monster-high

Zilele trecute mă luase tremuriciul, pentru că fiica și-a manifestat dorința intempestivă de a deține o superbă căsuță de păpuși cu monștri, căsuță care costă cât salariul mediu pe economie și, din punctul meu de vedere, valorează cât salariul mediu pe economie din Zimbabwe.

Ce mă enervează maxim, când e vorba de Crăciun, Nicolae și alți donatori de ăștia de cadouri, nu este faptul că le cumpăr cadourile, niciodată nu am fost zgârcit cu copiii mei, dimpotrivă, am impresia că ei nu prea știu valoarea cadourilor, dacă toată viața au avut întotdeauna tot ce și-au dorit.

Mă enervează că nu îmi este recunoscută contribuția. Na, am zis-o! Adică eu muncesc ca un sclav pe plantațiile internetului, câștig cu greu fiecare leuț, cu sudoarea frunții și a tastelor, mă chinui să găsesc cadouri cu tot felul de păpuși Draculaura, MoanicaDkay și altele, iar la final, copiii mei țopăie în jurul bradului, foarte fericiți că Moș Crăciun a decartat câteva mii de lei sub pom, pentru că au fost foarte cuminți. Serios, să nu explodezi de nervi?

Dar am vaga impresie că în mintea fiicei încep să se lege niște chestii. Nu a zis nimic punctual, dar, într-o discuție avută cu ea, era foarte conștientă că pentru cadourile de Moș Nicolae, se strâng bani în clasă și că sunt copii care nu vor primi cadouri.

Cred că, apropiindu-se de cei 7 ani, începe să pună cap la cap lucrurile singurică. Pe de o parte, îmi pare rău. Se duc primii 7 ani ai copilăriei ei, 7 ani în care m-a făcut cel mai fericit și împlinit om posibil. Pe de altă parte… Fuck you, Santa!

Partea și mai bună este că, mai mult ca sigur, într-un moment de ceartă, cum au ei cam 200 de momente de astea pe zi, îl va informa și pe fratele ei că nu există Moș Crăciun. Aia e, e bărbat, să se învețe cu suferința de mic.

Badum tss, drops mic, flies away…