Citeşte Cele 10 porunci exemplificate – partea 1

6. Să nu ucizi

De când mă ştiu, am un respect deosebit pentru tot ce înseamnă viaţă. Nu pot omorî muşte, de exemplu. Nu mai vorbim de gândaci, păianjeni, molii sau mai ştiu eu ce alte zburătoare. Râdeau toţi copiii de mine pentru că refuzam să bag paiul în fundul broaştei şi să o umflu, după care să îi dau drumul pe apă. Am oprit toată circulaţia de pe valea prahovei pentru a da din drum un căţel buşit de o maşină. Şi probabil sunt singurul om de care aţi auzit să prindă ţânţarii cu paharul, după care să le dea drumul pe geam. Iar atunci când am ucis gâştele, am rămas şocat multă vreme.

În schimb, sunt un foarte bun ţintaş. De când eram mic. Pot băga un cornet pe oberlichtul de la bucătăria unui apartament situat la etajul 9, iar dacă mă chinui chiar şi la 10. Acelaşi lucru pot face şi cu o praştie, dar există riscul de a se sparge becul. Pot scuipa guma din gură direct în cos de la 5 metri relaxat. Ştiu să arunc cu cuţitul la ţintă, iar de la 10 paşi pot să îl înfig în rama unei uşi. În armată, la trageri, eram the ciozăn one.

Ceea ce mă aduce la subiect.
În spatele blocului meu, când eram copil, se dărâmau nişte clădiri. În stilul ceauşist, se distrugeau vieţile unor oameni, pentru a se construi un grup termic şi un teren de joacă. Teren pe care după un an l-au desfiinţat şi au mai făcut un bloc. Bloc la construcţia căruia a murit un om, căzând de la etajul 9. De atunci au mai murit încă 2 oameni în acel bloc, căzând de la etaj. Ghici care etaj? Dar divaghez.

De la demolările acelea, apăruseră o grămadă de şobolani. Dar ştiţi cum? Sute de şobolani, care chiţăiau şi fojgăiau prin zonă. Au venit tovarăşii de la centru, îi frecau ridichea mare tovarăşului prim pe sector, care îi freca ridichea tovarăşului prim pe cartier, care îl mânca de viu pe tovarăşul administrator de bloc.

Administratorul săracu, ce să facă? Ăia voiau să nu mai existe şobolani. Dar nu ofereau soluţii, bani sau otravă. Doar i-au dat săracului om termen ca într-o săptămână să nu mai fie şoareci prin zonă.
Atunci, domnul administrator a găsit o soluţie. Să dea oricărui îi aduce şobolani morţi, 1 leu de şobolan.

Şi aşa a început vânătoarea de şobolani. Cu bâte, cu praştii, cu cu doze de tractor în care băgai fosfor, sperând ca şobi să calce pe ele şi să explodeze. Era o frenezie turbată în a ucide şobolani.
Nu mai e nevoie să spun că în 2 zile dispăruseră şi pisicile din zonă, dacă erau de talie mai mică.
Am încasat 60 de lei. My praştia powah was astonishing. I had a licence to kill.
Tovarăşul administrator a primit o primă de 5000 de lei, pe care a băut-o în răstimp de o lună, în faţa blocului şi la fiecare pahar închina către orice copil trecea prin faţa lui:

Haidi să trăieşti, `reaţi ai dreacu` de bagabonţi criminali!

Să nu fii desfrânat

Ştiţi bancul cu ăla care avea amantă în blocul de vizavi şi într-o seară, a ieşit până la tomberoane să ducă gunoiul amantei, după care a uitat ce făcea şi s-a dus acasă, în şlapi şi pijamale, cu găleata de gunoi a vecinei?
Faza e profund reală, o cred cu siguranţă.

Am un fost coleg de şcoală, care s-a însurat cu prima tipă cu care a făcut sex. Că na, a zis că dacă tot nu i-a ieşit până la vârsta aia, măcar să fie recunoscător domnului şi să nu mânie pe dumnezeu, încercând marea cu degetul.
Partea proastă pentru el a fost că din păcate, căsnicia i-a dat curaj şi tupeu la femei, lucruri pe care înainte de căsătorie nu le poseda şi nici măcar nu ştia că există.

Drept pentru care, omul şi-a tras amantă. De la firmă, o foarte binecunoscută firmă de petrol şi gaze. Omul avea funcţie de răspundere, muncea mult şi înainte de amantă. Dar odată cu noua situaţie, a început să vină acasă tot timpul târziu, motivând că are şedinţe, că are de lucru la birou, că trebuie să stea târziu să încheie situaţii şi tot aşa.

Nevastă-sa, ştiindu-l fost virgin, nu bănuia nimic, dimpotrivă, începuse să îl îngrijească tot mai mult, să îl aştepte cu ceaiuri întăritoare, mese încălzite la 4 dimineaţa, ba chiar călcase peste bariera orice, dar gura e doar pentru a băga mâncare în ea.
Aşa că nea Caisă, prietenul meu, ducea o viaţă de vis. Amanta îl răsfăţa, nevasta îl răsfăţa, jobul mergea, ce mai viaţa perfectă.

Doar că dumnezeu nu bate cu bâta.
Vine omul nostru într-o dimineaţă acasă, pe la 3 aşa, obosit, cu cearcăne, trăgând o geantă mare cu acte după el Dragă, am avut enorm de mult de lucru, nu mai pot, o să o iau razna, îşi sărută soţia cu pasiune, aprinde lumina în hol şi se descalţă de… o superbă pereche de papuci de casă roz, cu pampoane în vârf.
_________________________________________________________________________
Cred că tot la firma de petrom şi gaze lucrează. Nu ştiu dacă e căsătorit sau nu, amanta a renunţat şi ea la el, nu mai prezenta interes divorţat fiind, dar are o regulă de aur.

Verifică întotdeauna cu ce te încalţi când ieşi pe uşă.

« Va urma »