Acum mai mulți ani, undeva în Cluj, parcă, s-au sinucis 2 fete gemene, într-un parc sau pădure, prin spânzurare. Și, cumva, poze cu fetele spânzurate au ajuns la piticu.ro, care le-a publicat instantaneu. Le-a dat jos, după câteva ore, după ce a fost mutut în gură de toți colegii de blogosferă și de către cititori. Poate a avut și o scânteie de remușcare sau bun simț, cine știe.

Mă gândeam la asta citind despre militarul mort electrocutat la Alba Iulia. Peste tot sunt filmulețe cu momentul morții acelui om. Nu știu dacă chiar e surprinsă în direct, pentru că nu mă pot uita la așa ceva, nu am suficientă putere sau nesimțire, dar, cu siguranță sunt imediat după moarte, când încearcă să îl stingă cu o pătură.

Și aici intervine ideea. E ok să fie interzisă publicarea filmului morții unui om? Pentru că eu cred că da. Moartea, clipa finală, nu este de interes jurnalistic, nu este despre obiectivitate și nu servește interesului nimănui. Pe lângă asta, hai să ne gândim la familia acelui om, care va vedea, tot restul vieții, la liber, pe internet, moartea sa. Cum poți să trăiești și să mai fii om, când tot timpul, la un click de maus, e moartea tatalui/sotului/fiului tau?

Cred că sunt suficiente situri de snuff și alte porcării. Poate pe siturile ziarelor, instituțiilor media, aceste momente ar trebui interzise. Și spun interzise pentru că, în românia, jurnaliști sunt câțiva, restul sunt hiene, nu există autocenzură.

În altă ordine de idei, dacopații ar putea spune că Zalmoxes și-a luat jertfa și, acum, totul e bine.