În primul rând, legat de bannerul cu reclame de sub post. Acela este un contract între mine și adnow. Când l-am semnat, m-am asigurat că nu e vorba de porn, gore, gambling și altele. Nu și de altceva și îmi asum asta. Bannerul va sta acolo 2 luni, deci orice discuție e nulă și neavenită, nici măcar nu voi mai aproba vreun comentariu care îmi spune despre el și metodele de crescut părul rapid. Nu este intruziv, nu vă face poc în ochi, nu are sunet, cui nu îi convine, poate să îl blocheze prin adblock. Oricum cei ce citesc acest site în mod constant nu îl mai văd demult.

Second, unde dai, unde te învârți, dai numai de profitshare. E ok, e o rețea serioasă, se fac bani, dar atunci când începi să concurezi la click cu 10 000 de situri, deja competiția e inegală, dacă situl pe care îl monetizezi nu e un site dedicat. Așa că eu personal o să o mai răresc pe cetin.ro cu asta, pentru că rezultatele obținute nu justifică temporara agresare vizuală cu chestii, iar eu nu o să scriu niciodată ca „marii oameni din afiliere”, cum zicea cineva în comentarii zilele trecute, articole dedicate exclusiv afilierii, pentru că eu sunt publisher și atât. Plus, sunt și niște dubii ale mele legate de situl meu și cineva de la programare de acolo, dubii pe care nimeni de la profitshare nu a dorit să mi le înlăture.

Prin urmare, ce soluții de gen există în piață, chiar dacă nu sunt românești? E necesar așa ceva pentru un site, pentru că eu voi scrie întotdeauna și despre diverse produse. Știu, ar trebui să nu dau linkuri din care să câștig bani, ci să fac asta benevol și curat, în timp ce dau cu sapa undeva, iar articolele să fie multe și de calitate. Dar totuși, în cazul extrem când nu și când aș prefera ca serverul meu dedicat de la chroot să se plătească din asta și să nu plâng pe internet că am un hosting beton de 12 euro pe an și mi l-au suspendat oamenii răi?