Scris de Joyanna

Zilele trecute mergeam pe strada iar in fata mea era un tip vizibil disperat. Plingea si murmura “5000 de euro! 5000 de euro!”
Era clar ce pierduse. Mi-a fost mila de el. As fi vrut sa il ajut cumva, dar nu as fi putut in nici un mod: 5000 de euro nu am de dat, iar in momentul ala orice i-as fi spus nu l-ar fi consolat cu nimic.
Am inceput sa ma gindesc la citi bani am pierdut eu pina acum…

Primii au fost 5 lei, o moneda de aluminiu. Ne cerusera la scoala, nu mai stiu pentru ce; mama bombanise “iar imi cere bani invatatoarea asta?” apoi se facuse c-a uitat. Trecuse o saptamina, invatatoarea intreba in fiecare zi, mie mi-era rusine. Astfel incit, intr-o dimineata, inainte de iesi din casa cu cheia atirnata de git, am cautat in sticla de lapte in care puneau ai mei monezile, o tineau in vitrina dulapului din bucatarie. Mi-era frica, dar speram ca n-o sa le numere prea curind.

Era iarna, la 7 era inca intuneric afara, zapada scirtiia sub cizmulite. Ca sa fiu sigura ca n-o pierd, am pus moneda in buzunarul paltonului. Pe la jumatatea drumului, cind am bagat mina sa controlez, nu mai era. Am cautat disperata , intorcindu-ma inapoi… Nimic. Socoteam ce sa fac: daca ma duc la scoala fara bani, iar o sa ma scoata in fata clasei; daca isi dau seama ai mei ca lipsesc banii, oricum o sa ma bata. Pentru 5 sau pentru 10 , ce importanta mai avea? Cu moartea in suflet m-am intors acasa si am luat o alta moneda de 5 lei. De data asta am tinut-o in mina, in interiorul manusii, pina am ajuns la scoala. Ca fapt divers, ai mei probabil au numarat banii cind s-a umplut sticla, pentru ca nu m-au intrebat niciodata nimic….

Au urmat apoi imprumuturi nerestituite, bani furati in tramvai, mici fraiereli, investitii proaste sau neacoperite (ex: imbunatatirile facute in timp la apartamentul mamei, in momentul vinzarii au contat la stabilirea pretului, dar la impartirea banilor nu mi-am recuperat cheltuielile, pentru ca mama nu pastrase chitantele iar fratii au lichidat platile ca fiind “cadouri facute mamei, doar nu vrei sa-ti scoti acuma banii de la noi?” — luati aminte voi, cititori si pastrati chitantele cind bagati bani in ceva ce nu e al vostru), platit preturi umflate pentru servicii nefolosite (de cascata ce sint), platit amenzi luate de neghioaba, o despartire (in care desi trei sferturi era al meu, ca sa termin repede am impartit totul in jumatate)…

Nu pun la socoteala banii dati cu buna stiinta, ca sa fac un bine cuiva sau reparatii ale unor daune facute din neatentie sau micile sume jucate la noroc, din cind in cind, pentru a simti adrenalina; astea sint iesiri asumate, ca sa zic asa.

Vorbind strict de bani scursi printre degete, numai ceea ce e documentabil ajunge la circa 20.000 de euro… In aproape 20 de ani e mult? e putin?
Vis-a-vis de asta, nu simt nimic. Daca ma gindesc, sigur, as fi putut face lucruri de care aveam nevoie sau pe care mi le doream, dar as fi trait la fel de senina daca m-as fi zbatut pentru fiecare euro pe care l-am lasat sa cada din buzunar?
Voi cum stati la capitolul asta?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.