie de pe Nova. De la ABS la frâne cu repetiție. De la climă la dezaburitul geamurilor cu șervețele.
Eh.
Sometime…