Teodorovici susţine că dacă un român primeşte drept de muncă într-o altă ţară europeană şi acesta continuă să fie reînnoit, el nu o să se mai întoarcă niciodată înapoi în ţara de baştină. „Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Aşa, dacă ajunge în Germania şi tot primeşte drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croaţia, România de unde a plecat. Maxim 5 ani şi, la revedere, să te duci în altă ţară să îţi cauţi loc de muncă”

Practic, Uniunea Europeană este construită pe o idee de bază. Libera circulație a mărfurilor și a forței de muncă. Acesta este visul inițiatorilor care ar trebui, într-un final, să se concluzioneze într-un singur stat, asemănător USA, acele State Unite ale Europei.

Ministrul Teodorovici este, adevărat, un imbecil și, în mod normal, nimeni nu o să îl ia în seamă. Dar, odată cu sforțările rusiei de a distruge UE, cu politicianismul stupid al ultimilor ani, nu ai de unde să știi cum o idee de asta creață va începe să prindă teren. Măcar într-un stat precum Ungaria, de exemplu.

Există discuţii – şi este normal să existe – astfel încât să putem ţine medicii în ţară pentru că statul investeşte în pregătirea lor. Nu a fost niciodată discutat concret acest aspect. Se discută mai multe aspecte, mai multe măsuri, dar cred că este şi normal pentru că noi pregătim medici pentru România în primul rând, dar nu s-a pus nicio clipă concret această problemă”, a declarat, marţi seară, la B1 TV, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Văcuța de la Sănătate, Sorina Pintea, are și ea fix același plan în cap. Închiderea libertății cetățenilor români de a lucra unde doresc. Iar dorința doamnei Pintea este perfect realizabilă, ea deja se aplică pentru absolvenții învățământului militar, absolut fără niciun motiv, școlarizarea unui student la medicină costă mult mai mult decât școlarizarea unui amărât pe care îl ții în condiții de vite, unde vrei tu și când vrei tu.

Așa că să nu vă mirați dacă, la un moment dat, pe contractele de școlarizare va apărea mențiunea obligației de a lucra în sistemul de sănătate românesc vreo 8 ani, cum e la armată. Și dacă nu, trebuie să plătești cheltuielile de școlarizare. Bine, un medic, în străinătate, nu are problema unui absolvent de universitate militară și își poate plăti banii ăia din 2 salarii, probabil. Dar rămâne, desigur, mizeria stalinistă PSD, mizerie căreia nu îi place libertate, oamenii trebuie legați de glie, să poată fi furați fie că vor, fie că nu vor.

Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul prin care se dezincriminează intervenţiile fără autorizaţie asupra monumentelor istorice. Este vorba despre un proiect iniţiat de un grup de parlamentari PSD, între care şi Florin Iordache.

Practic, se dă liber la distrugerea oricărei clădiri monument istoric din orașele emblematice ale țării. În special, sunt vizate București și Timișoara, unde mafiile imobiliare stau și așteaptă să poată dărâma mii de clădiri care acum țin în loc mii de rezidențiale și malluri frumoase, care pot aduce venituri decențele tuturor. Florin Ciordache devine elementul cel mai distructiv al politicii românești.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.