Observați, vă rog, chiotele de bucurie care vin când începe să cânte domnu’ Adrian. Țipetele de euforie, fetele scoase din minți de fericire, domnii grohăitori MAMĂ CE TARE SĂ MOARĂ MAMA!!! Și da, toți știu versurile, deși niciunul nu ascultă manele în mod normal, înțelegeți?

Realizați, sper, că, în orice altă circumstanță, fiecare din cocalarii de pe plaja aia ar regurgita de scârbă Vai, cum, manele, ce jenant, această subcultură, ah, nu ne mai facem bine, menuț, țara asta merge doar spre mai rău, muie dragnea, veorika e o analfabetă.

Acum, foarte serios vorbind, eu nu am nimic contra manelelor, e un stil de muzică, așa cum e country sau alt stil personalizat. Scârba asta superioară, puah, manele e doar o spoială de intelectualism pe prostie, a unor oameni care nu găsesc un diferențiator pentru a ieși din gloată și atunci, iată, manelele.

Doar că, la festival, te mai scapi, ce să faci, aia e….