Poate vreți un follow up la articolele de ieri, cu UPC care transferă abonaților toate cheltuielile făcute pentru a achiziționa meciurile din liga 1.

1. Au apărut articole publicitare la spălătorul de cadavre oficial al onlineului, Petrișor Obaie.

2. Au apărut comentatorii plătiți, cu aceleași texte, de pe aceleași IP-uri.

social media upc

Partea cu adevărat haioasă este că postacul scrie de pe un IP de RDS

postaci UPC de pe rds

3. Oameni care au fost la sediu să anuleze opțiunea.

Salut. Incep abrupt pentru ca sunt tare suparat.
Am doua abonamente la UPC. Ca sa renunt la clauzele adaugate automat denumite Noi canale premium (3 lei) si Extra fotbal (10 lei) am apelat extra.upc.ro, un site de tot rahatul care iti cere niste date si la sfarsit iti spune „Multumesc” fara sa iti ofere dovada demersului facut. Pe scurt „tastezi singur”. Bineinteles ca pe acest site poti „dezactiva” numai Extra Fotbal (cel de 10 lei).
Am mers la un centru UPC, am luat bon de ordine si am ajuns in fata unui operator de ghiseu. Senzatia mea a fost ca era pregatit ca un adevarat agent de vanzari cu diverse „abureli”. Dupa indelungi discutii a acceptat ca poate fi anulata clauza Extra fotbal. Deci UPC este hotarat ca daca nu face afacerea mare de 13 lei (probabil plus TVA) sa faca japca mica de 3 lei.
Din punctul meu de vedere ambele clauze in contract sunt in aceeasi situatie: pot fi anulate fara probleme, dupa cum poti vedea si in print-screen-urile anexate.
Sanatate maxima!

Cam asta este strategia UPC de a acoperi o greșeală și, practic, o ilegalitate. Încercăm să spălăm cadavre și să creem imaginea că oamenii sunt de fapt de acord și că e bine ce se întâmplă.

Iar în ultimă instanță, încercăm să îi prostim la casierie.

NU FIȚI NAIVI!
Orice creștere de abonament, fără acordul vostru, este abuzivă! Dacă vă anunță că vă crește abonamentul cu 3 lei, mergeți la sediu și anulați contractul, FĂRĂ A PLĂTI NICI O PENALITATE! AȘA ESTE LEGEA, AȘA ESTE NORMAL. Nu vă lăsați prostiți de cei de la ghișeu. Dacă nu reușiți să vă înțelegeți cu ei, nu ezitați să apelați la ANPC. Credeți-mă, de-abia așteaptă să își înfigă gheruțele pofticioase într-un cablist.