Există o teorie, numită Attachement parenting, care spune că trebuie să răspunzi absolut întotdeauna la nevoile copilului tău, pentru că în acest fel va ieşi din el un adult sigur de sine şi plin de încredere.

Eu cred că dimpotrivă, iese un puşti răsfăţat care habar nu va avea să se descurce în viaţă. Pentru că nu mi se pare normal ca dacă fiul urlă, eu să îl iau în braţe. Astfel ajungi ca de fiecare dată când vrea ceva şi nu poate obţine, să înceapă să urle, că sigur îl iau eu în braţe.

Din nefericire, persoana cu care am purtat discuţia şi-a luat ignore, pentru că argumentul ei suprem a fost că alţi copii, crescuţi altfel, vor deveni nişte nesimţiţi aroganţi, care la un moment dat se vor întâlni cu fetiţa ei şi o vor răni sufleteşte şi fizic.

Iar mie nu îmi plac habotnicii…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.