Mă uitam, zilele trecute, la un topic, se activase lumea împotriva unei tipe pentru că îndrăznise să mărturisească păcatul de a-și lăsa copilul cu bona. Lucru inacceptabil în românia, unde așa ceva e imposibil pentru că, se știe, românul se descurcă.

Problema asta a specializării românilor o descopăr inclusiv la mine, când face nevastă-mea mișto de mine Nu te mai oprești, trebuia să îmi oferi sfatul tău?, atunci când o întrerup când are ceva de spus.

La români, oricum o dai, nu e bine. Cunosc un cuplu de contabili, ceva pe la Young and Rubicam, care au decis că ei nu vor să facă copii până nu au o situație materială satisfăcătoare. Și au muncit ca berbecii vreo 10 ani, amândoi, de la 7 dimineața până la 1 noaptea, weekenduri incluse, pentru că făceau, fiecare, câteva mii de euro pe lună. Mâncau pe sponci, nu distracții, nu nimic.

Pe la 34 de ani (tipa) s-au decis să facă un copil, pentru că se simțeau bazați, își făcuseră casă, totul bine. Doar că nu a mai putut să facă copii. Și, așa cum înainte făceau mișto de cei din jur, care le povesteau cât se chinuiau să facă un copil hăhăhă, se chinuiau hăhăhă, acum descoperiseră, cu adevăratul, sensul chinuitului. Au descoperit și cum părinții îi privesc ca pe niște rușini publice, nefiind în stare să procreeze, au descoperit și privirile condescendente ale prietenilor care acum aveau copii de liceu, pentru că nu deciseseră să aibă carieră întâi, au descoperit toate plăcerile vieții românești.

Din câte știu, se deciseseră să facă FIV, dar aveau, iarăși, o problemă cu părinții, pentru că FIV e de la diavol. Și cred că și el era undeva pe acolo cu părerea.

Mai știu un cuplu care, de gura părinților, au făcut repede 1 copil. Trebuie să faceți copii, nu se poate, v-ați căsătorit, ăsta e sensul vieții, copilul e primordial, nu vă faceți griji, unde mănâncă 2, mai mănâncă unul, vă ajutăm noi cu tot ce putem, o să fie minunat.

Au făcut copilul. Știți cum îi ajută părinții? Le trimit cadouri de paște și crăciun, eventual îi invită la masă. Pentru că Și noi ne-am descurcat când erați mici, trebuie să vedeți cum e viața cu adevărat. Uitând că, atunci când fătau ei, trebuia să lași copilul la creșă și să marș la muncă, pentru propășirea socialismului. Și că apartamentul cu care se laudă l-au primit de la stat și l-au plătit în rate, la ICRAL, cu 11 lei pe lună, timp de 5 ani.

Mor pe ăia care dau sfaturi și explică cum se cresc copiii cu părinți și bunici și nu ai de ce să îi dai la creșă și vai, cum să iei bonă.
Am 2 copii. Părinții mei au văzut primul copil, în primii 2 ani de viață, de 17 ori, deși stăteam eu la dristor, ei în vitan. Au stat cu ea de 2 ori, odată când avea 6 luni și o dată pe la 4 ani. De fiecare dată am primit telefoane furioase că nu mă mișc mai repede acasă, să stau cu copilul.

Nu am primit niciun ajutor de la ei, niciodată, în afară de cuvinte impozante despre cât de mult mă ajută ei cu prezența și sfaturile și dulciuri date pe furiș copilului. Dacă eu nu făceam munca pe care o fac, era, fizic, imposibil să putem munci în mod normal și să ne descurcăm cu copilul, acum copiii. Sub nicio formă.

Dar e plin de specialiști care știu că se poate, că se fac sacrificii, că sunt joburi care îți permit să ajungi mai târziu și să pleci mai devreme, ca să poți să faci și să dregi. Ieșiți în plm din bula aia tâmpită, că românia nu e făcută din joburi de internet și corporații. Ia încearcă să deschizi un magazin cu o oră mai târziu, motivând că ai avut copilul de dus la școală. Încearcă aceeași glumă într-o fabrică. Vezi cum lucrezi pe șantier sau în port, sau la aeroport sau la CFR și te duci mai târzior la muncă, pentru că ai treabă cu copiii.

Vedeți că ați pierdut contactul cu realitatea și românia reală.