Am fost azi, ca tot rromânul tăntălău, să îmi plătesc ratele. După ce mi-au supt ăştia  din bănci sângele, l-am luat pe tatăl meu şi am trecut prin piaţă, să ne luăm ceva fructe. În piaţă, zgomote familiare.

– Domnule, dar nu te mai băga în faţă!

– Cine se bagă în faţă cucoană, că eram aici demult, nu vezi că mi-am lăsat rând??

– Ce rând bă, ce rând, că eu sunt aici de 2 ore şi nu te-am văzut.

– SĂ MEARGĂ CÂŢIVA BĂRBAŢI ÎN FAŢĂ, SĂ ŢINĂ ORDINE, CHIAR NU VEDEŢI CUM SE BAGĂ ÎN FAŢĂ??

Deci jur că o secundă m-am speriat. Am crezut că m-am întors în timp, la coadă la oase în piaţa Amzei sau la ouă la alimentara de la Bobocica. Mai rămânea să mai apară şi nenea ăla îmbrăcat în pardesiu gri, care când apărea la coadă, toată lumea tăcea şi mama mă ciupea de mână, să nu mai vorbesc, că nenea e un om rău, care ne ia dacă nu suntem cuminţi

 

De la ce era tot zbuciumul ăla? La o măcelărie din piaţă se aştepta carne. Carne mai ieftină. Ieftină şi bună.

Cine erau oamenii ăia care se călcau în picioare? Maxim 15 pensionari, care strigau şi vociferau, cu scăunelele după ei. Bărbaţii care s-au dus să facă ordine în faţă, aveau o medie de vârstă de minim 70 de ani, tremurători din toate încheieturile, dar justiţiari până în măduva oaselor.

Desigur, nu conta că exact aceeaşi carne era  şi la magazinul de vis-a-vis. Şi spun exact aceeaşi carne pentru că amândouă au un singur furnizor, Gepeto. Numai că la celălalt magazin e mai scumpă cu circa 10 000. Desigur, acolo ţi se taie carnea exact cum vrei, ţi se împachetează în chestii curate, vânzătoarele au mănuşi de plastic pe mâini.

Dar cui îi pasă??

Cine poate să rateze o coadă ca lumea?

Ce vremuri….

Foto: MiculParis

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.