pandele-pe-catedra

Citeam la Eftimie motivația discursurilor școlare și nu înțelegeam o chestie. Dacă vezi că nu ai harul necesar, de ce insiști să ții discursuri? Să luăm de exemplu persoana mea. O singură dată am ținut o conferință, eu singur, 3 ore, vorbind liber. Am ieșit de acolo stors complet, răgușit, cu duodenul uscat. După ce m-am recules, am ajuns la concluzia că, în primul rând, nu sunt bun la ținut discursuri, nu am verbul la mine dacă nu e în scris și doi, nu îmi place deloc să fiu cel către care se uită toată lumea.

Așa că niciodată nu am mai vorbit în public decât dacă fac parte dintr-un grup de vorbitori, în niciun caz singur.

Mă uitam la discursul de la începutul de an de la școala fie-mii. Pe lângă faptul că practic aveau niște boxe mai slabe decât Logitechurile mele de la laptop, deci practic nu o auzea nimeni pe femeia care vorbea acolo, nu zicea nimic interesant. NIMIC. M-am dat mai aproape, mi-au sângerat urechile de la angajamentele cu vom face și vom drege, după care m-am retras lângă frații mei, țiganii din pantelimon. Măcar ei erau hazlii și vorbeau chestii interesante. Poate puțin penale, dar interesante. Discursul directoarei, sau ce era ea, s-a încheiat prin părăsirea sălii de conaționalii mei, plictisiți de gâjâiala aia.

Serios, dacă ești director de școală și știi, vezi că nu poți vorbi singur în public, de ce nu lași pe cineva care să facă asta? De ce să nu desemnezi un profesor deștept și cu vorbele la el? Doar pentru că simți că ți-ai atins apoteoza carierei și ai devenit zeul suprem, prin urmare orice spui e bine? Dacă ești primar analfabet, cu doctorat luat ca Ponta, de ce măcar nu dai bani să agajezi un purtător de discurs, care să îți ducă idioțeniile mai departe?

Of, Pandele, nu prea pari in firea ta…