Din pacate, in ultimele 3 zile am inmormantat pe cineva drag noua. Sunt convins ca nu stiti ce trebuie facut cand iti moare cineva, asa ca hai sa va spun eu pas cu pas ce trebuie facut.

Firma de pompe funebre

Daca nu vrei sa fii tu cel care se ocupa de cele necesare, neaparat trebuie sa apelezi la o firma de pompe funebre. Si nu uita ca cele necesare implica si spalarea decedatului, imbalsamarea si alte distractii, pe care sigur nu vrei sa le faci tu. Asa ca apelezi la ei. Iar ei sunt foarte multi in Bucuresti, nu trebuie decat sa dai o cautare pe google.

Ce fac ei? Dezbraca decedatul, il spala, il imbraca, il imbalsameaza, adica il umplu cu formol prin locurile unde se strica mai repede, se ocupa de absolut toate actele necesare, acte care altfel le-ai scoate intr-un cincinal jumate.
Tarife:

  • Cosciug: intre 8-15 milioane. Desigur, sunt si mult mai scumpe, chestie stricta de buzunar.
  • Spalat: 2 milioane. Nu e mult. Un om cand moare in general face pe el si nu e cea mai placuta priveliste un cadavru plin de fecale. Iar ei il spala cu burete si sapun, il usuca si il imbraca.
  • Imbracat: 1 milion
  • Pus in sicriu: 1 milion.
  • Urcat sicriul sus: 1 milion
  • Atentie pentru baieti: ~ 1 milion, depinde de cum se misca.
  • Masina pentru transport: 7 milioane + 1 milion baietii, ca au carat sicriul pe scari de la etajul 8.

Tipul care a spalat mortul la noi era de o haiosenie rara. Tiganus, aproximativ 55 de ani, vorbea atat de calm si de incet incat te lua somnul. Probabil din experienta, imi explica de 10 ori un lucru, in cazul in care nu am priceput.

Aceeasi firma iti asigura si serviciile unui medic constatator si a unui imbalsamator.
Nu stiu cat a costat fiecare chestie in parte, dar per total le-am dat 8 milioane + 500 000 imbalsamatorului pentru ca a lucrat cu grija si a imbalsamat bine. Mi s-a facut putin rau atunci cand s-a apucat sa ii scoata stomacul si sa il scurga de resturile de mancare si am vagamente impresia ca medicul ala a facut misto de mine cand m-a chemat exact in momentul ala, sa imi spuna ceva ce deja imi spusese mai inainte.

Cimitir

La cimitir este Cosa Nostra de crevedia. De cand intri in satul de care apartine cimitirul, esti luat la ochi, iar cine trebuie e informat pe loc despre sosirea ta.

Logic, te duci la preotul satului, sa ii ceri informatii. Preotul te informeaza ca a delegat functia de administrator al cimitirului catre doamna preoteasa. Doamna preoteasa a delegat la randul ei functia doamnei Verginica din capu` satului, om de baza si de nadejde in parohie. Problema e ca doamna Verginica e o doamna foarte ocupata si a delegat la randul ei sarcinile doamnei Garofita, nora dansei, care sta din pacate in celalalt capat al satului, sat dealtfel foarte lung. Doamna Garofita, fiind femeie cu indatoriri, nu are timp sa se ocupe de problema, asa ca deleaga, la randul ei aceleasi sarcini, sotului sau, Nea Vasile. Asa ca Nea Vasile e administratorul cimitirului.

Nea Vasile e un domn foarte trendy, intr-un trening sexy, maieu cu burta, slapi chinezesti si Peugeot Partner, ale carui chei atarna neglijente din buzunarul interior al pantalonilor.
Este foarte indurerat de ce ni se intampla. Viata e atat de cruda si ni-i rapeste pe cei dragi de langa noi atat de neasteptat…
Dar totusi o groapa este o groapa. Cat e o groapa?
O nimica toata. 20 de milioane. Fata de cimitirele centrale din Bucuresti, deja asta e mizilic. Asta e pretul, daca vrem bine, daca nu vrem, iarasi bine.

Vrem, ce sa facem, avem mortul pe masa, frumos imbalsamat.
Acum groparii.
Groparii formeaza micul cartel sicilian. Sunt 3 la numar si functioneaza prin rotatie, cate unul la fiecare inmormantare. Nici unul nu se baga peste celalalt, pentru ca afacerile sunt afaceri iar monopolul si contractul cu cimitirul sunt sfinte.
Cat e de sapat o groapa? Un mizilic. 18 milioane. Daca vrem, bine, daca nu vrem, iarasi bine. Altcineva oricum nu are voie sa o sape, ca trebuie sa ai autorizatie pentru asta, plus acord cu Parohia.

Si daca tot dati 18 milioane pentru groapa, dati 1 milion jumate pentru mama groparului, o femeie foarte bisericoasa de altfel, care se va ocupa de tamaierea gropii si de cele sfinte, pe parcursul celor 6 saptamani pana la prima pomana majora ce i se va face mortului.

Preotul

Aici depinde foarte mult si de relatiile ce le ai in parohia de care apartine mortul. Din fericire, relatiile erau excelente, popa cunoscand personal oamenii aflati in discutie si cerand tariful minimal, pentru diferitele activitati ce se desfasoara la biserica, la casa mortului si la cimitir. Adica in jur de 8 milioane, asta ce stiu doar eu, pentru ca e posibil ca familionul sa mai fi contribuit separat.

Ce ai asigurat in banii astia?
Slujba rapida acasa, inainte de inmormantare, circa 4,2 minute, in fuga. Dupa care fuga cu mortul la biserica, se trag de 3 ori clopotele, o slujba, de data asta mai lunga, cca 20 minute. Hopa sus in masina, la cimitir, maximum 5 minute de cantare. Plus de asta, activitati conexe, insemnand varsat de vin cu ulei peste cosciug si aruncat de pamant peste mort, aproximativ 40 grame.

Pomana mortului

In functie de cati oameni vin, ce oameni vin si ce perioada a anului, cheltuielile sunt intre 15-20 milioane, care se duc in cani, linguri, tot felul de mancaruri, dulciuri, prosoape, lucruri ce se dau de pomana diferitor personaje.

In plus, mai sunt tot felul de cheltuieli pe care nu le mai socotesti, pentru ca ti se par mici, dar la final, daca le pui pe hartie, incepe sa te doara devla de cati bani ai cheltuit.

Cam atat, legat de aspectul pur pamantesc al unei inmormantari. Ca fapt divers si prea-funny, prea stimabilul preot canta deasupra gropii si ne explica cum dumnezeu e mare si bun si milostiv, iar noi suntem niste parliti imputiti, care e imposibil sa nu fi gresit cu ceva, cand brusc, i-a sunat telefonul mobil, moment in care s-a oprit, a vorbit cam 1 minut, dupa care s-a reintors in punctul din care lasase slujba de ingropaciune. Un moment plin de efervescenta religioasa.

Doamne miluieste!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.