Am fost un copil precoce. De când mă știu nu am acceptat ideea de religie, dumnezeu și alte tâmpenii. Acum, la aproape 40 de ani, regret că nu am fost suficient de precoce să îmi fac bunica fericită și să mă prefac că lucrurile care mi le spune acced în inima mea și mă transformă într-un homo religiosus. Da, probabil asta face diferența dintre un copil cu IQ mare și un copil inteligent. Sufletul. Pe care îl ai sau, dacă nu, îl poți primi, în timp. De sus sau nu, prin tine sau nu. cel mai probabil prin oamenii ce te iubesc, în pofida revoltei stupide ce te bântuie în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut.

Nu am crezut niciodată în Moș Crăciun. Bine, în vremurile copilăriei mele se numea Moș Gerilă și era rus. Nu cred că am auzit vreodată de el altfel decât ca Moș Gerilă, până când nasul a început să miroasă catrință. Așa erau vremurile, așa era teroarea ce le lipsește atât de mult unor oameni astăzi. Chiar și acum, după mai mult de 30 de ani, îmi vine peste mână să spun Moș Crăciun. Gerilă se potrivește ca o mănușă pe spoiala mea de cultură comunistă.

Nici bunicii mei nu știau altceva, pentru că și ei, prin bunicii lor, erau ruși reali, aduși de Stalin să populeze cooperativa de vite numită rromânia. Din păcate, bunicul meu și-a futut jumătate din viață luptând pentru valorile unei rromânii ce s-a predat mult prea repede și și-a ignobilat oamenii ce mureau pentru ca ea să meargă mai departe. Canal, aresturi, copii scoși din facultate. Totul pentru un PNL ce astăzi îl are ca Moș Crăciun pe un somnorici și ca partener, pe un plagiator.

Dar vorbeam de Moș Gerilă.
Bunica, pe când aveam eu sub 3 ani, mă învăța o rugăciune. Înger îngerașul meu bla bla. Încă de atunci mi se părea atât de puerilă și, în timp ce o recitam, puneam tot felul de întrebări ce, pentru un țăran de la sat, cu 8 clase făcute pe furiș, erau distrugăroare.
Bunico, de ce trebuie să mă rog la îngeraș? – Pentru că te iubește și pentru că așa are grijă de tine.
Bunico, dacă mă iubește, de ce trebuie să mă rog de el să aibă grijă de mine? Tu mă iubești și ai grijă de mine fără să te rog nimic.
Bunico, îngerașul ăsta nu cred că mă place, eu nu vreau să îl rog nimic, îl pun pe bunicu să îi dea două în nas.
Bunico, mai zic rugăciunea? Bunico…

Cred că bunica, în simplitatea ei, a fost prima care a acceptat a-religiozitatea din sufletul meu, pentru că a abandonat pentru totdeauna încercările de a mă converti spre cele sfinte. Mama, de exemplu, nici acum nu a lăsat armele din mâini. A fost extrem de oripilată acum vreo 2 zile, când eram la ea și a venit preotul cartierului, împrăștiind bunătate și crăciun, contra a 50 lei noi, iar eu nu am binevoit să îi pup mâna, ci doar i-am strâns-o bărbătește. Bunica doarme, de aproape 30 de ani…

Dar vorbim de Moș Gerilă.
Ultima oară când am acceptat mistificarea cu moșul a fost pe la vreo 4-5 ani. Știam că nu există, știam că părinții, cei ce mă/ne iubesc necondiționat, încearcă să transplanteze o părticică de magie în sufletul meu, suflet ce nu a acceptat niciodată magia, irealul sau suprarealul.
Le-am acceptat cadourile, le-am acceptat justificarea că Moș Gerilă a intrat în casă în timp ce îmi dormeam somnul de prânz (am urât dintotdeauna să dorm după-amiaza), le-am acceptat dragostea ca pe o favoare.

Dar am refuzat ca lucrul acesta să se mai întâmple vreodată. Am refuzat cadourile de crăciun, am refuzat vorbele bune, am refuzat totul, în încercarea de a rupe din mine orice urmă de magie, de crăciunificare, orice urmă de copilărie ce mi-ar fi putut afecta umanismul retrograd ce ieșea la suprafață prin porii ce nu îi erau destinați.

Am scris asta urmărindu-mi azi copiii, ce îl primeau pe un Moș Crăciun purtând în spate un sac de câteva zeci de kilograme de jucării.
Cred că puștoaica cea mare îmi calcă pe urme. Era lejer nelămurită de prezența boșorogului în roșu și am impresia că mi-a recunoscut fratele, sub deghizarea de prinț al cadourilor.

Și așa, trec eu în locul bunicilor mei și îmi frământ sufletul, în încercarea mea de creator de lumi. Indiferent de cât de inteligenți mi-ar fi copiii, aș vrea să le pot păstra magia, aș vrea să poată să creadă în moș crăciun până când pur și simplu nu se va mai putea.
Din păcate, cred că istoria se repetă, iar Moș Gerilă al meu, Moș Crăciun al lor, e condamnat să dispară ușor, ca o fantoșă a trecutului, ducându-se, POATE, către nepoții mei, cei ce îmi vor mai lăsa ultima șansă în viață de a le flutura prin față scorțișoară, sac roșu și cadouri nenumărate.

Bună seara, Moș Crăciun.
Primești un nevrednic necredincios?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.